marți, 18 martie 2025

La mulți ani Horia Moculescu!

 


Horia Moculescu, apreciat compozitor, pianist şi interpret, laureat al Premiilor Muzicale Radio România, împlinește astăzi, 18 martie, vârsta de 88 de ani.

Horia Moculescu s-a născut în 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea. La vârsta de şase ani a învăţat să cânte la acordeon. Apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (actualul Colegiu Naţional ''Mihai Viteazul'' din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.

Artistul mărturisea într-un interviu că acordeonul îi fusese trimis de tatăl său, de pe front, în anul 1943 şi a învăţat singur să cânte la acest instrument. Mai târziu, acest lucru i-a folosit la studiul pianului, având norocul de a învăţa să cânte la pian cu profesori foarte buni.
Nu s-a putut înscrie la cursurile universitare ale Conservatorului din Bucureşti, întrucât avea origini italiene după mamă, iar tatăl fusese ofiţer în armata română interbelică. A urmat cursurile Facultăţii de Mine din Petroşani, unde a cântat cu orchestra facultăţii.
Ulterior s-a dedicat exclusiv muzicii, cântând ca pianist în Bucureşti şi pe litoralul Mării Negre. În această perioadă a început să compună melodii de muzică uşoară. Piesa lui de debut a fost ''Salcia'', lansată în 1973, interpretată de Mihaela Mihai şi, mai târziu, de regretata Angela Ciochină.
A compus peste 500 de melodii, colaborând cu cei mai talentaţi interpreţi români. A compus şi binecunoscuta melodie ''Anul 2000'', melodie cântată înainte de 1990 de corurile de copii, care a fost preluată recent de Guess Who, fiindu-i schimbat ritmul de muzică uşoară cu unul de hip-hop şi titlul - ''Locul potrivit''. Noua variantă a avut succes la radio şi în cluburi.
Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). De-a lungul carierei a primit peste 200 de premii. La 22 martie 2015, Horia Moculescu a primit Premiul Special pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Muzicale Radio România. Iar la 3 martie 2017 a primit din partea UCMR premiul la secţiunea Muzică de jazz sau Muzică instrumentală pentru lucrarea "Poate, miniatură pentru pian", în cadrul festivităţii Premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Sursa: internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu