PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Regele, Patria și... necredinciosul

1. „Despre credința în Dumnezeu se spune că înmoaie inimile și caracterele, le face slabe, și le pune într-un fel, la dispoziția oamenilor puternici. Nu e așa,  nu e adevărat decât, poate, dacă ea, credința omului, este unită cu fapta. Dacă este unită cu fapta, credința noastră ne mântuiește, se face scut în fața necazurilor. A fi creștin este un mod de existență, nu a face din tine membrul unei asociații sau a unei confesiuni. Nu e deajuns să cunoști fundamentele credinței, pentru că așa orice teolog ar fi mântuit. Sunt oameni simpli, care nu-și bat capul cu dogmele, dar știu să se roage și care au convingerea  nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată. Se vede în felul de viață al omului dacă credința lui nu este numai o însușire de percepție. Noi, oamenii, ducem lipsa  unei comuniuni de credință. Nu e de ajuns că eu cred. Ceea ce am obținut eu prin credință trebuie să devină și bunul aproapelui meu; el trebuie să știe în ce fel l-am primit pe Hristos în viața mea. Să-l iubim pe aproapele nostru – în spiritul lui Hristos. Personal mi-am găsit liniștea, înțelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu a muritorilor”.

Regele Mihai I (1921-2017,

a fost regele României între 1927-1930 și 1940-1947 - FOTO.

Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de „Principe al României” și „Principe de Hohenzollern – Sigmaringen”.

+ + +

2. „PATRIA ADEVĂRATĂ A STRĂMOŞILOR MEI, adevărata mea patrie e asemenea icoanelor: teandrică, divino-umană. O parte din patria mea este aici jos, în Carpaţi, cealaltă parte în cer. Asemenea icoanei şi Bisericii, adevărata patrie este în cer; aici, jos, e doar o copie, alcătuită după chipul de sus. Cine vrea să exploreze patria mea românească, să-i înţeleagă pe locuitorii săi şi faptele lor, trebuie aşadar să se înarmeze nu numai cu o hartă geografică, ci şi cu o cunoaştere a cerului şi a lucrurilor de sus".

Virgil  Gheorghiu (1916-1992),

Personalitate de anvergură mondială, diplomat român interbelic, jurnalist, romancier poet. În 1943 a fost numit ataşat de presă al Ambasadei Româneşti din Croaţia. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franţa, unde a publicat circa 40 de volume. În exil, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel ca în 1963 a fost hirotonit preot la Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Arhangheli" din Paris. Primeşte rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Opera sa fascinantă cuprinde şi două cărţi dedicate tatălui său, preotul Constantin Gheorghiu: „Cum am vrut să mă fac sfânt" şi „Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer",  două cărţi cu totul excepţionale care ar fi pentru orice cititor un real câştig sufletesc şi cultural.

+ + +

Un necredincios îngâmfat plecase într-o plimbare cu calul. Pe drum a întâlnit un preot căruia i-a spus în batjocură: „Domnule preot, am înțeles că dumneata te ocupi mult în biserică cu iadul... Te rog, spune-mi cât de departe-i acest iad, căci vreau să zbor cu roibul meu până acolo”! Domnul să te apere de un astfel de drum - îi răspunse preotul. Pe la amiază calul sosi fără stăpân. La o cotitură de drum, calul se împiedicase și izbindu-și stăpânul cu capul de niște bolovani, îl lăsă mort în drum. Ajunsese la ținta dorită: în iad.

Sfânta Scriptură ne spune: „Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera”. (Galateni 6,7). Două lucruri nu-i sunt permise omului: „A batjocuri, a se juca cu DUMNEZEU și ȚARA” (n.a.)

P.S.  Iacov, cap. 5, vers. 11: „Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea, nu mai eşti împlinitor al legii, ci judecător al legii.”

Cu dragoste creștinească,

Părintele Ilie BUCUR

 Prof. OLIMPIA MUREȘAN