,,Începe să se îngâne
ziua cu noaptea
E atât de multă
liniște în jur...
Doar câte un cocoș mai
cântă
Vestind sosirea unei
noi zi
Încă o zi dăruită de
divinitate
Încă o zi în care ne
vom iubi!"
(Janeta Joca, Arca amintirilor)
ARCA AMINTIRILOR
JANETA JOCA
(semnal editorial)
Cu un „Cuvânt înainte", semnat de Ioan
Hada, broșurica „Arca amintirilor",
apărut la Editura Pandaprint, Baia Mare, 2021, ISBN 978-606-95019-7-9, 58 p.,
semnat de Janeta Joca, își are originalitatea sa.
Citind poemele, te
simți în lumea simplității poeziei, te captivează și te atrag. Nu am cunoscut
autoarea decât de scurt timp. Nici nu auzisem despre Domnia Sa. Întâmplarea a
făcut ca să ne vedem, iar de atunci păstrăm legătura și ne bucurăm de
prietenie. Încă un aspect important este faptul că această apariție înseamnă,
în fapt, al doilea volum editorial pentru autoare. Poezii precum „Rogvaiv",
„Despărțire temporară", „Te aștept", „Speranța", „Un
miracol", își au originalitatea lor, ca de altfel, toate poemele, dar
astea mi-au rămas în adânc de suflet, motiv de a le aminti aici.
Iată, un alt exemplu:
„Florile se nasc că o
speranță de iubire,
Orice floare crește zi
de zi
Și îmbobocește în
dragoste,
Florile dăruite celor
dragi
Percep toate gândurile
noastre!", (p. 18), din
poezia „Florile au suflet".
Nu putem să vorbim
despre un motiv mai deosebit în poemele Janetei Joca. Tematica abordată este de
actualitate, dar nu mi s-a părut că ar fi aparte, dimpotrivă.
Ne întâlnim cu
anotimpuri ce „înverzesc și înfloresc" - primăvara, „încep să pârguiască
fructele" - vara, „rodesc, revărsând belșugul" - toamna, sau
anotimpuri ce „le dăruiește odihnă" - iarna. Cu „Toamna" sau cu o „Toamnă
bogată" ne mai întâlnim, tot așa precum ne „Ninge" în plin sezon,
când: „Totul este atât de alb".
Iubirea, când rebelă,
când naivă, când pasională este un alt motiv tematic, mărturie stând poemele „Iubirea
noastră", „Ți-ai dezvelit genunchii", sau „Oare unde ești?". „N-avem
timp", dar „Goana după bani", sunt alte motive invocate. Nu avem voie
să ne uităm predecesorii. La fel procedează și Janeta Joca, aducând un „Elogiu
lui Nichita Stănescu", afirmând:
„Peste tot în orașul
uitat de lume,
Aniversam împlinirea a
douăzeci de primăveri,
(...)
Atunci, pe loc, m-ai
cucerit,
De atunci fiind împreună
zi de zi!
Trăind o frumoasă
poveste de dragoste
Până la adânci
bătrâneții", (p. 39).
Chiar și autoarea se
întreabă, uneori: „Ce rămâne...?"
„Ce rămâne
După ce trecem
Din această lume?
Sufletul și spiritul,
Faptele bune
Și lumina viitorului
Din ochii copiilor
noștri!",
(p. 48).
Mă reîntorc la prefața
semnată de către poetul Ioan Hada, pentru a-l cita, în ceea ce privește girul
dat acestei apariții editoriale inedite: „Veșnic
îndrăgostită, suavele ei poezii de iubire se împletesc cu poezii despre sensul
existenței și al sfârșitului pe acest pământ. Sunt convins că poezia doamnei
Janeta Joca îi va supraviețui, iar versurile sale născute din inima și sufletul
curate vor străluci pe harta poeziei stelare a nemuririi", (p. 5).
Poetul Nichita
Stănescu spunea că „poezia este o stare de spirit". Am simțit în poemele
Janetei Joca vibrație și pasiune. Poemele, în general, sunt rezultatul unor
frământări. Poeta care urcă în „Arca amintirilor", este o visătoare,
altfel nu s-ar fi născut aceste frânturi de suflet. E bine că e așa.
Poezia înseamnă și
eliberare. Înseamnă și pasiune așa cum le-a perceput autoarea și asta o
definește și o caracterizează, o autentifică și o identifică. În general mă
feresc să dau sfaturi. Este un principiu de viață. Fiecare face cum crede și ce
crede că este bine pentru sufletul său. Așa a procedat și Janeta Joca. Poate e
de bine?! Poate... Dacă avem în istoria religiei „Arca lui Noe",
(cunoașteți!), după mii de ani, iată o altfel de „arcă" și fără a greși
afirm că este „Arca lui... Janeta", una total diferită. În ea sunt adunate
la taifas lumea „... amintirilor". Frumos.
Autoarea așa a crezut
că trebuie să facă și atunci s-a lăsat pe mâna muzelor. Când generoase, când
mai puțin generoase muzele și-au dat întâlnire și au urcat în arca autoarei.
Ea, autoarea, le-a primit în adânc de suflet și le-a lăsat să zburde prin
câmpia sufletului său.
Dar, oare, de ce văd o
grabă în a publica? Ați observat și dumneavoastră sau doar mie mi se pare? Nu
întotdeauna publicarea sau editarea unui volum te face celebru. Janeta Joca nu
cred că aleargă după celebritate! Nu cred! Dar o cunosc prea puțin. Autoarea
și-ar dori, dacă am întoarce lumea, să urce pe Arca lui Noe. Neputând să
întoarcem filele vieții nici cu o secundă a dorit și și-a inventat propria arcă.
Poate că fiecare avem
arcă noastră și chemare spre a ne urca în ea. Janeta Joca călătorește în lumea
ei, în arca ei, unde-și dau muzele întâlnire.
Bravo, Janeta Joca!
Felicit, această
apariție editorială și îi doresc succes în continuare, fiind convins că nu
peste multă vreme ne va surprinde iar.
Doamne ajută!
VASILE BELE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu