Despre presa foșnitoare

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Da, presa foșnitoare, o imagine mai jucăușă, folosită de mine pentru presa scrisă, are destule suferințe de la venirea internetului pe lume. Care este bun, necesar, modern, dar are și el suficiente neajunsuri, dacă mă gândesc la frumusețea textului în limba română. Care este pusă, ea, limba română, la grele încercări. Judecați-mă pentru obișnuința mea de a savura cuvîntul tipărit, mult mai aristocrat pe hârtie, pentru mine, decât în imperiul noilor forme de difuzare. Generațiile sortite tabletei s-au conformat lecturii presei care nu foșnește. Pledoaria mea nu-i un capriciu, dar poate fi, dacă mă gândesc cum se poate tezauriza informația, articolul, poezia, romanul și alte scrieri, în suava și captivanta, fluida manieră de pe internet? Mă refer la memoria calculatorului. Deocamdată, pentru publicul larg cititor, tot biblioteca cu carte este mai sigură. Poate vor veni alte vremuri, mai răspunzătoare de tezaurul gândirii în forma miraculoasă.

Acum trăim o viață paralelă. O concurență surdă, tăcută, între foșnet și aer. Eu zic să nu ne grăbim cu aruncarea peste bord a presei scrise. Că tot invocăm țările dezvoltate. Dar ele nu au renunțat la ziare. Mi-a fost dat să văd asta la fața locului. Prin America, Germania, Franța, Spania, am cumpărat ziare de la chioșcuri de presă, elegant amenajate, în centrul marilor orașe. Generația mai cititoare pe hârtie cunoaște rostul, farmecul, confortul acestei îndeletniciri de lectură. La noi, o grabă, mânată de varii interese, a dus la fracturarea cam bruscă și derutantă a presei scrise. Am avut șansa să fiu martor la explozia tirajului ziarelor, imediat după 1989, ca apoi, ca un zbor de pasăre rănită, presa să coboare în picaj până la starea de astăzi.

Descreșterea presei românești a fost influențată și de schimbarea lumii, pe toate părțile, dar, paradoxal, au contribuit și cei care conduceau marile ziare. Într-o perioadă a mea profesională activă, am participat la întâlniri naționale, unde se discutau multe. Acolo am constatat că presa din județe nu era privită cu interes de colegii de la centru. Unul mai țâfnos, încrezut, cu gură mare, care acum a fost alungat de la un post de televiziune, ne-a spus celor de față că din cauza presei din județe nu-și poate vinde el ziarul central pe care îl conducea. Îmi spune mie: „Eu trimit în Maramureș o sută de exemplare și mi se întorc o sută și unul.” Directorii publicațiilor centrale erau secondați de mogulii de presă. Unii erau ei înșiși patroni. Noi, cei din provincie, cum ne ziceau ei, ne aveam doar pe noi. Și așa am rămas, cel puțin cei de la ziarul nostru.

Omul cu gură mare, încolo un bun jurnalist, a fost în conducerea Clubului de Presă și a semnat risipirea Agenției de Difuzare a Presei. Adică privatizarea Rodipet. Și de acolo a început ruina. Mai zilele trecute, un jurnalist de televiziune, fost europarlamentar, iar mai nou stă sub semnul întrebării pe un mic ecran, își amintește: „Niște băieți șmecheri la vremea aceea, care acum se dau mari analiști politici și mari patriarhi ai presei românești, dar care erau ca ulii, pândeau aceste chioșcuri de ziare, care au fost transformate în chioșcuri de vândut orice.”

Da, Robert, noroc cu firmele, din orașe, care mai țin în viață difuzarea. Și Poșta Română, cât mai are putere și vrere să mai ducă pe la sate. Apoi a venit criza de hârtie. La noi, celebra Fabrică de Hârtie de la Letea, care fabrica hârtie de ziar, a dat faliment. Acum prețurile au crescut peste tot, iar presa scrisă și editurile sunt în căutare de hârtie pe alte continente, cum ar fi America de Sud sau Asia. Pandemia a deplasat interesul către internet și a condus la scăderea tirajelor. Și totuși presa scrisă nu a murit, deși crizele nu o iartă. Ziarul nostru, cu har și echilibru, își duce viața cu demnitate. Știu asta deoarece i-am fost alături de la întemeiere.

Decembrie, 1989. Și are cale sigură spre cititori. Viața mea de cititor, dar și a altora, este între oglinzi paralele. Între presa scrisă și cea online. Fiecare alege ce-i place. Dar rămân definitiv scriitor la ziar. Deoarece îmi place cum foșnesc ideile pe hârtie. Despre asta mai vorbim!