Consumul tot mai ridicat al produselor de
dezinfectat i-a determinat pe medicii dermatologi sa aducă câteva lămuriri în
ceea ce privește utilizarea corectă și eficientă a acestor produse.
”Există anumite mituri care s-au format în ultimul
an de zile, dar în esență, regulile de igienă pe care le respectam până acuma,
sunt valabile și azi, poate chiar mai mult ca înainte. A ne spăla cu apă și
săpun stă la îndemâna oricui. Existența acestor dezinfectanți este foarte
importantă. Era importantă și până acuma, dar nu se foloseau totuși atât de
frecvent ca și până acuma. Dezinfectanții trebuie să conțină toți alcool peste
70%. Pe lângă alcool, dacă sunt dezinfectanți de calitate, aceștia conțin și
glicerină, care împiedică, ca acea substanță pe care o punem pe mâini să
producă uscăciune sau iritații sau fisuri ale pielii”, spune Marcel Lazăr,
șeful secției de Dermatologie, din cadrul Spitalului Municipal Sighet.
Spirtul dezinfectează, dar nu este indicat a se
aplica direct pe piele.
”În momentul în care punem doar spirt pe mâini,
acesta uscă pielea și produce leziuni ale pielii, de aici apare și
posibilitatea de infecții, iritații”, menționează specialistul în dermatologie.
Mănușile de unică folosință pot deveni de asemenea,
un dușma al pielii, în anumite situații.
”Există un anumit tip de mănuși care conțin acel talc pe interior. Dacă sunt pesoane care au sensibilitate la talc sau au dezvoltat în timp un soi de alergie la talc, acele mâini vor avea de suferit. Aici vorbim de cei care folosesc mai mult de șapte ore pe zi aceste mănuși. În special medicii stomatologi sau asistentele. S-au prezentat cazuri la cabinet cu roșeață sau escoriații din această cauză. Recomandarea este să folosească mănuși de latex, pentru că și cu mănușile de cauciuc, pielea transpiră și nu e indicat. Atunci e indicat să folosească materiale care sunt mai blânde cu pielea”, precizează medicul Lazăr Marcel.
Sursa:
MaraMedia

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu