LIVIU MARIAN POP...Numai persoanele educate pot fi libere!

1.Finanțarea învățământului de stat

2.Cheltuielile cu personalul reprezintă peste 70% din cheltuielile totale anuale cu educația

3.Alocarea resurselor destinate personalului didactic în școlile publice și în cele particulare subvenționate

4.Volumul de lucru săptămânal al cadrelor didactice

5.Durata anului școlar și numărul orelor de curs pentru elevi

6.Promovarea în învățământul secundar – certificate de absolvire a școlii primare

7.Certificate acordate la sfârșitul învățământului obligatoriu

8.Acordarea certificatelor la sfârșitul învățământului secundar superior

9.Utilizarea testelor naționale pentru evaluarea elevilor și monitorizarea școlilor și sistemelor de învățământ

10.Bibliografie

           

  Articolul 142

            Fondurile bugetului de stat sunt utilizate și pentru cofinanțare:

            1. curriculum-ul pentru elevii talentați;

            2. educația elevilor în limba și scrierea minorităților naționale;

            3. dotarea școlilor cu echipamente pentru cabinete didactice și IT, inclusiv

       programe și conținut specializat pentru calculatoare;

            4. dotarea bibliotecilor școlare cu o lectură obligatorie;

            5. programe de interes general pentru educație (sistem informatic, reviste pedagogice, cărți de specialitate, programe ale unor instituții și asociații profesionale, aniversări și evenimente, programe de activități extrașcolare), precum și alte programe în conformitate cu deciziile Parlamentului și Guvernului Republicii Croația.

         Școlile non-publice sunt instituții înființate și administrate de entități juridice sau persoane fizice pe baza înscrierii în registrul școlilor și instituțiilor de învățământ non-publice ținut de administrația publică locală respectivă. O școală non-publică poate beneficia de statutul de școală publică (printr-o autorizație de acordare a diplomelor naționale) dacă îndeplinește cerințele minime ale curriculum-ului, aplică regulile de evaluare și promovare a elevilor/studenților și angajează profesori care dețin calificările necesare, stabilite de către ministrul responsabil cu educația școlară.

         Atât școlile publice cât și cele non-publice sunt supravegheate de stat în ceea ce privește calitatea activităților și conformitatea acestora cu legislația națională, deși supravegherea este mai amplă în cazul școlilor publice decât a școlilor non-publice. Principalele diferențe dintre școlile publice și cele non-publice constau în faptul că cele dintâi oferă educație gratuită și asigură acces liber, preocupările legate de accesul liber referindu-se, în special, la școlile primare și secundare inferioare. Școlile primare și secundare inferioare (care asigură învățământul obligatoriu) pot fi administrate numai ca școli publice sau școli non-publice cu statut de școală publică.

Diferența dintre numărul de zile de instruire se datorează variațiilor dintre țări în ceea ce privește numărul și durata vacanțelor școlare. De exemplu, durata vacanțelor de vară în țările europene variază de la 6 săptămâni, în unele landuri germane, Țările de Jos și Regatul Unit, până la 13 săptămâni în Italia și Letonia. Vacanțele de vară sunt, de obicei, mai scurte în acele țări în care elevii au vacanțe mai frecvente și mai lungi în cursul anului școlar.

Fiecare stat are cerințe legale sau normative privind numărul zilelor de școală și al orelor de instruire. Zilele și orele de curs sunt stabilite, în majoritatea țărilor, la nivel central, în timp ce școlile decid asupra organizării acestora. Chiar și în țările în care deciziile privind timpul de instruire sunt luate la nivel local sau școlar există, în general, un cadru stabilit la nivel central. Doar în Anglia (Marea Britanie) școlile decid timpul de instruire complet autonom.

Cu cât nivelul de educație este mai ridicat, cu atât numărul de ore de instruire pe zi este mai mare.

            Durata zilei școlare poate avea un impact asupra învățării elevilor, în special a celor care întâmpină dificultăți. O zi de școală prea lungă poate lăsa elevilor care se confruntă în dificultăți prea puțin timp pentru a aprofunda materia predată, în timp ce același volum de muncă distribuit în mai multe zile oferă o mai mare flexibilitate, permițând organizarea unor sesiuni individuale de sprijin. În majoritatea țărilor, numărul de ore de instruire obligatorii pe zi crește semnificativ odată cu nivelul de educație.

                                DIRECŢIA GENERALĂ LEGISLATIVĂ