Se afișează postările cu eticheta 12 iunie 2017. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 12 iunie 2017. Afișați toate postările

marți, 13 iunie 2017

Cenaclul Clubului "Spinul" din 12 iunie 2017


 Cu multă corectitudine și poftă de muncă, membrii cenaclului epigramist s-au prezentat la sala "Ion Burnar" din cadrul Bibliotecii  județene"Petre Dulfu". Am fost prezenți patrusprezece colegi cu bună dispoziție. Domnul director Vasile Țâncaș  a adus numărul 56 al revistei "Spinul", Domnul  Mircea Pop Buzești, președintele Clubului aduce la cunoștința colegilor ultimele precizări ale Uniunii Epigramiştilor din România, privitor la colectarea și depunerea coțizațiilor și modalități de întrajutorare, dar și să fie ales un secretar și un trezorier care să fie instruiți în aceste funcții, de asemenea să se retrimită datele certe ale epigramiștilor în funcție în vederea reîmprospătări anuarelor Epigramiștilor  din România.
  Domnul Dragomir Ignat atrage atenția asupra următorului număr de revistă pentru care solicită materiale urgent, pentru numărul festiv.
    Doamna Maria Berciu  propune ca aceste materiale să fie colectate progresiv nu toate odată . Pe această temă comentează și directorul revistei Vasile Țâncaș. 
    Domnul Ioan Șiman spune că de la moartea lui Micle Mircea, nu mai face nimeni  cronicile cărților apărute, dar și a fiecărui număr de revistă a Clubului. Atrage atenția colegilor, deorece și acest lucru aduce aminte publicului, despre realizările noastre. Pentru aceste lucruri chiar dă exemple  domnului Vasile Țâncaș. Recomandă pentru acest serviciu pe doamna Aurelia Oancă. Materiale de creație citește doamna Smaranda Iuga.
      Citește şi doamna Viorica Găinariu Tazlău și anunţă ce cluburi din ţară ne soliciă epigrame pentru Concurs.
      Amintim membrilor clubului că mai avem o întâlnire pe date de 26 iunie 2017.


                                                        Toma Gross Rocneanu








duminică, 11 iunie 2017

ÎNCEPE GREVA PROFESORILOR IN PLIN BACALAUREAT - LUNI INTRA IN GREVA 3.000 DE PROFESORI DIN CLUJ

Greva profesorilor este pe cale sa inceapa, chiar in timp ce se desfasoara Bacalaureatul. Primii care au anuntat acest lucru au fost profesorii din Cluj. Sindicatul Liber al Invatamantului Preuniversitar Clujean a anuntat, joi, ca peste 3.000 de profesori din judetul Cluj, dar si alte cadre didactice din tara, vor intra in greva generala in 12 iunie. Presedintele sindicatului a explicat ca protestul va afecta si desfasurarea Bacalaureatului, in cazul in care solicitarile lor, cele mai multe de ordin financiar, nu vor fi luate in calcul de catre minister.

 
Nota: a fost lansata si o PETITIE pentru sustinerea majorarilor salariale din invatamant (...vezi aici >>)
 
Primii care au anuntat ca se pregateasc de greva sunt profesorii din Cluj.

Lucia Cojocaru, liderului Sindicatul Liber al Invatamantului Preuniversitar Clujean, a declarat ca aproximativ 3.000 de profesori din invatamantul preuniversitar clujean ar urma sa intre in greva generala care, spune ea, a fost aprobata in toate judetele in care federatia are reprezentanti.
 
Astfel, greva ar urma sa aiba loc in 12 iunie, la ora 8:00, si ar urma sa duca la anularea probei de competente digitale din cadrul Bacalaureatului, a explicat Cojocaru pentru News.ro.
 
„Din ceea ce stiu, este vorba despre aproximativ 3.000 de profesori in judet care vor intra in greva. Din comunicarile cu colegii stiu ca greva va fi in toate judetele din tara unde avem reprezentanti. Sigur ca greva ar afecta si examenul de Bacalaureat in conditiile in care in data de 12 este programata proba de competente digitale. Suntem deschisi la negocieri si raspundem si daca suntem solicitati la 12 noaptea sau la patru dimineata”, a explicat Lucia Cojocaru, presedinte S.L.I.P.C.
 
Potrivit documentului semnat de presedintele si vicepresedintele SLIPC, profesorii sunt nemultumiti de 
  • pozitionarea salariatilor de invatamant in partea inferioara a grilei de salarizare, 
  • neacordarea majorarii de 20% anuntata in programul de guvernare, 
  • lipsa din bugetul pe 2017 a sumelor necesare pentru plata sentintelor judecatoresti, 
  • neadoptarea de catre Parlament a initiativei legislative care priveste posibilitatea pensionarii cadrelor didactice cu trei ani inainte de implinirea varstei, fara diminuarea cuantumului pensiei,
  • „modul de calcul abuziv al drepturilor salariale suplimentare pentru personalul din invatamant”.
 
Legea salarizarii unitare a bugetarilor a fost votata, miercuri, de plenul Camerei Deputatilor si urmeaza sa mearga la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

marți, 6 iunie 2017

GREVA PROFESORILOR NEMULTUMITI DE LEGEA SALARIZARII."INCHIDEM SCOLILE DIN 12 IUNIE SI NU INCHEIEM MEDIILE"



Greva profesorilor nemultumiti de Legea Salarizarii."Inchidem scolile din 12 iunie si nu incheiem mediile"Profesorii protesteaza in fata Palatului Parlamentului, nemultumiti de salariile pe care Guvernul le pregateste prin noua lege a salarizarii. "Din pacate si aceasta guvernare lasa invatamantul in derizoriu, motiv pentru care astazi am hotarat ca saptamana viitoare sa lansam un referendum si, daca vom obtine feedbackul de la colegii nostri, incepand cu 12 iunie, vom inchide scolile", a declarat a declarat Constantin Rada, secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI).
Peste 200 de profesori au protestat miercuri in fata Palatului Parlamentului, anuntand ca din 12 iunie s-ar putea sa inchida scolile. Mai mult, fiind ultima saptamana de scoala, se pune problema ca mediile sa nu fie nici ele incheiate.
 Dupa cum au anuntat liderii sindicali, nu este exclusa nici boicotarea examenelor nationale.
 "Ne aflam in fata Parlamentului deoarece astazi (miercuri-n.r.) au programat sa finalizeze discutiile pe legea salarizarii, urmand ca saptamana viitoare sa intre in plen. Nu ne-am inteles la discutii, invatamantul a ramas in continuare in ultima treime, maximul care poate fi atins pe o scara de la 1 la 12 este 2,6, iar profesorul debutant are undeva in jur de 1,6 sau 1,7. Din pacate si aceasta guvernare lasa invatamantul in derizortiu, motiv pentru care astazi Colegiul Liderilor a hotarat ca saptamana viitoare sa lanseze un referendum si daca vom obtine feedbackul de la colegii nostri, incepand cu 12 iunie, vom inchide scolile", a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Rada, secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).
 Dat fiind ca este vorba de ultima saptamana de scoala a elevilor  sindicalistii spun ca este posibil ca profesorii sa nu incheie situatiile scolare.
 "Nu ne dorim lucrul asta ne dorim ca parlamentarii sa inteleaga sa situeze invatamantul acolo unde ii este locul. Am solicitat Guvernului, partidelor politice, Parlamentului ca invatamantul sa fie catalogat cu un salariu avand un coeficient echivalentul a 35 la suta din salariul presedintelui, salariul maxim si de acolo sa esalonam in jos", a completat Rada.
 In legea salarizarii sunt prevazute mariri si de suta la suta, insa profesorii spun ca, in decurs de cinci ani de zile, aceste majorari nu vor modifica de fapt nimic, deoarece, la ora actuala, salariul maxim in invatamant este 22% din salariul presedintelui si peste cinci ani, va fi de 23%, deci practic aceasta este adevarata crestere, de trei procente.
 Potrivit draftului legii salarizarii, angajatii din educatie ar urma sa primeasca, pana in 2022, mariri de salariu de peste 100%. Cei care vor beneficia cel mai mult de cresteri vor fi cadrele didactice din invatamantul preuniversitar.
 Un profesor cu studii superioare de lunga durata si cu gradul didactic I are, in momentul de fata, un salariu de aproximativ 2.500 de lei. La anul, in 2018, acesta va ajunge sa castige cu 50% in plus, adica, peste 3.700 de lei, urmand ca pana in 2022 sa se ajunga la un salariu de baza cuprins intre 4.300 si 5.500, in functie de vechimea in invatamant.
 Potrivit legii salarizarii, un invatator sau educator cu gradul I didactic va primi pana in 2022 un salariu marit cu peste 100%. Mai exact, daca acum primeste lunar aproximativ 2.000 de lei, in 2018, va castiga cu 50% in plus, adica putin peste 3.000 de lei. Iar in 2022, in functie de numarul anilor petrecuti in sistemul de educatie, invatatorii vor primi un salariul cuprins intre 4.000 si 4.400 de lei, lunar.
 Potrivit draftului proiectului de lege, acestor sume li se adauga sporurile si vechimea, ce pot ajunge, cumulate, pana la 95%, in functie de specificul fiecarei meserii si vechimea in munca a angajatului.


Autor: portalInvatamant.ro