Pentru ce?…

Părea că mai avem timp… Că vom mai număra suficiente luni (poate chiar ierni, nu?!), până când Europa unor funcționari agresivi-războinici ne vor împinge, „in integrum”, și nu doar din perspectivă juridică, într-un conflict fățiș cu Rusia… Părea să mai stăm, întreg continentul, „pe tușă”, măcar până ce Ucraina (pentru care se dau peste cap mult prea mulți să-i găsească, nu doar un refugiu, ci o adevărată casă în casă), va fi căpătat un anumit statut în UE… De membru „în așteptare”, „stagiar” – dar cu drepturi de stat european, sau orice altceva, care să justifice a socoti agresiunea Rusiei asupra acestui stat ca o crimă contra întregii Europe. Dar timpul pare a se fi scurs… Iar acea rezervă de luni, sau chiar ani, privită ca interval pentru luarea unor decizii inteligente, raționale, s-a sfârșit… Pentru că Europa „războinicilor” de la Bruxelles nu mai are răbdare… Iar simpla scrumare cu fel și fel de răngi provocatoare, de afectare economică a fiecărui stat european, nu le mai este de ajuns…

Planul inițial, deși părea greu de aplicat tocmai din cauza factorului de așteptare, impus de integrarea și acceptarea de către toate țările a statutului UE al Ucrainei, este înlocuit grosolan… Iar praful de pucioasă este insistent împins, prin orice mijloace, spre și peste întreaga Europă… Și nu, nu vom ajunge ca noi, sau oricare alt stat european, să declare că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei (stat nonUE la acel moment), trebuie tratată ca o declarație de război împotriva fiecărui membru al Uniunii, adică împotriva Europei… Pentru că o vor face acei funcționari ai UE, în numele tuturor statelor. Și nu va fi precedată de un referendum la nivelul Uniunii… Pentru că acestă opțiunea a fost de mult timp debifată din opisul de acțiune al Bruxelles -ului. Și cum nici un stat european nu a fost întrebat, printr-un referendum național- european, despre disponibilitatea de a suporta consecințele economice (și, cât de curând, ale efectelor sociale, sanitare și medicale ale acțiunilor anti-energetice ale UE), la fel, nici o țară nu va fi întrebată dacă va fi de acord cu tratarea agresiunii ruse împotriva unui stat nonUE, posibil nonUE și la acel moment, ca fiind una împotriva unor țări și națiunii aflate la mii de kilometri de liniile de front…

„Strategia” este sfidător de „subțire”, dar nimeni nu mai reclamă acest adevărat analfabetism funcțional al politicii de război în care suntem înghesuiți… Și vom ajunge în punctul în care nu se va mai aștepta declararea oficială a unui anumit statut de stat european pentru Ucraina (pentru a o aduce sub umbrela, ce va deveni o tranșee colectiv europeană, a protejării sub mecanismele UE)… Or, chiar trebuie să ajungem a fi și noi în război cu Rusia?… Pentru ce?…

Presiunea UE vine acum din acordarea unui statut tot mai special refugiaților ucrainieni… Iar planul pare să funcționeze cu toate „focarele” aprinse, ca prezențe în acele țări europene hașurate în culorile „slavei”… Primul pas, împrăștierea refugiaților prin toate țările UE… După care, „political correctness”, nu?!, urmează ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ca stat, să fie convertită, ca principiu, într-o agresiune a Rusiei împotriva ucrainienilor , în speță a refugiaților ucrainieni din țările UE, în speță a statelor în care se găsesc aceștia… Mai ales că, la luni bune de la primirea lor, în majoritatea țărilor aceștia au căpătat sau pot căpăta statutul de rezidenți ai statului respectiv, iar, juridic, vom avea obligația de a proteja acele colectivități (de refugiați și, curând, poate chiar de minorități)… Și nu, nu avem doar simple semnale că așa ar putea fi!… Deja sunt linii clar trasate… Inclusiv prin declarațiile, la nivel oficial, că „Scopul lui Putin este distrugerea Uniunii Europene!” (comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson), aserțiune ce a luat locul sloganului propagandistic inițial, faptul că „războiul din Ucraina este o amenințare la adresa securității europene”…

Acum, prin impunerea centralizat europeană a unei suprasecurizări a regimului de vize pentru ruși (și apoi, poate, și pentru cetățenii din țările pro ruse în acest „dosar”), pentru a constrânge toate statele europene să adopte suspendarea vizelor pentru cetățenii ruși (chiar dacă vorbim de mai puțin de un milion de ruși care au vize Schengen, și care pot fi lesne trecuți într-un opis vamal restrictiv), UE solicită măsuri de suspendare din partea fiecărui stat… Adică, provocări individuale din partea tuturor celor 27 de state la adresa Rusiei, dar, la o adică, o singură declarație, și nu a statelor, împotriva Moscovei… Argumentul Bruxelles -ului?… „Nu putem exclude că pot să vină persoane cu scopul de a provoca o revoltă socială, violențe, ceva de genul acesta, sau să încerce să facă propagandă”…

Și totuși, dincolo de argumentele mult prea subțiri, precum „nu putem exclude”, ori conținutul extrem de subiectiv, fiecare stat având propria-i concepție despre ceea ce înseamnă „violențe”, „revolte sociale” sau aberanta locuțiune despre orice, sub forma „ceva de genul acesta” (unde sunt specialiștii în drept comunitar, care ar trebui să conștientizeze că un astfel de limbaj înseamnă, nu doar schimbarea paradigmei juridice la nivel comunitar, ci și îndepărtarea celor îndreptăți să vorbească în termenii juridici specifici dreptului comunitar?!), trebuie să fim conștienți că impunerea unor asemenea limitări ale dreptului de circulație, și alte drepturi conexe, unor cetățeni noneuropeni, se va putea întoarce, și va fi întoarsă!, și împotriva cetățenilor europeni… Unde argumentele, conținutul, conjunctura a ceea ce se înțelege prin concepte precum „violențe”, „revolte” și acel „ceva de genul acesta” (!), vor deveni nu doar subiectiv-speculative, ci și mijloace de îndreptare coercitivă a pozițiilor opinenților (inclusiv cele anti-război) față de politicile UE, și care nu vor lipsi din momentul în care statele UE vor înțelege spre ce se va fi îndreptat prea marea larghețe de abordare permisă Bruxelles -ului în dosarul Ucraina…

 

Cezar Adonis Mihalache – Naţiunea