Un discurs fulminant în Parlamentul European, trecut cu vederea de majoritatea instituţiilor media, prezentat cu entuziasm de câteva posturi de televiziune îl plasează pe Rareş Bogdan printre figurile politice de excepţie de pe scena politică românească.
Violentă, dar nu xenofobă, ocolind cu precauţie
orice urmă de naţionalism exacerbat, mica intervenţie a fostului jurnalist
deschide o portiţă pentru o afirmare mai accentuată a nemulţumirilor României
faţă de modul în care este tratată de instituţiile europene.
Noi ne-am făcut lecţiile, spune europarlamentarul
român, am îndeplinit toate criteriile impuse de Comisia Europeană şi
Parlamentul European şi cu toate acestea suntem ţinuţi la poarta Spaţiului
Schengen de ani de zile.
Ce mai vreţi de la noi, pare să întrebe
europarlamentarul român, am privatizat tot ce ne-aţi cerut, am vândut pe bani
mărunţi Petrom, am cedat cam tot în domeniul energiei electrice, am renunţat la
petrochimie, la exploatările de cărbune, am redus la minim subvenţiile din
agricultură, lăsăm firmele transnaţionale să câştige licitaţii pentru marile
investiţii în infrastructură, ne-am lăsat monitorizaţi prin M.C.V., ne-am
securizat graniţele aşa cum ne-aţi cerut şi tot nu suntem admişi în spaţiul de
liberă circulaţie europeană?
Făcând parte dintr-un partid pro-european, Rareş
Bogdan nu poate depăşi limite auto-impuse de PNL. Adică nu poate critica
instituţiile euro-atltantice aşa cum o poate face, dacă vrea, un lider al unui
partid ca AUR.
În ciuda faptului că ar avea de câştigat dacă ar
adopta o poziţie mai tranşantă faţă de politicile Comisiei Europene, România
nu-şi permite să se poziţioneze în opoziţie faţă de anumite rezoluţii ale
Parlamentului European, aşa cum o fac Ungaria şi Polonia.
Aşa cum se prezintă acum actorii de pe prima scenă a
vieţii politice din România, nu ies în evidenţă foarte multe figuri
emblematice, capabile să susţină cu tărie pretenţiile României, cereri
rezonabile, sustenabile, în perfectă compatibilitate cu principiile,
directivele şi rezoluţiile elaborate de instituţiile Uniunii Europene.
Rareş Bogdan este o pasăre rară. Ca toţi foştii
jurnalişti intraţi în politică, nu pare să aibă viaţă lungă. Alianţa Civică,
partidul intelectualilor, n-a dansat pe scena politică nici măcar o legislatură
întreagă. Singuraticii de tipul unui Sorin Roşca Stănescu sau Valer Marian, nu
au rezistat în viaţa politică. Jurnalismul este altă meserie decât politica şi
politicianismul.
Prin umare se pune problema dacă nu cumva ceea ce ne
oferă Rareş Bogdan nu este cumva doar un rezidiu al politicianismului,
prezentat într-un ambalaj nou.
Viktor Orban, al Ungariei, este o excepţie care nu
întăreşte o regulă, ci vine cu o teză. Un politician este puternic atâta vreme
cât are în spate un partid puternic. Premierul etern al Ungariei are în spate
un partid care acoperă două treimi din spectrul politic maghiar. Rareş Bogdan
are în spate doar câteva aşchii dintr-un partid care, luat în întregimea lui,
acoperă abia 20% din intenţiile de vot ale alegătorilor români.
Cu toate acestea, în societatea românească de azi,
bulversată de numeroase crize, discursuri de genul celui prezentat de Rareş
Bogdan în Parlamentul European au un ecou puternic în rândul populaţiei. O
nemulţumire funciară mocneşte de mult în rândul publicului românesc.
Măsurile luate de premierul Viktor Orban sunt
aplaudate, pe ascuns, de români. Plafonarea preţurilor la energie, la benzină
şi motorină, sunt exemple de ultimă oră.
Ciudată, dar aşteptată, decizia lui Viktor Orban de
a nu vota rezoluţia UE de impozitare a multinaţionalelor cu 15% din cifra de
afaceri a supărat şi Statele Unite. Americanii au decis să sancţioneze Ungaria.
Aşadar, o politică tranşantă, precum cea promovată
de premierul Viktor Orban nu este pozitivă sută la sută, dar dă senzaţia că
Ungaria stă cu capul sus în faţa UE, în faţa NATO. Ar avea Rareş Bogdan, în
cazul că ar ajunge premierul României, sau chiar preşedintele României, destulă
energie să impună marilor puteri o altă atitudine faţă de România? În fond,
despre asta este vorba, despre o recunoaştere a României ca stat egal în toate
cu restul ţărilor europene.
Întrebarea fundamentală rămâne: are România nevoie
de un conducător ca premierul Viktor Orban?! Probabil că are.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu