Odată cu tata (și cu toți cei din generația lui) a murit o lume - lumea satului românesc. Nu știu dacă vreo generație mai poate "învia" spiritul acela curat, simplu și primitor - a tot ceea ce însemna însăși viața!
Desigur, pașii, drumul, sunt doar înainte - dar acest înainte este parcă
sub un blestem din care puțini vom putea evada. Iar pentru asta avem nevoie de
inimi curate - poate ca a celor care au dat pâine țării - nu lăcuste.
Tatălui meu
Au intrat combainele-n lanuri.
Undeva se zărește-un tractor
Și îmi place să cred că e tata
Încărcând la lumina de faruri
Tot ce-a pus și a strâns din ogor.
Cu sudoare seceră grâul de pâine
Și tractorul poartă roadele-n saci
La o moară ce prin vremuri rămâne
Părăsită de toți cei mai dragi.
Combainele trec prin hotare vecine
Tata este așa de trudit!
Eu îl văd prin lanuri cum vine
Și îmi pare că nici n-a murit.
Mirela DUMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu