de Gheorghe Pârja
Orice oprire a mea în așezarea, acum oraș, Săliștea
de Sus îmi vine în gând înțelepciunea bătrânilor noștri, care spuneau că din
izvorul care curge, apa este mai bună. Izvorul viu care-și varsă neîntrerupt
cuprinsul, ce se revarsă spre ceilalți, e căutat, ocrotit ca lumina ochilor și
în răcoarea lui odihnesc făpturile curate și ispititoare. Acolo, la Săliștea de
Sus, în taina civilizației prelinse până în ziua de astăzi, am făcut un
legământ de spirit cu oameni ai locului, care au ca stindard grâul, fructul
luminii solare. Așa stau în prispa unor cugete care au avut menirea să crească
lăstari ce au devenit oameni de toată isprava. Cum sunt profesorii Simion Iuga,
Dumitru Chiș, ori poetul Ion Iuga, și el, cel mai poet dintre noi. Și alți
demnitari ai culturii din Săliștea de Sus, care au făcut posibile celebrele
Colocvii academice săliștene, la care am fost prezent în mai multe ediții.
În fiecare an asistam la mișcarea sufletului prin
cântece. Hori, cum se zice pe la noi. În aceste împrejurări am ascultat două
voci care mi-au reținut atenția. Este vorba de surorile gemene Suzana și
Daciana Vlad. Mi-au rămas reper de devenire în slujba horilor din Maramureș.
Vocile lor îmi inspirau certitudini. Dascălii lor, mai ales Simion Iuga, mi-au
vorbit despre harul tinerelor surori gemene. Așa le-a îndemnat să urce pe scena
orașului. Și de aici pe scenele țării, într-o vreme în care valorile
folclorului sunt cu multe semne de întrebare. Cele două surori s-au atașat de
semnificația izvorului, a obârșiilor care dau viață duratei.
În vremea aceasta, când lumea are alte priorități, a
te pune în slujba valorilor neamului este o menire nobilă pentru locul în care
ai văzut lumina izbăvitoare. Și surorile Suzana și Daciana Vlad s-au dăruit
acestui ideal. Le-am urmărit cu interes evoluția, eu venind din preajma unor
vestiți interpreți maramureșeni, cum sunt Victoria Darvai, Titiana Mihali,
Frații Petreuș, Grupul IZA și alții, din Maramureșul Istoric. Prin mai multe
articole de presă, inclusiv în ziarul nostru, sub semnătura colegei Camelia
Tocaci, și-au făcut cunoscut crezul în cântecul și rânduiala maramureșeană.
Recent, am citit un interviu pe două voci cu gemenele cântecului maramureșean,
în Formula AS. Am decupat sinceritatea mărturisirii în credința în ceea ce fac,
dar mai ales despre locul natal.
Crescute într-o familie simplă, unde nimic nu se
câștiga ușor, dar unde au avut parte de cea mai mare bogăție, dragostea
părinților și credința în Dumnezeu. În copilărie au învățat să iubească satul,
portul de acasă, horile care le definesc astăzi. Credința le-a fost mereu
sprijin și lumină. Constată amândouă că multe s-au schimbat în satul de astăzi.
Ulițele sunt mai pustii, tinerii sunt plecați, familiile nu mai sunt atât de
numeroase, iar viața se desfășoară în alt ritm. Au crescut într-un sat plin de prunci,
de animale, de muncă și de jocuri cu feciori și fete. Suzana și Daciana cred că
satul maramureșean nu a murit. Încă există oameni care păstrează cu sfințenie
ceea ce au moștenit de la părinți. Sunt autoarele unui proiect născut din
credința și prețuirea locului în care s-au născut, numit Albastru Rural.
Prima colecție a fost dedicată Cimitirului Vesel din
Săpânța, cu albastrul care a cucerit lumea. Dar eu știu că este și un albastru
al vechilor case din satele noastre, de parcă cerul albastru a coborât pe la
noi. Și în ochii fetelor noastre. Pentru cele două interprete ale horilor
maramureșene și pricesnelor cucernice, satul românesc nu înseamnă numai locul
în care s-au născut, ci o lume de valori, de povești și oameni frumoși. Tot din
dragoste pentru obârșii, cele două sprâncenate au recondiționat și casa
bunicilor paterni. Vara vin acasă, primesc oaspeți dragi, povestesc, cântă, fac
mâncare, reîntorcându-se pe firul vremii.
Surorile mărturisesc cu un prilej: „Nu a fost un
drum ușor. Eram două fete de la țară, dintr-o familie simplă, fără relații,
fără bani și fără uși deschise înainte de a bate la ele. Dar dacă nu am avut
toate acestea, am avut ceva și mai valoros, am avut OAMENI. Dumnezeu a scos în
calea noastră oameni buni, care au crezut în noi, ne-au întins o mână, ne-au
încurajat atunci când aveam nevoie, mai ales când tatăl nostru a plecat din
această lume. Ne înclinăm și în fața celor care ne ascultă, pentru că ei sunt
cei care ne-au ținut și ne țin pe acest drum. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi
soți minunați, care ne sunt alături din toată inima.”
Frumoasă mărturisire de credință în oameni! Apoi,
parcă mi-au ghicit îndoiala față de noul folclor. Spun surorile gemene: „Nu tot
ce ajunge pe scenă sub numele de folclor păstrează esența satului românesc.
Valorile autentice au trecut prin multe încercări, dar au rămas în picioare
pentru că au avut rădăcini adânci.” Pe această cărare merg și Suzana și Daciana
Vlad. Apoi am tresărit când am aflat că amândouă au absolvit Liceul Pedagogic
din Sighetul Marmației, pe care l-am absolvit și eu. Și nu au rămas la statutul
de învățătoare, nobilă profesie!, ci au mers la școli înalte. DACIANA e
licențiată în Jurnalism, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, cu
master în Etnologie, Antropologie culturală și Folclor. Din 2023 este doctor în
istorie, lucrarea de doctorat are titlul Interpretări vizuale și narative ale
vieții și morții în Cimitirul Vesel de la Săpânța – o explorare a culturii
funerare maramureșene. SUZANA a studiat la Academia Națională de Muzică
Gheorghe Dima, din Cluj-Napoca, cu studii de masterat la aceeași Universitate.
Închei cu o vorbă-călăuză a surorilor Vlad: „Dacă
uiți folclorul, tradiția și satul românesc, uiți cine ești și încotro te
îndrepți!” Pentru mine, ele sunt garanția că folclorul autentic din Maramureș
este pe mâini bune! Și nu uit dascălii din Săliștea de Sus, locul din care
izvorul continuă să curgă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu