Te-ai dus, boierule, te-ai dus!

 

                                                                                         de Gheorghe Pârja

Temperamentul meu, suficient de montan, mi-a fost pus în mișcarea lumească și de prietenia cu mari actori români. Se întâmpla când prietenul meu actorul nu era pe scenă sau în film, ci în vâltoarea străzii ori pe sub poale de pădure. Atunci îl priveam cu ochiul omului, nu cu cel al spectatorului. Între noi nu mai era regizorul care construia un rol pentru artist, ci omul se purta cum îi era firea. M-am bucurat de prietenia unor actori care au rămas personaje memorabile în teatru și film: Ovidiu Iuliu Moldovan, Vladimir Găitan, Anton Tauf și, nu în ultimul rând, Paul Antoniu. Cu Paul Antoniu, actor și scriitor, am avut zilele mai apropiate, nopțile mai luminate și cuvintele mai prietenoase. De aceea, în urmă cu un an, când a plecat definitiv de la întâlnirile noastre pământești, s-a făcut un gol de suflet și auroră. Pentru mine, un an fără Paul Antoniu a fost un timp mai rarefiat, căutam prin urbe făptura inconfundabilă a actorului, cu prietena lui, bicicleta, dar și rostirea cuvintelor alese, care întruchipau sufletul românesc.

Dacă olarii sunt cei mai vechi plăsmuitori ai acestui pământ, actorii sunt printre primii oameni care au jucat viața și cuvintele. Prin acest ochean i-am privit pe actori. Așa mi-a fost aproape, până acum un an, Paul Antoniu. Cel care a dinamizat viața teatrală, culturală a Maramureșului. A lăsat câteva repere care au lucirea lor. Dacă vreți, memoria culturală a Ținutului. Deoarece a deprins limba viguroasă și proaspătă, ruptă direct din existența neamului nostru țărănesc atât de matur spiritual. Deși era fiul preotului din Letca, așezare de care era extrem de mândru, a trăit aproape de jertfa și credincioșia oamenilor legați de pământ. A cunoscut sănătatea și vigoarea arhaicei seminții din care provenea. Avea în privire lumina speranței și în suflet sacra perseverență. Era sortit să facă lucruri durabile.

Cum sunt și cele două masive volume de comentarii muzicale „Zodiile lui Orfeu”, alcătuite din articole publicate, timp de vreo patru ani, săptămânal, în ziarul nostru de sâmbăta. L-am susținut în acest demers, care, iată, a făcut istorie. Vinerea dimineața, venea în redacție, cu articolul în mână spunând de fiecare dată: „Am venit, boierule, cu textul!”. Cuvântul feudal, boierule, făcea parte din rostirea lui frumos colorată. Apoi recitalurile de poezie care au rămas repere în rândurile iubitorilor de lirică ascultată. Nu uit prezența tonică, de-a lungul a câțiva ani, la Serile de Poezie Nichita Stănescu de la Desești. Și acum întreabă scriitorii de departe, care l-au ascultat recitând, dacă mai vine actorul Paul Antoniu? Iar eu le zic tris­tul adevăr. După cum am mai spus, avea o admirație de fiu pentru mama mea Doca. De ziua ei, într-un an, i-a dăruit icoana sfințită a Maicii Domnului, o copie de la Nicula. Și acum stă pe peretele casei mele părintești.

Nu trebuie uitată aventura actorului pentru a conserva texte și voci ale autorilor maramureșeni sub emblema: Poezia din Turn. La o oră fixată, din Turnul lui Ștefan din Baia Mare, în locul clopotelor se auzeau, peste o parte din oraș, sunetele cuvintelor. Nu uit nici astăzi miracolul lui Paul Antoniu prin care a făcut să cânte cuvintele limbii române sub cupola Cerului. Arhiva aceea este un document prețios pentru istoria poeziei maramureșene. Îl prețuia nespus pe Eminescu. Legendar devenise textul lui Geo Bogza, care povestea despre sufletul românesc din care s-a întrupat Eminescu. L-am ascultat de zeci și zeci de ori și de fiecare dată parcă-l auzeam pentru prima oară. Ne aducea aminte de vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau printre oameni. Într-o noapte, au fost găzduiți în casa unor gospodari care i-au ospătat și le-a oferit un culcuș cald. Dumnezeu l-a întrebat pe Sfânt: cum să le mulțumim? Doamne, i-a spus, fă-i să-și vadă sufletul!

Din acei oameni s-a născut Eminescu. Actorii trăiesc viața multor personaje, dar vine vremea când își trăiesc propria viață, propria moarte. Ei se răspândesc în public. Așa fac parte din trăirea noastră. Cu un prilej, Paul Antoniu a dat un răspuns profund despre existența lui: „Ajută-mă, Doamne, să nu mor în viață!” Eu îl alintam cu titlul unei poezii a prietenului nostru Ioan Alexandru: „Teribilul actor.” Iată prima strofă: „Actori de comedie, de cinema actori/ actori de dramă supți de tragedie/ erau regizori aspri cu întrebări din munți/ ce le puneau pe scena luminilor și mie.” A avut trei domenii în stăpânire: teatrul, muzica și poezia. Lui i se potrivește cuvântul feudal pe care ni-l dăruia nouă. Așa că pot spune: te-ai dus, boierule, te-ai dus! Mâine, 19 august, se va împlini anul. Dar Eminescu ne mângâie cu aripa versului: „El n-a fost când era, el e când nu e.” Nu l-am uitat pe actorul Paul Antoniu. Dovadă și acest text.