A plecat la Cer "Ileana Cosânzeana Poeziei maramureşene" Ioana Ileana Şteţco

Din pagina Uniunii Scriitorilor Români, filiala Cluj, a cărei membră era, aflăm:

(n. 24 septembrie 1952, Borşa/ Maramureş - d. 21 iulie 2022, Baia Mare). Poetă. Absolventă a Liceului economic Baia Mare, 1971; Absolventă a ICI Bucureşti, 1988. Debut absolut în Luceafărul, 1977. Colaborări: Luceafărul, Steaua, Familia, Vatra, Contemporanul, Poesis, Nord Literar.

Volume: Phoenix vecina, 2010; În doze suportabile, iubire, 2011; Şcoala de fete, 2013; Ai să dai sama, doamnă!.

Premii: Labiș (1974), Măiastra (1978), Rapsodii de primăvară – debut (2010), Marele premiu Ocoliș (2010), Premiul pentru debut Sighetu Marmației (2011).

                                                                       * * *

Referinţe critice:

 "Poemele sunt admirabil de vii , de tumultoase, de năvalnice şi de grave". (ION MUREȘAN)

"De remarcat că mai nimic edulcorat, superficial nu încape în aceste texte. Îndeobște pornind de la stratul real, prozaic al trăirilor,precum de la un grad zero al plăsmuirilor lirice, autoarea își sprijină elanul liric pe preaplinul lor. Aidoma oricărui autor autentic poeta are aerul că nu s-ar putea mărturisi integral, lăsând mereu o marjă a nespusului".  (GHEORGHE GRIGURCU).

Vă las în compania amintirilor cu marea poetă Ioana Ileana Şteţco şi vă ofer 3 poezii de ale Domniei sale, Fie-i memoria binecuvântată!

Infatuare

Acum pot să vorbesc
despre cei care nu au nimic de pierdut
despre poesia tristeților mici
despre universul ce se resoarbe
și despre tine
care te-ai subțiat îndeajuns
încât te văd prăbușit într-un surâs
cum în copilărie vedeam
îngeri
printre oamenii mari

Hărțile colorate

Deasupra capului meu o hartă albastră
un petec de cer
vulturul se rotește
știe prea bine pe unde coboară
tristețea

Deasupra capului meu e o hartă
un petec uscat de pământ
desenează la scara istoriei o potecă
pe care coborâm călcându-ne în picioare

Întind mâna deasupra capului meu
înțep cu unghia harta aceea
sânge nu curge
numai o apă tulbure
ca sudoarea de înger

mirosul învierii pătrunde
pe dinăuntru și pe dinafară
visele în construcție

Trei generații

de pianiști pesimiști aleargă
cu mâinile pe claviatură
văd sunetele cum aleargă
care-ncotro
și văd cum bucuriile se înmulțesc
fără măsură

sunete carnivore pe pajiști
sapă în carnea tânără
fără-nveliș
se prind cu gâzele
cu albinele cu bondarii
și nu lasă în urmă
decât mugurii care pocnesc din greșeală
la poalele unui munte
care-mi scrie scrisori de amor.

                                                                                                     GDL