de Gheorghe Pârja
Năpăstuite vremuri am ajuns! Să avem minciuni
aristocrate și adevăruri care nu sunt prețuite. Recunosc că mă descurc foarte
greu cu noile confuzii spuse în limba engleză. Adică fake news; adică știrile
false, ori deep fakes, din zona înșelătoriilor, a falsificărilor, mai ales a
imaginilor. Cu asta ne ocupăm în lumea de astăzi! Această industrie bine
articulată este necruțătoare. Nu ține seama de vârstă. Cei tineri, care au
abilități în a deosebi mai ușor minciuna de adevăr pe noile portative tehnice
sunt mai siguri pe ei. Cei cu încetineala în percepția realității, mulți, cred
în minciuni. Tot citind articole pe această temă mi-am dat seama că minciunile
aristocrate sunt la mare căutare. Puse în relieful social ele sunt aducătoare
de câștiguri, de profit în ultima instanță. Mai nou, lumea pe dos este aplicată
și războiului. Adică morții și ruinei.
Un ziar scrie că situația din Ucraina este
explozivă. Rușii nu cedează și bombardează de zor orașele mari și mici
deopotrivă. Mor civili, clădiri de toate felurile sunt făcute harcea-parcea.
Putin tot pomenește de o denazificare a Ucrainei, în timp ce se comportă în cel
mai agresiv chip cu putință. Aflat în plin delir electoral, împinge poporul rus
spre marginea prăpastiei. Imediat după lectura știrii, văd la televizor imagini
de pe front, însoțite de comentarii victorioase dinspre armata Ucrainei. Care
are izbânzi. Eu am căzut la mijloc. În ce să cred? Care-i adevărul? Că nu pot
rămâne indiferent când altă știre ne dă fiori. Că rușii s-ar pregăti de alte
invazii. Ar fi vizate trei țări membre NATO. Este amintit și numele României.
Sunt contrazise aceste păreri Apoi, din nou sunt sugerate de către germani și
englezi. Șeful Statului Major al Armatei Române a tras și el un semnal de alarmă.
Calmat de premierul român. Că noi, românii, nu avem treabă cu războiul.
Noi ce să mai înțelegem? Cât este pădure și cât
frunziș? Sunt adevăruri? Ori minciuni din birourile aristocrate ale puterilor.
Din nou mă duc la profesorul Marin Gherman, din Cernăuți, doctor în științe
politice, după război venit la Suceava, care, în paginile revistei Veridica,
urmărește, analizează și demontează campaniile de fake news, dezinformarea din
Europa Centrală și de Est. Este un adversar al minciunilor aristocrate. Recent,
în amintita revistă, ne-a dat o probă de cum putem ocoli capcana nedorită.
Adică falsul. Afirmația pe dos, răspândită în spațiul public, că Ucraina a
renunțat la Crimeea și Donbas, pentru că i-a privat pe ucrainenii de acolo de
cetățenie. Deci narațiune falsă. Propaganda afirmă că introducerea cetățeniei
multiple în Ucraina înseamnă renunțarea definitivă la aceste teritorii.
Marin Gherman ne explică de ce este falsă
narațiunea. Pe 22 ianuarie, de Ziua Unității Ucrainei, președintele Zelenski a
introdus un proiect de lege care va amenda Constituția, pentru a permite
cetățenia multiplă. Decizia le-ar permite luptătorilor străini și etnicilor
ucraineni din afara țării să dețină pașapoarte ucrainene, fără a renunța la
altă cetățenie. Legea nu se va aplica țării agresoare. Legalizarea cetățeniei
multiple apropie Ucraina de reglementările juridice comunitare. Apoi Ucraina
are nevoie de soldați pentru front. Presa guvernamentală rusă a interpretat
intenționat greșit această știre, pentru a manipula opinia publică, răspândind
povestea falsă cu Crimeea și Donbasul. Legea nu are nici o legătură cu statutul
teritoriilor ocupate de armata rusă.
Ucraina a spus în mai multe rânduri că nu este
dispusă să renunțe la teritoriul din partea de est a țării. Cam așa arată pe
scurt o minciună aristocrată. Minciună la nivel înalt. Chestiunile în zona
ocupată sunt mult complicate de propaganda agresorilor. Se mai spune în textele
oficiale că atâta timp cât cele două state sunt în război, acordarea
cetățeniei ucrainene unor cetățeni ruși reprezintă un risc major de securitate
națională. Această lege nu se aplică retroactiv, având ca scop să permită
diasporei ucrainene să se implice mult mai mult în sprijinirea Ucrainei. Că
sunt ucraineni prin Europa, SUA, Canada, țările asiatice. Minciuni melancolice
sunt răspândite și pe la noi prin țară. Când voi afla un om de încredere, ca
Marin Gherman, vi le voi spune. Deocamdată, cam atât. E bine să ne descurcăm
prin lăstărișul periculos al minciunilor. Deși se dau aristocrate, tot minciuni
se numesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu