DACĂ VREȚI SĂ SCHIMBAȚI LUMEA, ÎNCERCAȚI SMERENIA

 Un prieten mi-a trimis recent o glumiță populară numită Piramida Intelectului. Arată diversele etape ale educației, începând de la bază, unde se găsește diploma de liceu, până la vârf de tot unde se află doctoratul. Dar chiar mai sus de acesta se găsește o mică secțiune pe care scrie „Cei care își repară mașină după ce se uită la un clip despre cum să ți-o repari singur”.

M-am distrat, dar nu pot nega că imaginea conține o doză substanțială de adevăr. Elitele politice, jurnaliștii și cei din turnurile de fildeș sunt mereu în centrul atenției, prin conferințe de presă, apărând în fața a milioane de oameni, părând importanți, pretinzând a fi cu mult deasupra oamenilor obișnuiți – aceia care fac muncă manuală, greu recognoscibili, aflați în vreun colțișor din America.

Dar care dintre aceste două grupuri este mai înțelept? Oamenii simpli care muncesc cu mâinile sau aceia care se cred nemaipomeniți pentru că au o funcție importantă în Congres, în facultăți, în media sau birocrația care pare să conducă țara?

Din punctul meu de vedere aș spune că oamenii simpli.

Stau lucrurile așa întotdeauna? Nu, bineînțeles că nu. Dar cred că adesea stau așa datorită unei calități importante pe care o au acești oameni: smerenia.

Oamenii simpli adesea nu sunt plini de ei. Smerenia lor îi face să-i asculte pe alții, în același timp în care sunt mai deschiși față de experiențele vieții. Dacă greșesc, ce se întâmplă? Sunt deja umili, așa că nu au foarte mult spațiu unde să cadă, în plus, pot învăța din eșec și astfel știu ce să evite sau să facă diferit data viitoare.

Cei smeriți nu sunt condescendenți sau aroganți în felul în care își prezintă ideile;  vorbesc limbajul obișnuit al oamenilor. Asta îi face mult mai atractivi și drept consecință, ideile lor au o șansă de a fi mai influente decât ale vreunui influncer din online.

Cum știm că așa stau lucrurile? Pentru că am văzut că așa au stat lucrurile în istorie. Potrivit lui Neil Postman, succesul Părinților Fondatori americani nu a constat în superioritatea lor, ci în faptul că erau oameni obișnuiți făcând lucruri obișnuite, dar pe care le comunicau într-o modalitate smerită, obișnuită și comună familiei, prietenilor și vecinilor. Să-l luăm de pildă pe Thomas Paine.

„Paine nu era, desigur, un filosof profesionist. A fost un fabricant de corsete în Anglia, iar în SUA a fost tipograf. Pentru a scrie filosofie politică nu avea nevoie de un vocabular specializat și complicat. Limbajul omului simplu era perfect adecvat pentru a-și exprima ideile filosofice.”

Cu alte cuvinte, motivul pentru care Părinții Fondatori au avut atât de mult succes în răspândirea ideilor lor, până într-acolo încât toată țara a fost clădită pe baza acelor idei, a fost acela că fondatorii trăiau vieți simple și smerite, făcându-i ideile cunoscute omului simplu. Erau curajoși și onești, sceptici dar clari în scris, spune Postman (…)

Erau intelectuali publici care aveau ceva de spus oamenilor, nu doar unul altuia, și care au găsit o formă de a spune acel lucru. Din acest motiv, consecințele scrierilor lor erau atât de serioase.Astăzi sunt mulți oameni care spun că vor să schimbe lumea. Problema este că mulți vor să intre în politică, să facă o platformă gigantică sau să facă ceva impresionant – iar când se întâmplă acel lucru, uită de omul simplu, plasându-se deasupra lui. Făcând asta, pierd una din cele mai importante oportunități de a influența lucrurile, pe care le-au avut la îndemână.

 Sunt mulți oameni simpli și smeriți, oameni obișnuiți, care muncesc, își hrănesc familiile și au grijă de copiii lor. Vor să schimbe lucrurile în bine și se întreabă, uitându-se la viețile lor smerite, cum pot face asta.

 Iar răspunsul vine de la Hristos, care a spus: „Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă”. Omul obișnuit care face lucruri obișnuite, dar care are gânduri serioase, și care face totul cu o așezare smerită va face mult mai mult bine în lume decât orice politician, profesor sau jurnalist arogant. De astfel de oameni avem nevoie pentru țară.

 

Autor: Annie Holmquist

Sursa: contramundum.ro