DUMITRU ȚIMERMAN
LACUL REMEMORĂRII.
LA 60 DE ANI.
60 DE POEZII INEDITE.
60 DE REMEMORĂRI
POETICE
,,Dumitru ȚIMERMAN este în fond un poet de făctură modernă, pe alocuri
postmodernă, care însă nu concepe că este imperios necesar să-ți negi izvorul
doar pentru a urma curentul și pentru a fi pe placul confraților. El caută atât
tiparele originale, cât și valorile marcate în ADN-ul ființei, poate și
altceva, dar nu concepe să se prefacă sau să fie nesincer față de sine. De
aceea își va afirma cu insistență apartenența la acel grup de încăpățânați,
care trăiesc intens în veșnicia satului, în conformitate cu cele afirmate de
Lucian Blaga. Se mulțumește a fi un liric al șesurilor, al umanității acestora,
cu atenți lirici extrem de înalți fizic și moral, parcă pentru a suplini lipsa
munților. Senzația stârnită de lectura multor pagini este că poetul transcrie
din versetele unei lungi poezii preexistente, dintr-un timp anterior lumii
văzute, o poezie șoptită de îngeri pentru a vindeca suflete și pentru a înalță
ființa umană plămădită din praf".
IOAN NISTOR
,,M-am
îmbrăcat cu privirea ta,
Ca să-mi liniștesc
nopțile
Bântuite de Fiorii
Dorințelor
nestăvilite.
O mare înconjurată
iubește
Sub povară lumii
Născută din uragane
Slobozite din gura
Neuitării.
Pe trupul cuvintelor
tale
Sădesc pomi fructiferi
vIrgini.
Stau de veghe cu mine
Câteva Cuvinte și o
Îmbrățișare
Evadate din creierul
unui nuc găunos.
Scrisorile poemelor
Au adormit prin
sertare
Blestemate de
naftalină.
Clipele iubirii au
încărunțit
În lacul odihnitor al
Rememorării"
poemul LACUL REMEMORĂRII, pag. 9, din volumul cu același nume -
LACUL REMEMORĂRII, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, pag.
194, ISBN 978-606-730-625-5, ce aparține poetului, jurnistului, realizatorului
de emisiuni folclorice Dumitru ȚIMERMAN, primit cu ,,dedicație și
iscălitură", chiar de la autor: ,,La
mulți ani, prietene de suflet și creație literară VASILE BELE. Această carte de
poeme sper să transforme sufletul într-un sanctuar literar desprins din
împărăția lui Dumnezeu... Cu alese aprecieri profesionale pentru talentul tău
poetic de excepție, original... S.S. Dumitru ȚIMERMAN - NORD VEST TV, la
emisiunea MUZICĂ ȘI VOUE BUNĂ, din 16 martie 2021", (exact ce spuneam
supra!).
Mulțumesc drag prieten
pentru aprecierile sincere, pentru susținerea de care mă bucur în fața
dumitale. Rostesc acestea în virtutea celor câțiva ani de prietenie... Să tot
fie de 5 sau 6 ani, de când colaborăm împreună.
Te FELICIT pentru
această apariție editorială. O apariție de ,,colecție". Una aniversară,
demnă de tot respectul și de toată lauda. Motivul principal al acesteia fiind
aniversarea dumitale, la împlinirea unei frumoase vârste, fapt ce reiese chiar
din titlul volumul - LACUL REMEMORĂRII. LA 60 DE ANI. 60 DE POEZII INEDITE. 60
DE REMEMORĂRI POETICE.
Îți doresc multă
sănătate și fericire alături de cei dragi. Să aveți grijă de voi. Să prețuiți
și să iubiți clipă și viața, care ne este dată cadou. Doamne ajută! Volumul
este prefațat de către Ana Vacarciuc - LIRICA POEZIILOR POETULUI DUMITRU
ȚIMERMAN ESTE SINCERĂ, DIRECTĂ ȘI PASIONALĂ, pag. 5-6, din care spicuiesc
câteva gânduri: ,,Polen de stele
călătoare s-a scuturat peste sufletul autorului troienind duioase amintiri.
Totul e o mângâiere în poemele și poeziile lui, un vis călător, un drum spre
zări și apus de soare, tărâm și cer, din toate aceste minuni ale poeziei
simțim, citindu-le, o adiere suavă. Transformă inimile în clopote de argint,
unește visurile tuturor și în mod deosebit ale tinerilor îndrăgostiți. Expresie
ce a reprimat și în alte comentarii de cărți, fiindcă poezia chiar unește
visuri. Cu legitimă mândrie, poetul poate spune că atât poemele, cât și
poeziile lui au un mare destin literar. Coarda poetică e senină, plină de
frăgezime, cu accente de euforie. Poemele de dragoste sunt surprinzătoare prin
sinceritatea confesiunii", pag. 5.
Volumul este conceput
sub formă unor ipotetice capitole, astfel: seria/secțiunea/capitolul 60 DE
POEZII INEDITE și 60 DE REMEMORĂRI POETICE, cu subsecțiunile/subcapitolele
POEMELE SATULUI, pag. 77-104, PRAFUL DRUMULUI MEU, pag. 105-124, MIRACOLUL
REVELAȚIEI POETICE, pag. 125-140, SCÂNTEILE TRĂIRII, pag. 141-168 și CUPA
ÎNGERILOR, pag. 169-184, în plus, volumul are și câteva REFERINȚE BIOGRAFICE -
DUMITRU ȚIMERMAN, pag. 185-188.
Poemele sunt de tip
modern - în vers alb. Ele pătrund. Te duc spre Lumină. Încă o dovadă, dacă ar
mai fi nevoie, că la început a fost Cuvântul. Pentru poetul Dumitru ȚIMERMAN,
Cuvântul, Lumina și Fericirea sunt triadă.
Cuvântul îl așează în
vers, iar versul în poem - unul de făctură modernistă, actuală, ușor de
perceput și de identificat.
,,Neștiute
cuvinte celebre adorm
obosite-n fereastră
Declarații târzii
răsună-n pustiul
florilor din voastră
Nicăieri nu-i loc de
refugiu-n
Singurătatea de gheață
Somnul neistovit
alungă dorințe
fade-n dimineață", din poezia
DECLARAȚII TÂRZII, pag. 12.
Lumina vine din
interior. Bate la ,,ușa muzelor", pentru a fi deschisă. Deschiderea este
înspre sau DINSPRE Cuvânt. Dar tot din cer este coborâtoare. Este lumina
spiritului curat, a unui spirit viu, înflăcărat și deopotrivă luminează Calea.
Calea spre frumos. Spre dumnezeirea literară. DE o sensibilitate deosebită,
volumul este unul de excepție. Prin excelență rostim profunzime literare, adânc
întipărită în eul liric.
,,Din ceruri o Lumină
nefirească
s-a așternut agale
peste Prilog
La ceas de taină,
peste trup
s-a așezat plăpânda
Reîntoarcere Acasă.
Părinte drag,
genunchii mei mă dor,
cu sufletul îndurerat
mă rog
Când amintirea
tinereții și cărțile iubirii tale
mai stăruie pe
masă",
poemul DIN CERURI O LUMINĂ, pag. 15, dedicat preotului-călugăr
Cosma Filip Crăciun.
Fericirea - a treia
parte din acest întreg, este una atotcuprinzătoare. Asociată, când cu veșnicia,
când cu clipă din viață, Fericirea își are ,,propriul" castel. Firesc ai
zice. Dar, oare, locuiește singură? Ii este prieten, acestei Fericiri,
Libertatea, Sărutul, Răbdarea, Primăvara.
,,Pomii s-au îmbrăcat
în cămăși
zămislirea din flori
de vișin
ca niște prinți
coborâți din castelul
Fericiții veșnice.
Tu... Primăvară,
Fecioară fără de timp,
te-ai strecurat tiptil
îmi rochia florilor de câmp
ca un fluture
multicolor,
ca o mașinuță plină de
plenul miraculos.
Fără patimi pământești
ți-ai zăpăcit
privirile,
ieri dimineață,
în roua parfumată de
nașterea florilor",
DIN
LUMEA PARADISULUI SĂTESC..., pag. 19.
Deși timpul este
nepotrivit, poetul recunoaște că N-AVEM TIMP, pag. 25. Dar cine are? Aici,
prietene drag, îți dau dreptate. Uneori NE ÎMBĂTĂM,
,,cu mireasma florilor
plină de iluzii
si-amintiri păstrate
prin barierele minții.
E seară în lumea
îndrăgostiților
poliță cu aurul
Dorinței", pag. 26.
Avem
grijă să PĂȘIM SFIOȘI, pag. 27:
,,pe treptele trăirii
fără opreliști
descătușare de
prejudecăți
născute din
durere".
Împămîntenit din
moși-strămoși în Cetatea Sătmarului, poetul nu-și uită rădăcina nașterii -
Maramureșul. Revine PRIN CODRII MARAMUREȘULUI, ori de câte ori are
posibilitatea, dar doar cu gândul:
,,se preumblă
străbunii mei
îmbrăcați în straie
nepământești,
strălucitoare
ca niște scuturi,
ca niște forțe
nepământești,
pentru a despica cu
spade luminate
negurile vremurilor
noastre", pag. 28.
Ducând dor, respect și
neuitare strămoșilor, își amintește de POVEȘTILE BUNICILOR, pag. 32:
,,încercate de
războaiele fratricide
păstrează mirosul
frunzelor veștede
și-al cozonacilor cu
nucă
rumeniți în cuptoarele
strămoșilor".
Iubirea este unică,
pură, gingașă. A se vedea în acest context GINGĂȘIA PURITĂȚII, pag. 33,
SIMFONIA EVADĂRII IUBIRII, pag. 35 sau ARIPI IMAGINARE, pag. 36:
,,cresc din trupul
Voinței
copleșită de
întrebările zboruri intergalactice.
Chemări nebănuite
îmbrățișează evadări
cuprinse de fascinația
Libertății
desăvârșită de-un
miracol imperceptibil".
Un imaginar
extraordinar. Perfect suprapus liricii țimermaniene. O iubire sinceră. Fără
trădare sau trădați. Indiferent unde se consumă iubirea, chiar și pe INSULA
IUBIRII VEȘNICE, pag. 38, pacea, armonia deplină, Îmbrățișările sunt cuprinse
în nepământesc. Ce frumos! Măcar în cărți și-n poezie să avem parte de o iubire
sinceră, adevărată, medaliată sau plină de făcătură.
Alteori, surprindem
alte ipostaze tematice. Pe CÂMPIILE SECERATE, ,,voinicește
de ascuțișul coasei de oțel
din lanurile de grâu și iarbă fragedă
însetate veri
petrecute
în bătătura casei
părintești
luminată de lampa cu
petrol
Lacrimile de adolescent
căzute pe sicriul bunicii
amintirile primilor fulgi
de omăt",
pag. 42.
************
PĂȘESC SFIOS (pag. 49)
Alăturat unui foșnet de vânt
Pentru a prinde rouă dintr-un apus
NAIVITATEA (pag. 50) copilăriei
Mă ține pământean
PESTE ÎNTINSELE DEȘERTURI ALE IUBIRII ÎNZĂPEZITE (pag. 51)
Azi vor înflori macii
Sub privile unui răsărit de curcubeu
PE LACUL ÎNGHEȚAT AL REMEMORĂRII (pag. 53)
Va pătrunde umbra unui sărut
Fără pretenția sincerități
POATE DOAR DOUĂ LACRIMI (pag. 55)
Își vor uni destinul într-o visare
PE TALPA CASEI, (pag. 58)
Vor înflori PALIDE LUMINI (pag. 60)
Pustiul dintre două sărutări
Va rodi - în adiere pe STRĂZILE SINGURĂTĂȚII (pag. 61)
Doar cucul DIN ÎNĂLȚIMEA NUCULUI BĂTRÂN (pag. 67)
Își va aminti de primii flori
Consumați în dimineți pierdute
LA UMBRA SĂLCIILOR, (pag. 72)
Fiorii se vor naște a doua oară
Înflorind SUB ARIPA DE LUMINĂ (pag. 74)
Singurul loc în care LACUL REMEMORĂRII va călca în strat de
amintire
ÎN FAȚA NEMURIRII (pag. 75)
,,Odihna veșniciei strălucește
dincolo de poartă de lumină
N.A. ce apare scris cu majuscule, sunt titlurile poeziilor din
volum, iar în paranteză, pagina din volum!
**************
A doua
secțiune/secvență din volum 60 DE REMEMORĂRI POETICE - DUMITRU ȚIMERMAN.
POEMELE SATULUI, Editura Solstițiu, Satu Mare, 2000, cuprinde câteva REMEMORĂRI
DIN CRITICA LITERARĂ... și Poeme.
Printre cei care semnează
aceste referințe critice, sunt: prof. univ. dr. ION ROTARU - ,,Un nou idilism neosemănătorist? O
recrudescență sau o împotrivire ecologistă venită din partea unei sensibilități
ultragiată de tehnici și hiperindustrializare?", pag. 79;
- Alexandru PINTESCU - scriitor, critic literar, poet:
,,(...) este un poet
autentic în sensul că drumul de unde purcede, izvoarele lui, aborigo, ca să zic
așa, dar nu aborigene, sunt acele ținuturi natale, acea idee de înstrăinare a
intelectualului plecat din sat, purtând pe tălpi, pe botine, țărâna locului
natal, amintind de Esenin, între alții, Ion Ștefan și mulți poeți importanți", pag. 80.
George Vulturescu - poet, critic literar, directorul revistei
POESIS din Satu Mare, Ion BALA - poet, critic literar, jurnaist, Viorel
VLADIMIRESCU - jurnalist, critic literar, poet, prof. univ. dr. Viorel ROGOZ -
sunt doar câteva nume de referință care semnează în acest volum.
,,Ninge
cu petale de flori
în satul copilăriei
eterne.
Simfonie dimineții
dăruite fără plată
de neamul păcălesc
răsună pe ulițe
dirijate de ciudat
cu procentul blocului
din piele",
din SATUL, IUBIRE ETERNĂ, pag. 92
Suntem, într-un așa
zis ,,volum în volum", sau ,,carte în carte". Apar și poezii cu rimă.
A se vedea LÂNGĂ COPACI, pag. 97:
,,Iubirea din adâncuri
se-nalță, se destramă,
Somnul renaște
tablouri prinse-n ramă.
Pe-o bancă singură
privești cum plouă,
Îți place ploaia, dar
tu te scalzi în rouă".
Profesorul și poetul
IOAN ANDREICA, afirmă despre poetul Dumitru ȚIMERMAN: ,,poetul deapănă spațiul vizual și mental, așa cum a trăit și cum a văzut
el speranțele sale de viață, cu mijloacele și întâmplările constatate, urmărind
meditațiile sale cu întrebări iscoditoare, comparative în momente de neuitat
din lumea satului, de pe drumurile sale și a farmecului pitoresc al taxei de
salcâm", pag. 89.
*******************
Tot la
secțiunea/capitolul 60 DE REMEMORĂRI POETICE, ne este prezentat
,,subcapitolul" DUMITRU ȚIMERMAN - PE DRUMUL MEU, Editura Solstițiu, Satu
Mare, 2004 - un fragment de poeme. Repet, ne aflăm în fața acelorași tehnici
literare - ,,carte în carte".
,,Ninsoare topită pe
tâmple tocite
Gust amar de pere
mălăiețe
Strigăt de copil rănit
de vârstă
Fluvii de-amintiri
nostime
Adunate sub crengile
bătrânului tei
Flori condamnate
căderii rotite.
Peste casa sufletului
dărăpănată
Luna ține-n sabia-i cu
două vârfuri
Nostalgii
invadate",
din PRAFUL DRUMULUI MEU, pag. 107. Ne dăruie inclusiv un poem
dedicat lui Eminescu - LA STATUIA LUI EMINESCU, pag. 114-115 și un altul
dedicat lui Brâncuși - VÂLVĂTAIA BRÂNCUȘI, pag. 116-117, pe care am să vă las
să le citiți din volum.
******
MIRACOLUL REVELAȚIEI
POETICE, Editura Daya, Satu Mare, 2006 este o altă provocare literară. Ne sunt
prezentate poeme de făctură modernistă, în stil autentic fără doar și poate. Plin
de energie creatoare, de creativitate literară, poetul, scriind, se eliberează.
Libertatea este o altă tema literară ce merită luată în calcul atunci când ai
în față volumul sau volumele.
FELICIT ideea și
conceptul acestei frumoase antologii de autor. Volumele prezentate în partea a
două, sunt de fapt, volumele în ordinea apariției lor. Debutează literar în
ziarul ,,Cronica sătmăreană, în 1979, iar în volum personal în 2000 cu
,,Poemele satului".
Pentru activitatea
literară desfășurată de-a lungul anilor este recompensat cu premii și diplome.
Cea mai proaspătă medalie îi este oferită pentru implicarea în proiectul nostru
literar ANTOLOGIEDE TEXTE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI - PERSONALITĂȚIALE
LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, motiv de-a-i mulțumi pentru
încrederea acordată.
Chiuzbaia, 17 martie 2021

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu