vineri, 8 iulie 2022

CE SPUNEȚI DE ASTA?


Când te referi că premiile la un anumit concurs sunt acordate la X, Y, și Z, e ceva firesc Iar când mai adaugi că Popescu a primit în cadrul concursului o numită diplomă iar Ionescu o mențiune, acestea nu sunt premii.

Sunt și acestea distincții cu o anumită semnificație dar nu au aceeași valoare ca premiile.

Deci, când te referi la modul general se spune că la acest concurs s-au oferit următoarele distincții. Premiul 1, premiul 2 , premiul 3 mențiuni și diplome, dacă sunt și alte feluri de distincții pe lângă premii. Premianți sunt doar cei care au primit unul dintre cele 3 premii puse în concurs nu și cei care au primit diplome și mențiuni sau alte feluri de distincții. Nu se poate spune că toți sunt premianți dacă pe lângă premii s-au oferit și alte feluri de distincții. Când cineva la un anumit eveniment prezintă o revistă sau o carte și este singura de acest profil dintre lucrările prezentate, lucrarea în sine poate primi din partea organizatorului evenimentului sau din partea unui director de instituție ori a unui președinte de organizație sau formațiune culturală o diplomă, fie aceasta de excelență, de onoare, de merit, însă nu se dă premiu când această lucrare nu a concurat cu altele de acest fel. Doar în concurs se dau premii când sunt mai mulți concurenți care prezintă lucrări pentru a fi evaluate în funcție de valoarea literară.

În altă ordine de idei aici nu e vorba de laudă sau fală că unde și cu cine am stat la taifas sau că unde și cu cine m-am fotografiat ci pe linie literară doresc să-mi motivez prezența că din decembrie 2021, de doar o jumătate de an eu sunt publicat cu zeci de poezii în prestigioasele reviste tipărite; ”Argeș”, ”Expres cultural”, ”Nord literar”, ”Cuvânt românesc” (Spania), ”Arte”, ”Spații culturale”, ”Caiete Silvane”, ”Litere”, "Neuma", "Contact internațional" (Canada), "Poezia", ”Boema”, ”Hyperion”, ”Banchetul” etc. Iar înainte de asta cu peste 100 poezii în prestigioasele reviste: ”Familia”, ”Convorbiri literare”, ”Alba Iulia Cultural”, ”Leviahtan”, ”Argeș”, ”Expres cultural”, ”Poezia”, ”Cuvânt românesc”,(Spania), ”Contact international” (Canada), ”Litere”, ”Feed Back”, ”Neuma”, ”Alternanțe”, (Germania), ”Caiete Silvane”, ”Revista nouă”, ”Nord literar”, ”Meridian Cultural Românesc”, ”Vatra veche”, ”Plumb”, ”Oltart”, ”Arte”, ”Portal-Măiastra”, ”Spații culturale”, ”Surâsul Bucovinei”, ”Caligraf”, ”Sintagme literare”, ”Observatorul”, (Canada), ”Banchetul”, ”Caietele Columna”, ”Mărturii culturale”, ”Urmuz”, ”Boem@”, ”Tecuciul literar-artistic”, ”Reflex”, ”Arena literară”, etc.

Vasile Dan MARCHIȘ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu