Ce freamăt! Ce frenezie! Ce spectacol ne-ar fi oferit politicienii de Ziua Naţională a României! Pandemia ne-a făcut să fim cu toţii foarte decenţi.
Nu defilări în faţa a zeci, sute de mii de cetăţeni
curioşi să vadă cum defilează armata. Nu discursuri înflăcărate. Nu fasole cu
cârnaţi oferite poporului de primării, de organizaţii patriotice, de patroni cu
dare de mână. Nu dineuri oferite de autorităţi la care sunt invitaţi oameni pe
sprânceană, crema societăţii din fiecare judeţ.
Pandemia ne-a luat şi plăcerea de a sărbători Ziua
Naţională, după posibilităţi, după cum îi lasă inima pe cei care conduc o
comună, un oraş, un judeţ, o ţară.
Pandemia s-a impus în faţa simbolismului. Frica de
infectare a învins patriotismul. Oamenii au stat cuminţi în case. La urma urmei
se poate sărbători în linişte. Păcat că Ziua Naţională nu s-a transformat, ca
la americani, într-o zi a Recunoştinţei, într-o sărbătoare de familie.
Ne-am obişnuit să facem mult tam-tam. Ca şi cum ar
fi meritul nostru, al celor care doar vorbim despre faptele celor care au făcut
posibilă unirea celor trei provincii româneşti.
Până la urmă noi suntem doar beneficiarii acţiunilor
unor oameni dispuşi să se sacrifice pentru o idee, oameni mai voluntari decât
noi.
Comuniştii nu au ţinut seama de câteva lucruri
simple, dar esenţiale. I-au aruncat în închisori pe cei care au făcut Unirea,
dar Dumnezeu le-a dat o viaţă mai lungă.
Iuliu Maniu, desemnat preşedinte al Consiliului
Dirigent la Alba Iulia, în decembrie 1918, a murit în închisoarea de la Sighet,
după 1950. Aceeaşi soartă au avut-o zeci, sute, mii de participanţi şi artizani
ai Unirii din 1918.
Mai poate face cineva dreptate? Pe cine să
pedepseşti? Foştii călăi sunt oale şi ulcele.
Istoria şi-a continuat mersul înainte. Au apărut
alte figuri, alţi eroi de o zi sau de un sezon, însă nu ne-a fost dat să avem
alţi martiri. De o sută de ani nu s-au mai născut martiri. Doar oameni cu un
anumit curaj, nu şi martiri.
Prima sărbătoare după căderea regimului comunist a
avut loc la 1 decembrie 1990, deci acum 30 de ani. A rămas în memoria colectivă
datorită unui gest făcut de primul ministru Petre Roman. Când la microfon a
ajuns Corneliu Coposu, fostul consilier al lui Iuliu Maniu, sau şef de cabinet,
Petre Roman a făcut semn să fie huiduit. Poporul s-a conformat.
Şi astfel prima zi de 1 Decembrie, proaspăt
decretată zi naţională, a fost compromisă încă de la începutul vieţii
democratice în noua Românie.
După 30 de ani un grup de manifestanţi au găsit de
cuviinţă să protesteze în faţa instituţiei prezidenţiale. Se închide un cerc al
istoriei? Nici vorbă. Este un simplu gest cu o oarecare încărcătură
politico-electorală.
Grupuri disparate protestează împotriva
restricţiilor impuse de guvern. Nu le place să poarte mască, nu sunt de acord
cu închiderea şcolilor, a restaurantelor etc.
Să zicem că au dreptul să protesteze, dar care este
scopul măreţ pentru care luptă? Este un fel de a spune că luptă. A sta într-o
piaţă rezemat de un steag nu înseamnă a lupta pentru o idee.
Avem puţine ocazii să discutăm despre „ideea
naţională”. Conceptul în sine a dispărut din preocupările noastre.
Când un prim ministru maghiar sau un preşedinte
polonez ridică problema naţională în Parlamentul European, la Comisia Europeană
sau la alte instituţii euro-atlantice sunt trecuţi la index.
A apărut şi un termen care defineşte atitudinea lor
anti-europeană: iliberalism. Un fel de dictatură mascată, ornamentată cu un
patriotism de faţadă.
Nu se pot aduce argumente indubitabile nici că un
Viktor Orban ar institui o dictatură personală, nici că ar acţiona dintr-un
autentic impuls patriotic.
România este, totuşi, o ţară aşezată într-o matcă
perfect compatibilă cu politicile generale ale Uniunii Europene. Nu mergem
împotriva curentului general.
Acest lucru ne conferă o anumită siguranţă. Europa
nu ne va lăsa singuri în faţa problemelor cu care ne confruntăm, la fel ca alte
ţări.
Nu am reuşit să dansăm de Ziua Naţională, nu am
văzut armata defilând, nu am primit fasole cu cârnaţi şi vin fiert, dar avem
siguranţa că vom înfrunta problemele create de pandemie în acelaşi pas de
defilare cu restul ţărilor din UE.
Prin umare, nu am avut motive întemeiate să fim
trişti de Ziua Naţională.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu