Lecții de învățat. Ilie Lazăr și consecvența unui ideal

                                                                                   de Viorica Pârja

 Una dintre figurile luminoase ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar cu un destin la fel de tragic, ca al multora dintre contemporanii săi, care au crezut și au luptat pentru idealurile naționale ale românilor, a fost și maramureșeanul Ilie Lazăr. Ca sublocotenent în armata austro-ungară, el a arborat steagul românesc la Cernăuți, în noiembrie 1918 și a fost purtătorul stindardului Maramureșului istoric la Adunarea de la Alba Iulia.

Născut la Giulești, pe Valea Marei, descendent a șapte generații de preoți, Ilie Lazăr a cunoscut Golgota suferinței în temnițele de la Sighet, Galați, Râmnicu-Sărat și în coloniile de muncă de la Culmea și Periprava. Eliberat după 17 ani, Ilie Lazăr se stabilește la Cluj, iar la îndemnul tovarășilor de suferință așterne pe hârtie amintiri referitoare la participarea sa directă la evenimentele anului 1918, care au culminat cu Marea Unire de la 1 Decembrie.

La peste 100 de ani de la Unirea cea Mare, se pare că România nu este o țară prea fericită, iar românii au cam renunțat la idealul național și îl preferă pe cel individual, trăgând fermoarul la valiză și plecând spre alte zări, unde cred că le va fi mai bine. Acum 100 de ani exista o anumită viziune asupra viitorului: că aici va fi o țară, țara în care vor să trăiască. Astăzi, nu mai știm de cine depinde viitorul României! Lecții de învățat!