de Gheorghe Pârja
Întorc mosorul vremii înapoi și mi-l amintesc pe
tânărul poet Vasile Proca urcând pe Ulița Bisericii, purtând pe umăr o geantă
cu cuvinte pe care dorea să le dăruiască îngerilor. Pe atunci, Vasile obișnuia
să asculte sfaturi din această parte a lumii nevăzute. Atunci îngerii i-au spus
tânărului rebel să urce pe scara Bisericii din sat până la Cer. Acolo sunt
câteva odăi primitoare, unde cuvintele se pot simți în voie. Vasile Proca era
în căutarea unui loc care să fie asemănător cu cel din Curături – Iași, unde a
văzut lumina zilei la începutul lunii ianuarie 1949. Și a găsit teritoriul
potrivit în satul Desești, care mai ales toamna devine un sat al Poeziei. De
atunci, poetul Vasile Proca și-a făcut cărare bătută spre acest loc însemnat de
cuvinte. Mai ales că avea în odăile de deasupra Cerului cuvintele trebuincioase
pentru zidirea Operei.
Într-o toamnă, l-am surprins când oficia tocmai
coborârea cuvintelor din Cer. Splendidă ceremonie! Țin minte că a hotărât să
rupă ritmurile știute până la el în Poezie. Numai ritmul muzicii maramureșene
nu a reușit să-l încovoaie. A devenit din ce în ce mai curajos, își căuta
umbra. A coborât cerul pe pământ, a căutat prada din Rai, acea ușoară ca un
cuvânt șoptit, s-a jucat cu Dumnezeu, a locuit în duminica trăsnetului. Din
zădărnicie a făcut un ritual al nimicului, a inventat formula de a înmulți
timpul cu lumina. Se mai odihnea într-o simfonie bizantină, contribuind cu o
carte la funeraliile pentru ghețari. Acestea sunt înțelesuri desprinse din
titluri de carte, folosind cuvinte coapte în odăile deasupra Cerului.
Așa s-au adunat pe pământ mai multe cărți cu
gândirea lirică și semnătura poetului Vasile Proca. Pentru a scrie acest text,
am citit câteva dintre ele. În chip inefabil plutește ca un duh peste apele
imagistice. Poetul este un vizionar baroc și topografia lumii lui se răsfrânge
în meditații lirice cu hlamidă personală. Lucrurile bine alcătuite, noutățile
atrag atenția și în Poezie. Criticul Ioan Holban socotește că „poezia lui
Vasile Proca este o interogație asupra condiției umane, văzută ca o dimensiune
tragică a lui Dumnezeu.” Confratele Gellu Dorian, și el un veteran al poeziei
de la Desești, este tranșant în cumpănirea operei: „Vasile Proca nu se încadrează
în nicio modalitate poetică de generație, ci impune cu încăpățânare formula lui
proprie”. Scurt și cuprinzător!
Poetul crede în izbăvire prin confesiune. Confratele
Adrian Alui Gheorghe, alt stâlp liric și al Deseștiului. Îl vede printr-o
lunetă pricepută: „Vasile Proca, un poet care cultivă cu asiduitate neliniștea
de a fi unic și irepetabil, până la disperare, cel care răstoarnă cerul pe
pământ cu tot cu îngeri și demoni.” I-a avut profesori de poezie pe poetul
Cezar Ivănescu și criticul literar Daniel Dimitriu. Primul, inegalabilul Cezar,
i-a scris o dedicație pe o carte: „Pentru a merita nobilul titlu de poet,
trebuie să muncești zi de zi.” Iar criticul literar Daniel l-a avertizat: „Fără
o cultură poetică exemplară, niciodată n-ai să fii un poet adevărat.” Și
scriitorul Vasile Proca le-a întrecut sfaturile.
După cum constata Ioan Holban, autorul nostru
sărbătorit a scris împreună cu Claudel și Trakl. Cu Trakl am scris și eu, de la
mână la spirit, câteva poeme. De aceea Vasile a venit în tinerețea lui lirică
la Desești să pună spre păstrare cuvinte alese. Era să uit. La ceremonia
urcării cuvintelor deasupra Cerului, pe scara Bisericii din Desești, a asistat
și criticul literar Laurențiu Ulici. Omul care a zidit în noi încredere și aura
valorii. Multe fețe are poezia prietenului Vasile Proca, dosarul receptării
critice este o dovadă. Frate de Cuvânt, mai ieri am fost la Desești. Am urcat,
în lipsa ta, pe scara bisericii. În odăile Cerului multe cuvinte te așteaptă să
le întrupezi.
Mă bucur că faci parte din poporul de poeți ai
satului universal al poeziei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu