Vasile Lechințan, reputatul scriitor, arhivist, istoric și publicist, a plecat dintre noi pe nepusă veste, cu aceeași discreție cu care a trăit toată viața. Cum se întâmplă adeseori, mai ales în perioadele de bulversare a scării valorilor, abia după dispariția sa realizăm valoarea de excepție a omului și a savantului care a fost prietenul nostru. Acum când scriitorul s-a mutat în ceruri, constatăm că Vasile Lechințan a fost una din acele energii creatoare care dau sens vieții culturale a unui oraș, a unei întregi comunități. Născut la 21 ianuarie 1949, ca fiu al unei modeste, vrednice familii de țărani din comuna Silivaşu de Câmpie, jud. Bistriţa-Năsăud, regretatul om de cultură și-a onorat familia și locul nașterii sale prin realizări intelectuale ieșite din comun. Originea modestă nu l-a împiedicat să devină un cărturar autentic, un istoric de prestigiu și un arhivar consultat mereu.
Din fericire, satul și vrednicul primar din Silivasul de Câmpie nu l-au uitat pe prietenul nostru Vasile Lechințan. Valorosul istoric clujean a fost un patriot autentic și un observator critic al derapajelor democrației actuale, luând atitudine ori de câte ori simțea primejduite fundamentele ființei naționale. Nu în ultimul rând, aș sublinia modestia acestui om de valoare, dragostea lui pentru adevărul istoric și pentru cauza românilor din Secuime, din toate locurile în care conaționalii noștri erau umiliți. Avea indiscutabil o fibră de luptător pentru adevărat și dreptate, încât privindu-l aveam adeseori impresia că sub modesta sa înfățișare se ascunde ceva din fibra eroică a marilor tribuni ardeleni.
Vasile Lechințan a fost, sub toate aspectele, un om fără pereche, iar dispariția sa a lăsat un mare gol în sufletele celor care l-au cunoscut, iubit și apreciat. Reeditarea cărților lui, a manuscriselor care au rămas de la el, inclusiv a tulburătorului Jurnal din anii ciumei Covid 19, ar fi una din datoriile elementare prin care memoria lui ar putea fi cinstită. Volumul editat de editura Grinta a fost un prilej de aducere aminte a vrednicului fiu al Silivașului de Câmpie. Am fost și noi în satul care l-a cinstit cum de cuvine pe Vasile Lechințan.
”Vasile Lechinţan scotoceşte de zeci de ani prin arhivele istoriei transilvănene, concentrându-se în vremea din urmă pe cercetarea vieţii cotidiene a Clujului din epoci mai mult sau mai puţin îndepărtate”, a completat și Petru Poantă. ”E nevoie de fler şi de pricepere ca să descoperi informaţiile relevante şi, mai ales, să le asamblezi într-o imagine coerentă şi sugestivă, iar când e vorba despre secolele de dinaintea apariţiei presei, un asemenea demers nu-i posibil în absenţa imaginaţiei şi a unei pasiuni ieşite din comun. Pe o asemenea temă, Vasile Lechinţan a publicat deocamdată în revistele şi ziarele locale nişte secvenţe factologice, prelucrate sumar, însă de un timp încearcă şi proza de coloratură istorică. O naraţiune fermecătoare în acest sens este Comoara lui Mitruţ. Poveste din Clujul secolului 17, apărută recent la Casa Cărţii de Ştiinţă, în colecţia „Scriitorii Transilvaniei” (cu o prezentare de Irina Petraş). Scrisă în principiu pentru copii, ea are într-adevăr un aer copilăros, însă centrul de greutate nu îl constituie povestea ca atare, adică peripeţiile protagoniştilor, şi ei copii, ci oraşul Cluj din secolul 17, cu structura sa urbană şi cu existenţa domestică a locuitorilor săi. Performanţa autorului constă în faptul că toate informaţiile şi amănuntele despre această lume sunt conţinute în mod firesc şi deloc fastidios în discursul narativ. Sunt chiar substanţa lui. Altminteri, scenariul epic e simplu şi eficient: trei băieţi în pragul adolescenţei, unul fiu de ţărani, unul orăşean şi altul, fiul unor nobili polonezi unitarieni refugiaţi din cauza persecuţiei religioase se întâlnesc la Cluj. Mitruţ, copil de căruţaş din cetate, este călăuza celorlalţi doi şi, în intervalul unei zile, le arată acestora oraşul. Clujul avea atunci încă intact zidul de împrejmuire cu vestitele sale turnuri construite şi întreţinute de diversele bresle. În oraş se intră prin câteva porţi păzite. Comunitatea lui e destul de pestriţă, formată în principal de unguri şi saşi, dar şi din câţiva români care practică diverse munci utile. Oamenii se cunosc între ei şi par să convieţuiască într-o tihnă aproape idilică. Ţăranii din împrejurimi, în genere români, îşi aduc produsele la târgul din Piaţa Mare, de lângă catedrala Sf. Mihail; din viile oraşului din afara zidurilor se culeg strugurii; în Casa Sfatului se aprobă o hotărâre care interzice introducerea obiectelor contondente în cetate; trâmbiţaşul urbei trimite o scrisoare de dragoste iubitei sale prin curierul Mitruţ; la hanul doamnei Razman se pregăteşte cina pentru oaspeţii printre care se află şi Dan cu părinţii, aceştia veniţi la târg cu şindrilă din Ţara Călatei. Foarte expresivă prin cromatica şi dinamismul ei rămâne imaginea pieţei. Impresia e de abundenţă şi forfotă omenească: un tablou jubilant al pestriţei lumi medievale. De un efect surprinzător, ca într-un fel de poezie concretă, este lista produselor, a proprietarilor şi satelor de unde aceştia provin. Încă şi mai pline de culoare sunt fabuloasele reţete vegetale de vopsele pentru haine, reţete pe care le ştie o femeie pitorească din Feleacu. Textul e înţesat de asemenea întâmplări şi amănunte despre viaţa oraşului, care, deşi foarte bine documentate, nu alterează convenţia ficţiunii şi atmosfera de poveste. Topografia Clujului este riguros desenată, însă mai importantă, în ordinea creaţiei, e ambianţa cu patina ei autentică de vechime, realizată de autor. Istoricului şi chiţibuşarului arhivar Vasile Lechinţan i se substituie aici prozatorul cu expresia în aparenţă ingenuă şi naivă, dar în realitate nu lipsită de ingeniozitate. Autorul configurează, în cele din urmă, o imagine estetică a oraşului, fie cu liniile sobre şi concise ale gravurii, fie trăgând cu ochiul la figurativul dens din pictura flamandă, când descrie piaţa, cu aglomeraţie de personaje şi cu abundenţa ei de mărfuri. În bibliografia istoriei Clujului, „Povestea” lui Lechinţan este, aşadar, un reper, alături de alte câteva lucrări apărute în ultima vreme la aceeaşi editură: Legendele Clujului – la care Vasile Lechinţan e coautor, Clujul în legende, repovestit de Irina Petraş şi Ovidiu Pecican, Aventurile lui Matiaş Corvin la Cluj, carte semnată de Ovidiu Pecican, dar şi antologia Clujul din poveşti, continuare a Clujului din cuvinte, ambele editate de Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor. E un fenomen emergent acesta, de renaştere a sentimentului apartenenţei şi de afirmare a identităţii”.
Ion Cristofor Filipas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu