luni, 22 iulie 2019

Uriașa miză politică a alegerii unui președinte neputincios



            Motto:
Și iar va fi ce a mai fost
în trei decenii necurmat,
cu-alegeri prezidențiale
și-un prezident de adversari șuntat.

            O democrație ca cea a României postdecembriste nu poate să fie decât așa cum se vede (formală pentru politruci, admirabilă pentru lichele, respingătoare pentru cetățenii onești, originală pentru tot omul cu judecată), atunci când ea este consfințită în echivoca noastră Constituție iorgovană și când – chipurile – este apărată de o hiperpolitizată Curte Constituțională, ale cărei decizii, rareori inspirate, devin obligatorii pentru toți „jucătorii” cu ștaif din politica postdecembristă (Președinție, Parlament, Guvern), potrivit principiului statornicit de apuseni că așa se cuvine într-o democrație autentică. Numai că, tocmai spuneam mai sus, democrația noastră este în cel mai fericit caz originalo-anapoda, asta ca să mă exprim elegant, iar instituțiile de forță, care pretind că o slujesc (în realitate lucrurile stau taman pe dos), sunt – desigur - după chipul și asemănarea cu ea.
            Cum altminteri să-ți explici persistența anomaliilor legislative (bașca sfidătoarele derapaje ale aleșilor) de felul următor:
            1)România nu-i nici republică prezidențială (aici președintele este ales de cetățeni și învestit de Constituție cu putere decizională în politica internă și externă, o putere supervizată de Parlament) și nici republică parlamentară (președintele cu rol reprezentativ pe plan extern și unul mai mult decorativ pe plan intern, așa ca în Germania, fiind desemnat de Parlament), ci continuă să fie o penibilă struțo-cămilă semiprezidențială: președintele României postdecembriste este ales prin votul cetățenilor, treabă care necesită însemnate cheltuieli cu organizarea scrutinului în țară și în străinătate, dar pe urmă acesta riscă să devină „jucăria” majorității parlamentare ostile (bunăoară, Traian Băsescu a fost suspendat de două ori, iar Klaus Iohannis a fost sistematic blamat și amenințat cu suspendarea de făcătura pesedisto-aldistă), cu toate că legitimitatea sa este garantată de un număr de voturi mai mare ca cel obținut de toate partidele parlamentare la un loc!
            2)Dacă aleșii (parlamentarii, președinții de consilii județene, primarii, consilierii județeni, municipali, orășenești și comunali) se laudă cu profundul respect pe care-l arată actelor normative elaborate de ei, precum și cu respectul arătat cetățenilor pe care pretind că-i slujesc cu devotament, de ce primii dintre ei (e vorba de șparlamentari) au nevoie de imunitate și de ce cu toții se fac luntre și punte ca veniturile lor (lefuri, pensii, indemnizații) să fie cât mai consistente, chit că bugetul țării este muribund, dovadă împrumuturile făcute tot acuși-acuși de ministrul Orlando de la bănci, iar foarte multe primării nu mai au bani să-și plătească angajații și facturile? Mai departe. Dacă un detestabil grangur ca Tăriceanu susține sus și tare că-i un democrat nevinovat (sic!), de ce naiba era nevoie de acel mizerabil troc politic (neridicarea imunității sale în schimbul rămânerii aldiștilor la guvernare), troc prin care, cu cinismul și grosolănia ce-l caracterizează acolo unde legile și cetățenii îi permit, politicul a decis apriori și peste capul justiției că ipochimenul în cauză este atât de cușer, încât oamenilor legii nu li se permite să-l atingă în momentul de față nici măcar cu floarea urât mirositoare a unei mite de circa 800.000 de euro?...
            Ei bine, în pofida acestor evidențe, care-i fac nițel viața amară președintelui ajuns la Cotroceni cu sprijinul uneia sau a mai multor formațiuni opoziționiste (cazul lui Iohannis), chiar și partidele mici, precum Pro România sau PMP, deja au anunțat că vor avea propriul candidat la prezidențialele din noiembrie. Cu atât mai dihai Partidul Social Democrat (PSD), apreciat ca fiind cel mai mare partid al României, ține atât de mult să aibă propriul candidat, mai exact candidată (congresul de la începutul lunii august va alege între premierița Viorica Dăncilă și primărița Gabriela Firea), încât ia în calcul chiar și varianta ruperii alianței de către aldiști, în cazul când Tăriceanu, în ciuda rezultatelor dezastruoase obținute de formațiunea sa la europarlamentare, va forța nota cu închipuita sa calitate de cel mai îndreptățit candidat la prezidențiale din partea pesedisto-aldiștilor.
            Vasăzică, nostima Viorica Dăncilă speră să fie desemnată candidată (deja a afirmat cu un „istoric” patetism că este dispusă „să se sacrifice” dacă partidul îi va cere acest lucru!), astfel înregistrând o triplă premieră politică: prima femeie ajunsă premierița României, prima politrucă în fruntea pesediștilor, prima aspirantă la fotoliul prezidențial. Că, de, democrațiile periferico-originale sunt capabile să înghită absolut orice, chiar și broaște râioase, după ce un fost actor de comedie a devenit anul acesta președintele Ucrainei...
            N.B.:Percepute ba ca o comedie, ba ca o tragicomedie, ba ca o imensă porcărie, alegerile prezidențiale constituie un important test politic pentru partide (prin ele își verifică realul potențial politic) și testul politic suprem pentru insul/inșii angrenați în confruntare. Da, căci mulți politruci sunt chemați (cică să lupte pentru binele concetățenilor), dar puțini sunt văzuți ca  îndreptățiți la fotoliul prezidențial și doar unul dintre aceștia (nu neaparat cel mai vrednic) în final o să-l ocupe, fie învestit cu putere consistentă (bunăoară ca în Statele Unite, Franța sau Rusia), fie cu una aparentă (așa ca în România).

            Sighetu Marmației,                                                         George  PETROVAI

                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu