joi, 21 iulie 2022

Gheorghe Piperea: „Ca să știm, ca să ne aducem aminte de trădări, când va fi să fie… ”


Potrivit art.135 alin.2, literele b, d și f din Constituție, Statul român are obligația de a asigura:

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

În interesul național al României, nu al Germaniei, al Franței sau al Italiei.

În scopul creșterii calității vieții cetățenilor români și a rezidenților români, nu a oiropenilor cu slava ucrainî la poza de avatar.

Dacă CE va impune redistribuirea resurselor României către Germania, Franța sau Italia, dintr-o prost înțeleasă solidaritate, pe o politică a ipocriziei și a dublei măsuri (ce-i al meu, e al meu, ce-i al tău e tot al meu, dar indirect), asta ar fi veni în contradicție directă cu Constituția noastră.

Dacă slugile politice și birocratice din leadership-ul de azi ar face sluj și ar pune în practică diktatul Ursulei Ceaușescu, făcându-ne pe noi să înghețăm de frig și să flămânzim la toamnă-iarnă, din cauza unei ambiții politice globaliste, asta ar fi trădare.

În definitiv, nu noi ne-am făcut dependenți de gazul rusesc. Ei s-au făcut. Ei au făcut afaceri cu Poutine și cu oligarhii ruso-ucraineni. Ei l-au pus șef la Gazprom pe un ex-cancelar. Ei au creat și plandemia, și războiul, și schimbarea clismei. Ei să suporte consecințele.

Autor: Gheorghe Piperea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu