Aviatorii militari români sărbătoresc pe 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Cu acest prilej, toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene vor desfăşura ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare.
Structură
omogenă, suplă şi dinamică, Forţele Aeriene Române sunt o componentă modernă,
consistentă, performantă din punct de vedere tactic, operativ şi strategic a
sistemului naţional de apărare. Principalele misiuni ale Forţelor Aeriene
Române constau în asigurarea suveranităţii spaţiului aerian al României,
asigurarea transporturilor aeriene, cooperarea cu statele aliate în cadrul
misiunilor de menţinere a păcii, participarea la înlăturarea urmărilor
calamităţilor naturale sau în cazul unor situaţii de urgenţă.
În ultimii ani, Forţele Aeriene Române au participat
la mai multe misiuni sub drapelul NATO şi al Uniunii Europene, cum ar fi:
– misiunea „ALTHEA 2005” în cadrul EUFOR în Bosnia
şi Herţegovina, constând în misiuni de cercetare aeriană, transport aerian,
căutare-salvare şi evacuare medicală în folosul misiunii Uniunii Europene;
– misiunea KAIA (conducerea Aeroportului
Internaţional Kabul) în 2006 şi în perioada 2011-2012;
– Serviciul de Poliţie Aeriană în Lituania, Estonia
şi Letonia, în 2007, în cadrul misiunii „BALTICA 2007”.
O altă direcţie importantă, care a devenit parte
integrantă a activităţii Forţelor Aeriene Române, o constituie misiunile de
intervenţie în situaţii de urgenţă civilă, cum sunt transporturile de persoane
şi materiale, zborurile cu destinaţie umanitară ş.a. Între acestea pot fi
menţionate operaţiile executate în anul 2011, în Libia, pentru evacuarea
cetăţenilor români şi străini aflaţi în zonă de conflict, zborurile pentru
transport de echipament şi materiale în Turcia pentru ajutorarea populaţiei
afectate de cutremur, misiunile din Spania, Germania sau Muntenegru. S-au
efectuat, de asemenea, misiuni de zbor pentru evacuare medicală a bolnavilor în
stare gravă către centre medicale de urgenţă, dar şi acţiuni de colectare şi
transport al alimentelor şi materialelor de necesitate imediată, în zonele
afectate de calamităţi.
În cadrul Forţelor Aeriene a fost demarat
principalul program de înzestrare al Armatei României, achiziţia a 16 avioane
de vânătoare F-16. Un alt program important de înzestrare este achiziţia a
şapte avioane de transport mediu-curier C-27 J Spartan, primele şase aeronave
fiind deja operaţionale în cadrul bazei de la Otopeni.
La mulţi ani şi zbor senin, dragi aviatori români!
La mulţi ani binecuvântaţi piloţi, voi, cei ce
vegheaţi din vârful atmosferei!
Fără voi şi sacrificiile voastre, somnul românilor
n-ar fi acelaşi, iar graniţele acestei ţări n-ar fi acolo unde le-au stabilit
cei ce-au construit din temelii România.
Vă mulţumim pentru faptul că priviţi moartea în ochi
cu fiecare ridicare în înalt, făcându-vă datoria ce nu încetează odată cu revenirea
la sol, că vă ardeţi nopţile la celula de alarmă, tinereţea în peregrinări de
pe un aerodrom pe altul, vieţile în buza pistei, existenţă trăită spartan în
colonia de lângă aerodrom. Vă mulţumim că aţi ales acest drum în viaţă,
devenind, astfel, modele de urmat şi intrând, uneori, în legendă.
Vă mulţumim pentru că altceva nu putem face, pentru
că nu putem să-i convingem pe cei ce pot face cu adevărat ceva să vă acorde
atenţia de care aveţi nevoie pentru a vă spune păsurile… Nu putem să-i
convingem, dar putem să le reamintim că voi existaţi acolo, în izolarea
aerodromurilor militare, şi pentru ei, şi pentru ca ei şi familiile lor să
poată să-şi urmeze nestingheriţi calea în viaţă, aşteptând şi voi, la fel ca şi
noi, cei ce vă admirăm şi vă cunoaştem valoarea, mai multe de la cei ce vă cer
totul, dar care vă dau atât de puţin…
Vă mulţumim, vă salutăm cu respect şi vă dorim ca
2012 să vă aducă mai multe ore de zbor, pentru că simulatorul nu poate simula
zborul, la fel cum viaţa trăită în forul interior nu este viaţă…
C.L.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu