A devenit o tradiţie ca în fiecare an, pe 11 februarie, să fie sărbătorită, la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, „Ziua Mondială a Bolnavului şi a Personalului Sanitar”.
Cu ocazia celei de-a XXXII-a Zile Mondiale a
Bolnavului, Asociația Medicală Catolică din România, filiala Maramureș și Misiunea
Spitale Baia Mare au organizat un program de rugăciune dedicat tuturor
persoanelor bolnave. Taina Sfântului Maslu a fost celebrată de la ora 10,30, de
către Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș,
împreună cu preoții din protopopiatul Baia Mare, urmată de vizitarea bolnavilor
internați în spital.
”Tema aleasă de Papa Francisc pentru celebrarea din
acest an este „Nu este bine ca omul să fie singur” (Gen 2,18). Când cel aflat
în suferință are nevoie de ajutor, el cheamă un alt om. Apelează la aproapele
său. Depinde de prezența sa. Celălalt om poate fi medic, asistent medical sau
infirmier. Orice societate se definește, în fapt, prin modul în care are grijă
de viață, de cei mai slabi, de cei aflați în nevoie, de cei lipsiți de apărare.
Aceasta dă măsura respectului față de om. Iar efortul și munca medicului, a
asistentului medical și a infirmierului sunt, de fapt, mai mult decât o
profesie. Ele sunt vocație și dăruire”, a declarat Alexandru George Oros,
managerul Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș”, Baia Mare.
Sursa:
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu