Semnalăm, cu bucurie apariţia revistei internaţională de educaţie, cultură şi civilizaţie apărută sub egida Ligii Scriitorilor Români, Anul I, Nr. 1, Noiembrie 2020 „Expresia ideii” (online), care are un colectiv de redacţie valoros, numai dacă îi amintim pe: Florin Alexandru Ţene, Marian Cristian Gorun, Mariana Bendou, Vasile Ruşeţi, Alexandra Elena Gorun, de asemenea redactori şi colaboratori din România, Canada, Australia, Republica Moldova, Italia, Marea Britania, Algeria.
Editorialul este semnat de către preşedintele LSR
Florin Alexandru Ţene şi are titlul „Viitoarea contribuţie a revistei Foaie de
Cenaclu EXPRESIA IDEII în exprimarea sincerităţii în literatura română.
Cuprinsul
revistei:
·
Evenimente şi întâlniri (145 de ani de
la naşterea Reginei Maria, lansare de carte la Ateneul din Bacău a poetei
Georgeta Ursu, Meditaţii cromatice la Biblioteca municipală „Radu Rossetti”
Oneşti, Întâlnire cu natura şi chipul adică o expoziţie de pasteluri semnată
Cristina Tudose, Univers feminin în fotografie la Centrul Roosendaal din
Olanda);
·
Medalion literar (Adriana Weimer,
Calistrat Robu, Lenuţa Stana, Ştefania Burnea, Marilena Ion-Cristea, Mirela
Şoimaru, Daniela Mancaş Bălăiţă, Maria Ruscanu Bălăcianu, Radu Iorgulescu,
Elena Foghel, Mariana Bendou şi Vasile Ruşeţi);
·
Tradiţii şi spiritualitate (poezie
religioasă, Elita românească a diasporei);
·
Studii şi cercetări (semnează Mariana
Bendou);
·
Portret de autor – Dan Teodorescu;
·
Semnal editorial (Eliza – Elena Foghel,
„Vetrele Deşarte şi Iosif Vrancea, Versuri de dragoste – Corneliu Cristea,
Daniel Baciu şi Mărturia lui Djamuga);
·
In memoriam – Poeta şi epigramista
Angela Ion, Iaşi;
·
Interculturalitate şi plurilingvism:
Limba Ta-mazight;
·
Cele şapte arte (Toamna în arta
plastică, Varietăţi cromatice, Street – Art sau Arta urbană, Album de toamnă,
Toamna între cer şi pământ, Toamna în Germania);
·
Noutăţi şi curiozităţi;
·
Personalităţi şi opere (Guy de
Maupassant, Scriitorul şi teologul Gala Galation, Ionica Brandabur – în elita
poeţilor contemporani, recenzie de Vasile Bele);
·
Călător şi călătorii (Marea Kabylie de
Sergiu Gâtlan,O poveste ireversibilă de Mirela Şoimaru, Porţi de jad de Ioan
Draga, Legenda Uriaşului Adormit de Dumitru Ichim);
·
Om şi societate (Fenomenul globalizării,
pericolul dispariţiei neamurilor de Al.
Florin Ţene, Lecţie de istorie predată de dr. Nicoară Mihali, recenzie de Gelu
Dragoş, Poarta spre vis de Ion Lazu, Însemnările Mariei Panciuc Bucătaru, Din
amintirile unui geodez de Mariana Bendou);
·
Sport şi sănătate (Pandemia Covid-19,
Trăim ireal de Adriana Weimer, Fragment din romanul Corinei Matei Gherman,
Agentul Covid – 19 de Vasile Ruşeţi, Shrek de la realitate la ficţiune).
Am să închei cu un fragment din editorialul semnat
de Al. Florin Ţene, care spune mult despre apariţia acestei publicaţii şi
echipa de la Oneşti, despre dorinţa de promovare a tinerilor: „Sper ca viitorii
scriitori care vor fi găzduiți de revista “Foaie de cenaclu Expresia ideii “,
călăuziți de scriitoarea Mariana Bendou să scrie opere autentice, în care să
închidă conştiinţa epocii în care trăiesc, să fie tovarăş de nădejde cuvântului
scris. Dar să nu uităm ce spunea filozoful grec, contemporan cu noi: ”e bine ca
scriitorul să reflecte realitatea, dar vai de el dacă reflectă numai realitatea
și ascultă de o comandă politică… “Aceasta este literatura adevărată, al cărei
glas se distinge îndată de falsificările şi alterările impuse de realismul
socialist şi nu îngăduie cititorului să se înşele: glasul sângelui şi al
spiritului în care, împreună cu Nietzsche, putem să credem şi noi. La început
de nou drum doresc revistei “Foaie de Cenaclu EXPRESIA IDEII “ viață lungă iar
scriitoarei Mariana Bendou şi directorului publicaţiei, Marian Cristin Gorun,
succes în promovarea culturii române și nu numai, iar colaboratorilor multã
sănătate și inspirație”.
Succes şi cât mai multe numere la fel de
cuprinzătoare, în care poezia, proza, eseul, pictura şi muzica, sportul şi
sănătatea, se vor împleti armonios şi în următorii ani! Cum o cunosc eu pe
scriitoarea Mariana Bendou, ştacheta nu va coborî, dimpotrivă!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu