Atâta
s-a tot vorbit în ultimul timp despre „politically correct” sau „corectitudinea
politică” (că, de, americanii și
ciracii lor stabilesc moda planetară într-ale tâlhăriei, ipocriziei, politicii,
diplomației, negândirii, comportamentului, vestimentației, alimentației,
inculturii și celorlalte fandoseli moderniste), încât cu siguranță că foarte
mulți dintre semenii noștri români și neromâni cred cu tărie în trebuința
obiectului de activitate al acestei făcături lingvistice: „Oamenii trebuie să
aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să
ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați
social sau discriminați”.
Atenție,
prin „grup de oameni dezavantajați social sau discriminați” nu se au nicicât în
vedere miliardele de pământeni înfometați, cu drepturi fictive și sistematic
sfidați de opulența îmbuibaților acestei lumi strâmbe, căci atunci se impunea
utilizarea incomodei noțiuni „mase dezavantajate și discriminate”, ci acele
grupuri mai mult sau mai puțin sataniste de homosexuali, lesbiene și
transsexuali, care încă nu se simt apărați de legi (sic!) în toate țările
creștine (bunăoară în România), pentru a se putea deda în voie, mai exact în deplină
libertate, la acte de sodomie, exhibiționism și prozelitism.
Vasăzică,
prin aberația numită „politically correct” sunt urmărite în mod silnic
următoarele două scopuri anticreștine și antidemocratice, în sensul clasic al
acestui ultim termen:
1)Majoritatea
cetățenilor normali și morali ai țărilor aflate în sfera de influență
anglo-americană (și nu numai) dovedesc o conduită politico-socială corectă,
dacă se lasă călăriți/cârmuiți de grupurile în ascensiune ale indivizilor cu comportări
sexuale nefirești.
2)„Corectitudinea
politică” nu doar că schimbă regula de bază a democrației clasice (majoritatea de-acuma
trebuie să joace după cum îi cântă minoritatea cu năravuri împotriva firii,
varianta sodomisto-modernistă a
nerușinării plutocratice), dar mai și avertizează toți pământenii, în primul
rând pe roboții joviali din societățile Apusului, că la iuțeală riscă să devină
nebbish
(nimeni în idiș) toți aceia care-și permit să gândească, iar
prin aceasta să se opună deciziilor luate de păpușarii planetari în chestiuni
ce vizează credința, morala, tradițiile, obiceiurile, istoria etc.
Dar
iată că taman acuma, când guvernul mondial din umbra americanilor iudaizați și
a iudeilor americanizați este convins că a pus omenirea cu botul pe labe (crize
economice și financiare dirijate, spectaculoasa cădere a bolșevismului și a
tuturor cârmuirilor neaservite, poluare și polarizare economică fără precedent,
înarmări până-n dinți și nicio zi fără conflicte militare de la al doilea
război mondial până în clipa de față, concentrarea bogățiilor în tot mai puține
mâini necușere și sporul sărăciei în zone tot mai întinse ale globului,
sufocarea potentaților de prea multă osânză și milioanele de copii care mor anual
din pricina subalimentației, discutabila evoluție în plan material a omului
civilizat și înfricoșătoarea sa involuție moral-spirituală), regizorul român
Andrei Șerban nu mai suportă această corectitudine („un fel de icter galben al
Americii”, apreciază el), așa că pur și simplu demisionează din respectabila
funcție de profesor la Columbia University.
Motivele
imediate ale acestei senzaționale decizii au fost făcute cunoscute de marele
regizor român la TVR1, în cadrul emisiunii „Profesioniștii” a distinsei
realizatoare Eugenia Vodă: mai întâi modul incorect până la sfidare în care a
fost angajat un nou profesor (decana facultății a cerut comisiei din care făcea
parte și A. Șerban să aibă grijă ca viitorul angajat să fie de culoare și că e
de dorit ca acesta/aceasta să fie homosexual, respectiv lesbiană); în al doilea
rând, neputința lui de-a concepe că inocenta Julieta poate fi interpretată și
monologul ei rostit de un candidat transsexual (în urmă cu trei ani „ea” fusese
băiat), iar după audiție asprele reproșuri ale celorlalți membri (in)corecți
din comisia de examinare pentru faptul că și-a permis să se îndoiască de capacitatea
interpretativă a „candidatei”, astfel făcându-se foarte vinovat de discriminare.
N.B.: A nu se
uita că în anul 1940, logicianul Bertrand Russell (pe-atunci profesor la câteva
universități americane) a fost invitat să țină un curs și la City College of New York, unde – ne spune Petru
Berar, prefațatorul cărții De ce nu sunt creștin (BPT, Editura Minerva, București, 1980) – „o serie de reprezentanți ai
fanatismului
religios american (subl. mea,
G.P.) dezlănțuie împotriva sa o campanie de insulte și denigrări”. Desigur,
astăzi Russell nu i-ar mai deranja câtuși de puțin pe americani cu convingerile
lui necreștine, ci doar cu anacronica sa heterosexualitate (a trăit 98 de ani
și s-a căsătorit de patru ori, ultima fiind la 80 de ani cu Edith Finch).
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
28 dec. 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu