Strigătul pietrelor
Vezi buzele de sidef ale lunii,
Fluturii adormiți pe umerii ei,
Ochii de castan îmblânzind toți nebunii,
În paharul din care-ai băut
Și vrei să mai bei?
Noaptea toate penițele sunt aurite,
În vârful lor se ascunde un erou fericit
Peste curgeri line de trări învelite,
Cu visul adânc, când tu m-ai iubit.
Pustiul apelor îmi este aproape și cade
În strigătul pietrelor, pe țărmuri înalte.
Somnul șterge durerea scrisă pe-arcade
Și ultimul gând al umbrei crestate!...
Aud strigătul pietrelor ascuțite din nou
Într-o mare de dor, în oceanul de cuvinte nespuse,
În stânga și-n dreapta tremură același ecou,
Noaptea-și toarce uitarea, cu ușile-nchise!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu