marți, 5 mai 2020

BALADA HOȚILOR CINSTIȚI


Prea dur ne judecăm reprezentanții,
Pe care i-am ales în fruntea țării.
Când i-am votat, noi am răspuns chemării:
„Vom prospera!” – ne-au zis toți guvernanții.
Degeaba ne tot plângem de salarii,
Avem pretenții cam exagerate,
Putem avea, cândva, prosperitate,
Dar pe moment, muncim ca voluntarii.
Căci au dreptate politicienii:
De unde bani, ca să trăim mai bine?
Nu mai avem nici fabrici, nici uzine,
Nimic nu merge de vreo trei decenii.
Ei au vândut bucată cu bucată
Și flote și conducte magistrale,
Păduri întregi, resurse naturale,
Iar țara, la străini a fost predată.
E-adevărat c-au luat comisioane,
Căci stresu-i mare, munca nu-i ușoară,
Să pupi șezutul celor de afară
Și nu-i ușor să sugi din biberoane.
Da.Au furat, dar nu au nici o vină,
Căci au furat cinstit, cu demnitate
Pentru popor, în scop de caritate,
Chiar dacă țara, astăzi e-o ruină.
Ce dacă nu avem locuri de muncă?
Putem să mergem la cules căpșuni,
Să ne rugăm, să credem în minuni
Și să ne bucurăm de viață...încă.
Toți sunt cinstiți, căci au imunitate,
De soarta țării noastre, chiar le pasă,
Chiar dacă , uneori ne trag în plasă,
În fața legii, au prioritate.
Și presa asta...scrie câteodată!!!
Numai tâmpenii despre cei aleși,
Ei trebuie iertați și înțeleși,
Căci fură, dar au inima curată.
Eu cred că noi suntem invidioși,
Tratându-i ca pe niște infractori,
Ei- prin statut, sunt net superiori,
Suntem nedrepți și chiar răutăcioși.
Au pactizat cu Fondul Monetar,
S-avem și noi un minim de salarii,
Căci PIB-ul românesc e pe avarii,
Mereu ne spune-un domn parlamentar.
Ei fură elegant, cu legea-n mână,
E ca la fotbal- toți ne faultează,
Ei dau cu capul, după ce centrează
Și ne conving că nu au nici o vină.
Se-mbracă la costum și la cravată,
Ne reprezintă peste tot în lume,
Iar noi , din când în când mai facem glume,
Că sunt curați, cinstiți și fără pată.
Suntem la mâna lor cea milostivă,
Prin grija lor mâncăm și ne-ntreținem
De-aceea îi votăm și îi susținem,
Ei sunt , de fapt, cireașa pe...colivă.
Nu avem drumuri, școli și nici spitale,
Bugetul e un semn de întrebare,
În visteria țării e răcoare,
Dar ei ne dau pomeni electorale.
Noi știm și n-avem nici o îndoială:
Politica e ca o loterie,
Probabil, cea mai veche meserie,
Lipsită de fair-play și de morală.
Mereu sunt nevoiți să pună botul
Fără să vrea, la câte-o mică șpagă,
Dar se căiesc și uneori se roagă,
Iar noi, credulii, iarăși le dăm votul.
Să nu-i mai judecăm fără motive,
Noi i-am trimis acolo-n Parlament
Și chiar de fură, ei o fac decent,
Părerile ne sunt subiective.
Ei știu mereu că tot li se cuvine
Și pot să facă-n țară tot ce vor,
Căci banul public e pe mâna lor,
De-aceea nu au frică, nici rușine.
Eu vă propun să facem iar lumină,
Deși câteodată-s nesimțiți
Dar dintre hoți, ei sunt ce mai cinstiți,
Sunt sigur, vinovații fără vină!

                            Mihai Coșerariu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu