României de ZIUA EI

Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

E anotimpul când satul îl colind
Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,
Prin centenarul acesta suferind
Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Izvoarele susură imnuri sub nuci
Iar ceasul bate secundă de popas
Pe când ascult cânt de guguștuci
Și dorul nestins în vers rămas.

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Prin răscrucea de veac trec cirezi,
Dinspre ogradă urlă un câine,
Sunt singur și tu mă visezi
Întorcându-mă în Țară pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Caut în Biblie vibrații de iubire
Și munții memoriei în noapte dor
Când sfinții îmi toarnă argint în potire
Nopțile albe își pun la vis tricolor

Din albastru aerului scriu acum
Călare pe-o lună roșie ce curge
Deasupra galbenului holdei pe drum
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

*

Nu suntem pribegi, ne-am născut aici, de veacuri
în grădină de rai și țară împărătească,
Pădurile ne-au fost scut și leacuri
în Trasnsilvania, Moldova și Țara Românească.

Noi n-am cerut la nimeni din glia lor mănoasă
din munții lor, din ape, din falnicul senin,
Atât cât am moștenit în locul nost` de coasă
Ne-a fost de-ajuns, ne este, chiar dacă e puțin.

Trec anii noștri, ne împlinim copile,
Un dor prin generații se strecoară încet în fire
Pe când din hrisoave din îngălbenite vieții file
Mereu înmugurește cuvântul sfânt UNIRE.

Puținul nost` de țară, de rost și de avere
L-am apărat cu cinste atunci când ne-a cerut
Și, dacă a fost puțin, n-am semănat durere
Pe-ntinderile noastre de dincolo de Prut.

Ne este țara suflet și icoană în perete
Învățat-am ogorul ca brazda să rodească
Și pădurea să-nvețe doinele de dor și sete
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Nici Dunărea albastră, nici Nistrul și nici Tisa
Nu ne-au văzut vreodată trecând prin unda lor
Cu gând de cuceriri din Moscova la Nissa
Ci am rămas statornici pe plaiul nost` de dor.

Noi n-am râvnit, ca alții, umbroasele păduri
din care cioplim mandoline și viori, și-nvață
generații să cânte dar să cioplească și secure
Visând mereu la România Dodoloaţă.

Ne este țara suflet și icoană în perete
Învățat-am ogorul ca brazda să rodească
Și pădurea să cânte doine de dor și sete
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Noi n-am cerut nimic ce nu ne aparţine
Suntem stăpâni pe-o ţară şi nu pe zece ţări,
Iar noi cei ce-avem simţ românesc în vine
Visăm la România Dodoloață de sub zări.

Al.Florin Țene