Limba și literatura română este paradigma identității noastre în lume.
Zvonistică sau realitate, din știrile transmise la
tv, din comentarii și din articolele de pe net, am aflat că s-ar stipula un
bacalaureat fără probă distinctă de limba și literatura română, doar cu un test
de cultură generală, probabil chiar grilă, nu e încă stabilit clar. Faptul,
evident, mă alarmează, căci Limba și literatura română este mai mult decât o
disciplină, e o paradigmă de gândire, de sensibilitate, de relaționare cu
lumea, ce conține premisele pentru întreaga cultură, formare și devenire a personalității
individului. Absența unei evaluări finale prin bacalaureat eufemizează statutul
disciplinei în curricula școlară de ansamblu.
Limba și literatura română e ca un fluviu ce
alimentează și irigă un pământ, ca să-l facă roditor. Fără acest flux vital,
pământul rămâne sterp. Individul fără cultură de nivel mediu este așijderea.
Limba și literatura română este disciplina prin care curg spre mintea
copilului, a adolescentului, toată educația, toate științele cu misterele și
miracolele lor, toată cultura de ansamblu pe care și-o însușește în școală cu
atât mai bine cu cât stăpânește mai sigur limba și structurile ei de
comunicare. Judecata logică și raționamentele, noțiunile elementare și cele
complicate, sentimentele și reacțiile, sensurile a tot ce vede și înțelege,
elevul le capătă, le gândește și le exprimă în limba sa maternă, româna.
Istoria, filosofia, psihologia și științele vin spre el pe această cale. Nu se
poate minimiza în curricula școlară această disciplină și nici reduce statutul
ei la unul oarecare… Că azi avem programa de dinainte de ‘89, cu mici
modificări, este meritul unor comisii de curriculum, care au tot schimbat, până
la și clișeizare, cerințele de lucru pe un subiect de literatură pentru
bacalaureat. Oricum, se studiază exclusiv după programa de bacalaureat, iar
manualele, deși interesante, sunt abandonate.
Perioada interbelică rămâne la Rebreanu, Camil
Petrescu și George Călinescu, cea contemporană la Marin Preda și Nichita
Stănescu, eventual Marin Sorescu… Criza Covid a mutilat și mai mult programa de
literatură. Interbelicul și contemporaneitatea, de-o bogăție copleșitoare, de
la roman politic, psihologic, social, la jurnal, teatru modern, literatura
disidenței (Jurnalul lui Steinhardt, romanele lui Eliade, piesele lui Ionesco, epistolar
și Jurnal Monica Lovinescu, romanele lui Buzura), la eseistică și gen
epistolar, curente de idei actuale etc. se oprește la Mircea Nedelciu.
Important, criteriul de studiu tematic a fost
abandonat, dar și cel monografic e refuzat. „Ion” și „Moromeții” sunt, evident,
mari romane, iar autorii lor, relevanți constructori epici, dar adolescenții de
azi ar citi mai cu interes „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Amor
intellectualis”, „Cartea Șoaptelor”, Jurnalul Monicăi Lovinescu, „Jurnalul
fericirii”, de Steinhardt, cel al lui M. Sebastian sau M. Eliade, nu vorbesc de
romanele intelectualiste și de nuvelistica interesantă și elocventă a unor
astfel de autori.
Avem atâta literatura bună, uimitoare, dar cultura
elevilor este devansată de literatura modernă și de cea neomodernistă, ei
învață din ele extrem de puțin. Acum, mi-e teama că vor învăța și mai puțin.
Programe bune pe criteriu tematic au fost schimbate și răs-schimbate până s-a
ajuns la ce vedem azi: elevi care nu vor să dea bacalaureatul, că nu-i interesează,
unii care nu știu citi, scrie și înțelege mesajul unui text, elevi neatrași de
literatură, mulți nu citesc opere literare, cultură foarte deficitară oferită
de studiile liceale. Remedierea poate pleca de la programe și de la TIPUL UMAN
pe care dorim să-l edificăm prin educația de specialitate. S-a mai gândit oare
cineva în ultimii zece ani la TIPOLOGIA CETĂȚEANULUI MEDIU EDUCAT, cum vrem să
arate, CE vrem să știe, CE să iubească, CE să respecte, CE repere să aibă? Cred
că nu.
Programă atractivă, cu impact emoțional, suficient
de modernă și de interesantă, ar edifica modelul pe care vrem să-l desenăm prin
educație… Nu scoatem literatura din curricula școlară și din evaluarea de bac,
ci gândim o curriculă interesantă, atractivă și formativă pentru adolescentul
actual.
Avem o astfel de literatură, modernă, urbană,
captivantă, care poate plăcea, poate modela caractere, poate crește
personalități. O aruncăm peste bord? E dificilă? Obosește mintea cuiva?
Disconfortează? Ei bine, ea este produsul istoriei noastre de secol XX, cam
tranșantă ce-i drept, dar literatura crește direct din straturile societății,
din experiența și istoria noastră. Să avem curajul să o cunoaștem.
A alunga literatura din școală sau a o dilua în alte
conținuturi înseamnă a ne ascunde cu capul în nisip, a fugi de noi înșine, de
propria istorie, de propria cultură. Și de responsabilitatea de-a educa. O
școală bună nu se poate dezice de limba și de literatura ei națională.
Prof.
dr. Terezia Filip
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu