Gândul realizării unul număr special de revistă închinat în întregime debutanților din acest colț de țară m-a bântuit de multă vreme.
Fac parte din rândul celor care nu și-au uitat
începuturile, iar aportul unor nume ca Geo Bogza, Eugen Barbu, Alexandru Boboc,
Romul Munteanu, Henri Zalis sau Alexandru George în devenirea mea literară m-a
mânat spre această mână întinsă mai tinerilor confrați.
Deși vremurile pandemice m-au încurcat mult în munca
de găsire, chiar de descoperire a acestor voci și talente extrem de
promițătoare, existența revistelor școlare a fost ușurătoare și îmbucurătoare,
la fel îndestulătoarele biblioteci.
Așa am adunat între coperți caractere și destine
aflate la început de drum, cel mai fraged vlăstar fiind Teodora Anastasia
Calaidjoglu, cel mai vârstnic Cornelia Vaida.
La cei aproape șase anișori Teodora își pregătește
volumul de debut, iar Raul Alexandru Mitruți a debutat deja editorial recent,
la nici 14 ani, sub îndrumarea noastră și sub sigla „eCreator”.
Între aceste două nume se întinde o plajă largă de
semnatari talentați, fapt ce ne îngăduie speranța într-o mai bună zi literară
mâine.
Sigur că fără îndrumare și fără o atentă observație
mulți se vor pierde.
O bijuterie este cu atât mai valoroasă cu cât este
mai șlefuită și mai finisată.
Este și cazul acestor tineri condeieri, suflete care
au nevoie de îndrumare și coordonare.
Unii dintre ei se vor risipi, dar cei ce vor izbândi
își rezervă deja cununile de lauri.
Presiunea străzii, miștocăriile de grup au să-i facă
pe unii să renunțe la aceste îndeletniciri de suflet.
Cândva au să-și (re)descopere vocația și vor scrie
iarăși, pentru că numai așa se vor elibera de frumosul din ei, o povară
minunată pe care mulți alții și-ar dori s-o poată avea.
Prezentul număr vine în continuarea și-n întregirea
unui concept mai larg, de imortalizare a unor realități literare băimărene,
maramureșene și românești.
Dar, cum arta nu are granițe și nici nu poate fi
delimitată cumva teritorial... vorbim atunci de universalitate.
Cu largul sprijin al Primăriei Baia Mare am realizat
un număr special de revistă dedicat teatrului, un altul alocat poeților locali
care-au scris în pandemie, acum acesta.
A meritat efortul, munca era necesară.
Sigur că pot exista voci ce vor clama versiuni, care
vor spune că ei ar fi făcut altfel.
Așa este!
Să facă mai întâi, abia apoi să vorbească!
Mulți sunt prea plini de ei, prea îmbătați de
propria nemurire.
Proiectul acesta e unul prin care vreau să atragem
atenția asupra unor tineri talentați, asupra unor destine ce se pot rătăci.
Elocvente-n acest sens sunt cazurile celor care-au
terminat cursurile liceale și care sunt studenți acum.
Cele două cenacluri care ființează în Baia Mare nu
le oferă mediul propice dezvoltării și împlinirii, iar pierderea și rătăcirea
lor pare iminentă-n acest context.
Cu speranța că mâna noastră întinsă e una
salvatoare... tot binele din lume li-l dorim!
PS – Am dorit să închei acest număr special de
revistă cu șase autori care-au debutat sub sigla „eCreator”, autori deja
cunoscuți și impuși în spațiul literar românesc, deținători de premii și
recunoaștere: Ionescu Cioată, Alina Narcisa Cristian, Nicolae Dumitru, Daniela
Micu, Flaviu Mihali și Iuliana Pașca.
Îmi doresc ca aceștia să fie un exemplu pentru toți
ceilalți, un motiv în plus să continuie pe acest drum și în această direcție,
un argument că se poate izbândi cu sufletul într-o lume aservită banului.
Ioan Romeo Roşiianu
Preluare https://www.stirilemm.ro/cultura/48347-in-cuvant-exista-speranta.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu