Prăvălia miraculoasă

 

Pe o stradă din buricul tîrgului, aprope de Prefectură, există doar o singură prăvălie ! Un miracol, cu atit mai mult, cu cît în prăvălia amintită,, sunt de vînzare trenulețe eletrice și machete.

Nu știu cum se face, dar măcar o dată pe săptămînă mi se întîmplă să trec, absolut întîmplător, prin fața prăvăliei. Prin geamul vitrinei se vede atît cît amintirile să se ridice în vîrful picioarelor și să își desfete ochii înlăcrimați.

Ieri mi-am luat inima în dinți și am intrat ! Surpriza, minunea de început au fost sunetele voioase ale unui clopoțel, de deasupra ușii !

Era un aproape întuneric cald, ici-colo, sclipeau piesele de oțel ale trenulețelor. Din spatele acelui amurg liniștit, îmi zîmbea un om cu părul alb, cu ochelari vechi, dintr-aceia cu brațele de sîrmă.

- Buna-ziua, domnule, știți...

- Știu, nu este nicio problemă ! Mă și întrebam cînd o să vă hotărîti să îmi călcați pragul !

- Aș vrea pentru nepoții mei...

- Nepoții dumneavoastră au copii mari ! A privit spre ceasul de pe mînă, apoi a continuat, nelăsînd să dispară zîmbetul din cuvinte: am o treabă la o reprezentanță de telefonie mobilă ! Dacă nu vă grăbiți, și aici a zîmbit din nou, v-aș lăsa singur cam o jumătate de oră !

- Nu nu mă grăbesc, rămîn ! Dar dacă...

- Nu o să vină nimeni ! Clienții mei, așa ca dumneavoastră, au programul lor special, se adună vineri aici !

Am rămas singur în mijlocul copilăriei, neterminată. Nu, trenuleț nu am avut, dar mi-am dorit mult, mult de tot ! Așa, cum v-ați dorit și voi...

Țineam, însă, într-o gentuță veche, doi soldăței de plumb, unul rănit, fără un picior, celălalt trist din cauza nenorocirii, întîmplată camaradului său. Cine știe ? Poate erau din același sat, ori frați ? Nu i-am întrebat niciodată despre aceste lucruri și îmi pare rău, pînă în ziua de azi ! ! Într-o zi, nu i-am mai găsit: or fi plecat și ei acasă, sau cine știe, în ce alt război or fi fost chemați să lupte ? Asta este, întotdeauna, soarta soldățeilor de plumb.

Îmi aduc aminte, însă, că băiatul doctorului Cocișiu, avea un trenuleț mecanic și încă unul grozav, cu multe vagoane, chiar și cîteva cu călători la geamuri !

Șinele se montau repede, apoi întorcea cheița locomotivei și aceasta începe să alerge, trăgînd vagoanele după ea ! Nu ne-a lăsat niciodată, nici măcar să întoarcem cheița, așa că l-am părăsit toți, joace-se singur , iar noi ne-am întors în Curtea din Spate, să batem mingea și , să privim fetele de sticlă, jucînd șotron.

Doamne, am avut nesăbuința să pornesc trenulețul electric, de pe masa din mijlocul prăvăliei. Acolo erau munți, poduri, tuneluri, povîrnișuri cu copaci, podețe, privitori, călători în cele trei stații !

Poate nu am apăsat butonul potrivit pe telecomandă, dar înainte de intrarea în tunel, trenul a deraiat, și m-am trezit cu vagoanele pe jos, tocmai cînd intra proprietarul !

- Mii de scuze, doream,vroiam... le adun imediat !

S-a pus în genunchi lîngă mine și a început și el să adune vagoanele împrăștiate.

- Nicio problemă, domnule Cornel, așa li se întîmplă tuturora, prima oară, cînd pornesc trenul acesta !

- Întîmplător, vineri...dar de unde știți cum mă cheamă ?

- Contează cumva ?

Nu, sigur că nu, mi-am zis în sinea mea, ridicîndu-mă ! La urma-urmei sunt și eu bătrîn important pe lumea aceasta !

La plecare proprietarul,cu părul alb și cu ochelarii vechi, cu brațe de sîrmă, stăpînul trenurilor din poveste,mi-a strîns mîna, spunîndu-mi:

- Da, aveți dreptate sunteți un bătrîn important pe lumea aceasta !

 

Cornel UDREA