În 17-19 iunie, la Sighet se va desfășura RoCredit Beachvolleyball Open 2022 – o continuare a Marmația Beachvolleyball de anul trecut. Cu sprijinul Primăriei Sighetu Marmației și al Consiliului Local, această a doua ediție a turneului de volei pe nisip va aduna pe cele două terenuri de la Gradina Morii o serie de echipe puternice din România, echipe care își doresc sa bifeze și prezența la acest turneu, care iată că încet, încet își face loc în calendarul competițional al Federației Române de Volei.
Vor fi prezente la fileu un număr de 12 echipe de
băieți și 9 echipe de fete de la diferite cluburi din țară, cum ar fi: CSU
Oradea, CSU ASE București, Westar Arad, Fan Arad, U Cluj Napoca, Provolei Arad,
CSUV Timișoara și CSS-CSM Sighet.
Între jucători se numără Cătălin Lelea, un veteran
al voleiului și multiplu campion național la volei pe plajă, Lucian Badiceanu,
Valentin Hupoiu, Robert Vîrlan, iar la fete Ioana Ordean, Adina Stanciu, Roxana
Haidu (sigheteancă, dar jucătoare la CSU Oradea), Catalina Bosuioc, Andreea
Maxim, Alexia Bradatan și sighetencele Alexandra „Ale” Keresztesi, Timeea
Holczer, Sorana „Soso” Geng și sătmăreanca „adoptată” de sighetenii iubitori de
volei Bianca „Bibi” Culda.
Meciurile vor debuta vineri la 10 și se vor încheia
duminică după-amiază. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Municipal
Sighetu Marmației
Informații
și foto: CSM Sighet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu