- Offf, bată-te norocul, toată ziua înveți! Ce înveți, fetiță, acolo?
- Învăț, mamaie, că vreau să devin învățătoare!
- Adică profesoară, mamaie?
- Da! Profesoară pentru copii mai mici!
- Fă-te, mamaie, fă-te! E bine, mamaie, să fii profesoară, că își scoate oamenii pălăria în fața ta, mamaie, și îți dă ziua bună și te vorbește de bine, oamenii, mamaie, dacă ești profesoară! Și copiii te iubește, mamaie, dacă ești bună cu ei și nu țipi! Să nu țipi, mamaie, la ei, că prinde ură și nu mai vine după aia. E bine, mamaie, fă-te, fetiță, fă-te, că ți-o fi bine tare!
Învățam pentru examenul de suplinitor necalificat atunci, să prind un post până termin facultatea. Aveam salariu de 750 de lei, abonamentul la maxi taxi era 100, dar ce mai conta?
Nu am mai apucat să îți spun că am reușit, dar îți spun acum:
Am reușit, mamaie! Am devenit învățătoare! Și ai avut dreptate când ai spus că e bine! E chiar foarte bine!
Nu își scot oamenii pălăria în fața mea, uneori nu mă salută nici când trec pe lângă mine în curtea școlii. Se mai întâmplă uneori ca părinții elevilor să mă salute grăbit și cu privirea în altă parte. Odată chiar m-am întâlnit cu mama unui fost elev și s-a prefăcut că nu mă mai cunoaște. Oamenii nu mă vorbesc de bine, uneori chiar fac reproșuri la adresa mea, deși mă cunosc doar din poveștile altora. Se mai întâmplă și să îi intereseze mai mult dacă am soț care mă întreține, decât dacă îmi fac bine treaba la clasă.
Dar nimic din toate astea nu contează, mamaie. Știi de ce?
Pentru că ai avut dreptate când ai spus că mă iubesc copiii! Iar eu nu doar îi iubesc, ci îi ador! Mă trezesc în fiecare dimineață cu bucurie că ajung la ei, în vacanțe mi se pare prea liniște și îmi e dor de poznele lor. Cât de proastă mi-ar fi ziua, când ajung în clasă și le văd figurile năzdrăvane, îmi trece orice durere. Mă surprind zâmbind doar când îmi aduc aminte mutrișoarele cu ochi râzând și gurița strânsă atunci când au făcut vreo boacănă mai puțin gravă, și mi se înmoaie inima când îmi aduc aminte de ochii mari, plini cu lacrimi, și bărbia tremurândă atunci când au făcut vreo greșeală mai mare.
Îmi e bine, ai avut dreptate! Mi se umflă inima până aproape să pocnească atunci când aud pe holurile școlii "Doooamna!! Bună, Doamna!" sau când au încredere să îmi spună în șoaptă: "Doamna, să știți că mie îmi place de Ana că e frumoasă și deșteaptă". Elevii mai mari îmi povestesc și de prima lor dragoste, iar mai apoi de prima lor dezamăgire în dragoste. Îmi spun, printre suspine: "Știu, doamna, că e o prostie" și deschid ochii mari când le răspund că sentimentele nu sunt niciodată o prostie și au tot dreptul să sufere.
Îmi e bine, ai avut dreptate! Când sunt mititei îți fac felicitări și ți le lasă pe catedră. Le iei în mână, te uiți la ele și nici nu îți poți stăpâni
râsul. O foaie ruptă strâmb, cu sclipici mai mult turnat într-o parte, cu un mesaj scris cu litere lipsă, una mai mare, una mai mică, cu inimioare colorate cu cariocă roz până s-a dezintegrat foaia și, în mijloc, un desen în care doamna poartă coroană și rochie de prințesă. Nu există, mamaie, ceva mai frumos! Cea mai frumoasă declarație de iubire este "te iubesc domna".
Când sunt mai mari nu îți mai fac felicitări, dar îți aruncă printre cuvinte: "Sunteți cea mai bună doamnă, pe cuvânt!" atunci când le dai voie să iasă în pauză mai devreme cu zece minute sau când le dai un test mai ușor. Of, ce bine și frumos e!
Să nu te întristezi, mamaie!
Nu am nevoie să mă salute oamenii!
Îmi e de ajuns să mă salute cei pe care i-am ajutat să devină oameni!
TEXT PRELUAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu