duminică, 31 iulie 2022

Din nou sunt trist! A murit actorul de comedie Claudiu Pop, alias Akebono!

 

A trecut la cele veșnice actorul maramureșean Claudiu Pop, cunoscut publicului sub numele de Akebono.

Acesta a fost regizor, actor, comediant și un îndrăgit realizator de emisiuni TV.

În urmă cu câțiva ani a dat dovadă de o mare ambiție, slăbind 80 de kilograme în aproximativ un an. Acesta cântărea inițial 203 kilograme.

Familia anunță că priveghiul va avea loc marți, la ora 19.00, la noua capelă din Gârdani, iar înmormântarea miercuri, de la ora 13.00, cu plecare de acasă, din Sălsig.

Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe:

,,Au plâns stăncile care te-au cuprins în brațe

ai cules limpezime de mir dintr-un izvor de rouă

foșnetul de vânt l-ai lăsat să devină amintire

precum prietenia noastră care de azi, va deveni,

neuitare și nemurire..."

DRUM LIN, PRINTRE STELE ȘI ÎNGERI, drag prieten, AKEBONO, alias CLAUDIU ZAMFIR POP - din Sălsigul Maramureșului - prieten, poet, actor, staroste, filolog de prestigiu din pepiniera U.B.B.- ului (un centru universitar cu pretenții, din elita universitară)...

Folclorul a pierdut un promotor cultural - un staroste talentat care și-a făcut meseria cu acribie și respect - Claudiu Zamfir Pop... industria teatrală, a pierdut un extraordinar om, un actor care și-a iubit meseria... care a știut să-și joace rolul vieții profesionale, și la propriu și la figurat - Claudiu Zamfir Pop. Eu, am pierdut un prieten, dar l-a câștigat cerul și activitatea literară din ceruri, căci Claudiu Zamfir Pop - azi, și-a început drumul spre tine Cer. Dacă, de azi înainte, voi fi invitat să stărostesc în această comună - Sălsig, MM, voi onora invitația cu drag, dar voi cere gazdelor îngăduință de a rosti In memoriam, doar atât: ,,Claudiu Zamfir Pop - neuitare și veșnică pomenire! Drum lin printre stele și îngeri!". Clar, dacă nu-mi vor fi permise aceste vorbe, am să renunț la a onora invitația. Din prețuire profundă pentru ce a însemnat acest Om, pentru mine și pentru ascensiunea mea în activitatea literară și filologică.

Plânge scena rămasă văduvită

de nemersul pașilor actorului grăbit.

plânge cerul de fericire - a mai câștigat un aliat - Claudiu Zamfir Pop

plâng stelele și muzele rămase în singurătate,

căci, el, poetul, azi, și-a scris ultima respirație

pământeană...

Zorit către treptele cerului ne-a lăsat săraci

preferând raiul îngerilor... Azi, cortina s-a ridicat pentru ultima oară

și, încet, încet s-a lăsat peste scena plină cu actori.

El, poetul, nu s-a mai ridicat

îngerii l-au vrut al lor...

                                                   Vasile BELE

                                          31 iulie 2022, Chiuzbaia

 

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

                                                                 GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu