Medalionul literar ”Eminescu să ne judece”

Joi, după amiază, în data de 26 ianuarie a.c., la orele 17, un numeros public, format din scriitori și iubitori de cultură, se îndrepta ca un șuvoi de lumină spre Cercul Militar din Cluj-Napoca, unde se desfășura ședința cenaclului Ligii Scriitorilor. Erau scriitori și iubitori de cultură din județele Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Olt, Vâlcea, Cluj și municipiul București. Sala, la un moment dat, a devenit neîncăpătoare, chiar dacă are peste 100 de locuri.

Până a începe ședința, cei prezenți au audiat la o boxă cântecul ”Eminescu să ne judece “, interpretat de regretata familie Doina și Ion Aldea Teodorovici.

În prezidiu au luat loc: Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor, Al.Florin Țene, președintele național al acestei organizații profesionale, prof. Voichița Pălăcean Vereș, președinta cenaclului “Artur Silvestri” și invitatul special Ion Machidon din București, directorul revistei “Amurg Sentimental “, membru al Uniunii Scriitorilor și al UZPR.

Ședința s-a deschis cu Imnul Ligii Scriitorilor, compus de scriitorul și compozitorul  Mihai Ganea din Baia Mare. Voichița Pălăcean Vereș a anunțat ordinea de zi a ședinței, după care a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene. Acesta a aprins  lumânarea dintr-un sfeșnic aurit spunând că este: “simbolul luminii pentru drumul spre veșnicie al scriitorilor născuți sau urcați la Cer în luna ianuarie.  “. La propunerea scriitoarei Titina Nica Țene s-a ținut un minut de reculegere pentru trecerea în eternitate a pictoriței și poetei  Virginia Brănescu din Bistrița Năsăud.

În continuare  Al.Florin Țene a prezentat situația activităților, organizate de cele 39 de filiale din țară și străinătate ,evidențiind filialele: Iași Nord-Est, condusă de Dan Teodorescu, Vâlcea, condusă de  Luci Trușcă, Olt, condusă de prof. dr.Ștefania Malineanu, Năsăud condusă de Ioan Mititean și cea din Cluj, condusă de Iulian Patca etc. Apoi  Al.Florin Țene a prezentat și analizat cărțile primite și semnate de Elena Trifan, Ana Cristina Popescu, Adrian Popescu,  Calendarul pe anul 2023 editat de Filiala Iasi Nord-Est, Mihaela CD, Liliana Moldovan care a scris o carte despre opera lui Al.Florin Țene, la care a intervenit Voichița Pălăcean Vereș subliniind că este a cincea carte apărută despre opera acestui talentat și prolific scriitor: Volumele fiind scrise  de Petrică Birou, Mariana Cristescu și Vochița Tulcan Macovei, inclusiv albumul cu manuscrise și corespondențe, editat de Editura Napoca Star.În continuare președintele Ligii Scriitorilor a prezentat cărțile semnate de Elena Căpățână, Loredana Zeller, Dorel Neamțu, Ilie Serediuc,  Rodica Murgu și Ion N. Oprea și a citit Raportul de activitate al Filialei Ligii  Scriitorilor din Buzău, semnat de Elena Căpățână.

Iulian Patca a prezentat pe scriitorul, editorul și promotorul cultural Ion Machidon a cărei activitate de promovare a valorilor  culturale din România Profundă este bine cunoscută. Despre această personalitate a vorbit și Al.Florin Țene care și-a adus aminte că, în urmă cu 20 de ani a frecventat cenaclul condus de Ion Machidon , unde Titina Nica Țene a fost premiată pentru poeziile sale. 

Președintele național al Ligii Scriitorilor l-a felicitat pe  scriitorul  Vasile Dan Marchiș, din Baia Mare, care editează interesanta revistă “ Sintagme Codrene“, o revistă cu un conținut bogat și cu creții autentice. În continuare editorul acesteia a vorbit despre autorii publicați în numărul 18/ianuarie-februarie/martie 2023. Al.Florin Țene l-a  felicitat pentru activitatea pe care o depune în folosul culturii naționale.

Iulian Patca a prezentat ultimul număr al revistei “Agora Literară “, nr.45-ianuarie 2023, vorbind despre autorii publicați care sunt, atât din țară, cât și din străinătate.

A intrat în tradiția celor două cenacluri “Artur Silvestri “și  “Al.Florin Țene “, de la Centru nr.2 de pe strada Decebal 21, ca scriitoarea prof. Lucia Elena Locusteanu să țină o rubrică permanentă, intitulată “Calendarul lunii “, lucru care l-a făcut cu mare profesionalism și în actuala ședință, punând un accent pe viața și opera lui Mihai Eminescu.

Înainte de a vorbi scriitoarea Virginia Paraschiv, dr..Mihai Ganea a vorbit de rolul culturii în educarea națiuni. Un interesant studiu despre Eminescu, practic un fragment, a citit scriitoarea prof. Virginia Paraschiv, din Baia Mare, studiu la o carte scrisă despre Eminescu de regretatul Florin Paraschiv.

Istoricul Mihai Istudor  din București și-a prezentat două cărți, fresce ale unor momente din istoria neamului  nostru, expunere ce a trezit interesul numerosului auditoriu.

Voichița Pălăcean Vereș a rotunjit prin cuvinte meșteșugite un adevărat medalion literar despre talentatul poet Teofil Mândruțiu, subliniind că este un poet profund religios, ale cărui metafore sunt surprinzător de subtile. Apoi autorul a citit, foarte frumoase poeme, din ultimele cinci volume ale sale. Poeme aplaudate de cei prezenți. Despre poeziile acestuia a mai vorbit Gavril Moisa, Eugen Cota,  Iulian Patca, Vasile Gădălin și preotul Vasile Goje.

La invitația președintei de cenaclu a luat cuvântul Ion Machidon care a vorbit despre cenaclul și revista “Amurg Sentimental “ pe care le conduce, și despre proiectele de viitor. Împreună cu Al.Florin Țene au depănat amintiri pe când participau la București la cenaclul “Amurg Sentimental” care se ținea în curtea Muzeului “Tudor Arghezii”.

În continuare  prof. Ovidiu Jucan a citit un amplu poem dedicat lui Mihai Eminescu, moment aplaudat de auditoriu.

Poetul Valeri Toderici și-a lansat patru cărți, una dintre ele fiind scrisă de nepoțica acestuia. Cărțile au fost tipărite la Editura “Amurg Sentimental” din București. După ce autorul le-a prezentat, a vorbit Ion Machidon, Voichița Pălăcean Vereș, Vasile Gădălin, Eugen Coța  și Gavril Moisa.

Al Florin Țene a anunțat că viitoarea ședință este ultima joi din luna februarie, adică în 23 februare, la orele 17, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, iar cenaclul”Al.Florin Țene“ de la Centrul de Zi pentru Vârstinci, din strada Decebal nr.21, are loc în prima miercuri din luna februarie, adică în 1 februarie la ora 11.

Am asistat la această ședință, foarte bogată în conținut și dezbateri, unde spiritul intelectual a predominat, Ca de obicei, poeta Titina Nica Țene,  trasmite  ședința live pe internat. 

Ședința s-a încheiat cu un mini-concert cu câteva nemuritoare melodii de Eugen Doga.

27 ianuarie 2023
Al. Florin Tene

26 ianuarie: 105 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, primul Președinte al României

 

Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti, judeţul Olt – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte), om politic, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedinte al Consiliului de Stat, preşedinte al Republicii Socialiste România.

Regimul politic al lui Nicolae Ceauşescu s-a caracterizat prin două etape diferite. În primii ani, şi-a consolidat puterea în sânul partidului şi a continuat linia politică de independenţă faţă de Moscova, etapă culminând cu momentul condamnării publice a intervenţiei trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. Statele occidentale au profitat de această atitudine în speranţa de a diminua influenţa sovietică în blocul comunist.

În aceste condiţii, Ceauşescu a jucat un rol vizibil pe scena internaţională, iar România a primit masive împrumuturi externe care să finanţeze politica socialistă a regimului. Efectul vizibil în rândul populaţiei a fost o creştere relativă a nivelului de trai.

Cea de-a doua etapă coincide cu instaurarea dictaturii naţional-comuniste şi a revoluţiei culturale caracterizate prin preluarea tuturor pârghiilor în stat, un accentuat cult al personalităţii şi un aparat de stat capabil să reprime orice formă de opoziţie. Politica economică a lui Ceauşescu de industrializare şi urbanizare forţată s-a dovedit falimentară, în anii ’80 România trecând printr-o accentuată criză morală, socială şi economică, timp în care majoritatea populaţiei trăia la limita subzistenţei.

Nicolae Ceauşescu a refuzat orice tentativă de schimbare şi nu s-a arătat dispus să accepte reformarea sistemului. Pe fondul eşecului înregistrat de regimurile politice ale blocului răsăritean, o revoltă populară pornită la Timişoara a fost scânteia care a alimentat dorinţa populaţiei de schimbare, iar Nicolae Ceauşescu a fost îndepărtat de la putere după ample lupte de stradă.

A fost condamnat la moarte pentru genocid, subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale.

Născut la Scorniceşti, într-o familie de ţărani săraci, Nicolae era cel de-al treilea copil din cei zece ai lui Andruţă şi Alexandrina Ceauşescu. La vârsta de 12 ani, tânărul Nicolae pleacă la Bucureşti şi se angajează ca ucenic la diferite ateliere şi fabrici. În 1933, se înscrie în Uniunea Tineretului Comunist, formaţiune politică ce activa în ilegalitate.

Despre activitatea lui Nicolae Ceauşescu ca membru al UTC există informaţii greu de confirmat ca fiind veridice, deoarece biografia sa oficială a fost puternic mitizată şi ideologizată în perioada când s-a aflat la conducerea statului.

Ca element al cultului personalităţii, au fost falsificate imagini cu soţii Ceauşescu participând la diferite mişcări muncitoreşti, a fost subliniat rolul pe care l-a avut în organizarea mişcărilor comuniste de tineret şi în crearea de comitete antifasciste, informaţii care fac parte din propaganda de partid.

De asemenea, nu sunt confirmaţi cu certitudine primii ani de detenţie ca urmare a participării sale ca „agitator” la diferitele greve care au avut loc pe parcursul anului 1933 şi ca distribuitor de propagandă comunistă.

Din cauza politicilor sale, la începutul anilor ’80, România a intrat într-o profundă criză economică şi socială, datoria externă ajungând la 10,2 miliarde de dolari. În mod neobişnuit, Ceauşescu a hotărât achitarea întreagă a datoriei externe până în 1990, decizie care a avut un impact catastrofal asupra populaţiei. Producţia internă a fost reorientată spre export, în timp ce restul cetăţenilor a fost au fost privaţi de alimentele şi bunurile de consum de bază.

S-a motivat că că nu e sănătos ca un adult să consume mai mult de 3.000 de calorii pe zi, iar alimentele de bază au fost raţionalizate şi reduse progresiv până la un kilogram de zahăr, ulei, carne, făină, o jumătate de pachet de unt, cinci ouă, două kilograme de mălai de persoană pe lună, toate aceste produse fiind de foarte slabă calitate. Totodată, populaţia petrecea nenumărate ore la cozile interminabile din faţa magazinelor alimentare.

Întreruperile în alimentarea cu apă, curent electric, gaze naturale devin frecvente, iar blocurile de locuinţe sunt doar ocazional încălzite prin sistemul public de termoficare. În aceste condiţii, cetăţenii obişnuiţi au ajuns să trăiască la limita subzistenţei, având loc treptat majorări de preţuri în ciuda lipsei de alimente. În ciuda acestor dificultăţi, proiectele megalomanice nu au fost abandonate, ele consumând uriaşe rezerve bugetare. Proiectul industrializării şi urbanizării forţate a continuat, ignorând dificultatea economică.

Pe lângă aceste probleme a intervenit şi o acută criză morală datorată creşterii fenomenului corupţiei şi a lipsei de încredere în instituţiile statului. Totodată, măsurile represive ale organelor de Securitate s-au înăsprit, provocând teamă în rândul populaţiei şi limitând libertatea de exprimare.

Pe plan internaţional, această perioadă este caracterizată de o izolare a României, atât faţă de lagărul socialist, cât şi de lumea occidentală. Venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică (1985) a deschis calea spre reformă a sistemului socialist. Liderul sovietic a înţeles că că vechiul tip de socialism bazat pe pe constrângere şi centralizare excesivă nu mai funcţiona. Prin măsurile glasnost (transparenţă) şi perestroika (reconstrucţie), Gorbaciov anunţa reforme structurale sociale şi economice, propunând descentralizarea, reducerea controlului partidului asupra puterii politice şi a societăţii, renunţând şi la dorinţa de a controla ţările din blocul comunist.

Deşi nu a reuşit să oprească degradarea economico-socială, deschiderea faţă de Vest a condus la o mai bună colaborare între cele două blocuri şi sfârşitul Războiului Rece. Toate celelalte state comuniste, cu excepţia României, s-au arătat disponibile să înceapă procesul de reformă şi schimbare. Rămânând la o viziune dogmatică, conservatoare, Ceauşescu se dovedea adversarul oricărei schimbări.

Criza regimului socialist a lui Nicolae Ceauşescu este evidenţiată de istoricul Florin Constantiniu în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român”: „România ilustra perfect anecdota celor şase paradoxuri ale socialismului: nu exista şomaj, da nimeni nu lucrează; nimeni nu lucrează, dar planul se depăşeşte; planul se depăşeşte, dar magazinele sunt goale; magazinele sunt goale, dar toţi au frigidere pline; toţi au frigidere pline, dar toţi sunt nemulţumiţi; toţi sunt nemulţumiţi, dar la alegeri guvernul obţine 99,99%”.

Mişcarea disidentă din România a fost aproape inexistentă în mare parte din cauza măsurilor opresive dure ale organelor de securitate, dar şi a lipsei de solidaritate. Se înscriu în această mişcare intelectuali precum Paul Goma, Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Dan Deşliu, Petre Mihai Băcanu, Ion Ioanid, Neculai Munteanu, Vlad Georgescu, care au refuzat să adreseze elogii cuplului Ceauşescu. Represiunea a determinat plecarea multora în exil, iar cei care au rămas în ţară au fost permanenţi supravegheaţi de organele de securitate.

De asemenea, în exil, lipsa de unitate nu a făcut posibilă conturarea unei voci puternice a disidenţei româneşti. Pe plan politic, personalităţi precum Corneliu Coposu şi Ion Raţiu au încercat apropierea faţă de mişcările politice occidentale, iar la Europa Liberă şi BBC, prin glasul disidenţilor români, se făcea cunoscută opiniei publice internaţionale situaţia internă a României, degradarea economico-socială, sistemul opresiv şi lipsa libertăţilor cetăţeneşti.

În ţară, regimul a reuşit să înăbuşe orice formă de opoziţie, precum greva minerilor din Valea Jiului (august 1977) şi manifestaţiile de stradă ale muncitorilor de la Uzinele „Steagul Roşu” şi „Tractorul” din Braşov (noiembrie 1987).

În nomenclatura de partid, orice membru care nu se supunea voinţei secretarului general era eliminat din viaţa politică şi marginalizat de sistem. Exemplu în acest sens sunt Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Silviu Brucan, Dan Marţian, Alexandru Bârlădeanu.

Primul semn al căderii regimului a fost „scrisoarea celor şase” din 11 martie 1989. Acesta era un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt, Gheorghe Apostol, şi semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai PCR: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea critica politica urmată de regimul Ceauşescu şi a fost publicată pe posturile de radio BBC şi Europa Liberă. În scurt timp, semnatarii scrisorii au fost reţinuţi, interogaţi şi puşi în stare de arest la domiciliu.

La sfârşitul anului 1989, valul schimbărilor a ajuns la graniţele României. Căderea zidului Berlinului din 9 noiembrie a marcat eşecul sistemului politic al blocului răsăritean. Rând pe rând, în Europa de Est, regimurile comuniste au fost înlăturate prin revoluţii care au îmbrăcat forme diferite de la o ţară la alta: „masa rotundă” în Polonia, „compromisul politic” în Ungaria, „revoluţia de catifea” în Cehoslovacia.

În România, revoluţia a cunoscut forma sa cea mai radicală şi violentă, deoarece Nicolae Ceauşescu nu s-a arătat dispus să schimbe nimic din sistemul pe care îl conducea cu autoritate. Congresul al XIV-lea al PCR din 20/24 noiembrie 1989 a ilustrat izolarea în care se afla liderul român. În plin proces de destrămare a sistemului comunist în Europa de Est, fără participarea a nici unui reprezentat din celelalte partide comuniste, după ce a fost ales din nou secretar general, Ceauşescu a citit timp de şase ore un raport total nerealist cu evenimentele ce se desfăşurau pe plan intern şi internaţional.

El a acuzat violent un complot al Statelor Unite şi ale Uniunii Sovietice împotriva ţărilor mici şi anunţat că va continua edificarea socialismului pe baza valorilor marxist-leniniste. A făcut o prezentare nerealistă a marilor realizări din epoca socialistă, subliniind creşterea nivelului de trai şi progresul tehnologic. De asemenea, a anunţat achitarea completă a datoriei externe, iar în cincinalul următor se prevedeau obiective imposibil de realizat având în vedere situaţia internă.

Revoluţia a început la Timişoara pe 16 decembrie 1989, când protestul a câtorva sute de credincioşi reformaţi împotriva evacuării pastorului maghiar Laszlo Tokes din locuinţa sa s-a transformat într-un protest împotriva autorităţilor comuniste. S-a format un lanţ viu în jurul Bisericii şi au început să fie scandate lozinci anticomuniste. Protestatarii s-au răspândit în Timişoara pentru a chema oamenii în centrul oraşului.

Populaţia se strânge în număr din ce în ce mai mare în Piaţa Operei, apoi în Piaţa Mare, apar steaguri cu stema decupată, iar lozincile comuniste din oraş sunt distruse. Trupele de Miliţie, Securitate şi Armată au început să-i bată şi să-i aresteze pe manifestanţi. Noaptea, Ceauşescu autorizează în caz de necesitate deschiderea focului, iar generalii Vasile Milea, Iulian Vlad şi Tudor Postelnicu stabilesc măsurile care trebuie luate pentru a-i intimida pe protestatari.

Următoarea zi, au avut loc lupte de stradă violente între manifestanţi şi trupele de ordine, rezultând 59 de morţi şi numeroşi răniţi. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. La Bucureşti, în şedinţa CPEx s-au aprobat măsurile radicale de represiune, Ceauşescu admonestându-i pe cei trei generali pentru reacţia slabă avută în raport cu ordinele primite în cursul nopţii. Pentru a se asigura succesul represiunii sunt trimişi la Timişoara mai mulţi generali, printre care Ştefan Guşă, Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu.

În dimineaţa de 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială, deja programată, în Iran, lăsând situaţia la conducerea lui Manea Mănescu şi a Elenei Ceauşescu. Următoarele trei zile sunt caracterizat de lupte de stradă sângeroase la Timişoara, iar forţele armatei se dovedesc incapabile să instaureze ordinea. Ziua de 20 decembrie marchează victoria revoluţiei la Timişoara, acesta fiind declarat primul oraş liber. Peste 100.000 de oameni scandează în Piaţa Operei, se elaborează primul program democratic, se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a guvernului.

Întors din Iran, Ceauşescu susţine un discurs la radio şi televiziune în care pune evenimentele de la Timişoara pe seama unor „elemente huliganice de tip fascist”, instigaţi de „cercurile reacţionare imperialiste”, şi anunţă convocarea unui mare miting a doua zi la Bucureşti.

Pe parcursul evenimentelor de la Timişoara, Europa Liberă şi BBC a transmis şi a făcut cunoscută opiniei publice desfăşurarea ostilităţilor. În după amiaza zilei de 21 decembrie, la mitingul convocat în Piaţa Palatului, Ceauşescu spera să demonstreze sprijinul populaţiei faţă de regim. El a acuzat încă odată evenimentele „huliganice” de la Timişoara, acuzând cercurile revizioniste şi imperialiste de amestecare în treburile interne ale ţării, exprimând hotărârea de a pune capăt acţiunii ilegale, de restabili ordinea şi a asigura construcţia victorioasă a socialismului.

În timpul cuvântării, un zgomot de petardă a creat panică în rândul participanţilor, creându-se o stare de dezordine. Soţii Ceauşescu eşuează în tentativa de a restabili calmul, iar Nicolae Ceauşescu îşi reia grăbit discursul anunţând unele măsuri precum creşterea pensiilor şi a alocaţiilor, menite a ridica nivelul de trai al populaţiei. Adunarea era deja spartă, iar înainte de a se întrerupe transmisiunea televizată, oamenii au putut observa eşecul mitingului.

După terminarea discursului, Piaţa Palatului a fost evacuată, însă o parte din manifestanţi au rămas în stradă scandând prin centrul Capitalei lozinci anticomuniste. Evenimentele au luat amploare, iar numărul celor ieşiţi în stradă a crescut continuu. În seara de 21/22 decembrie au avut loc ample lupte de stradă în zona centrală între manifestanţi şi forţele de ordine. Măsurile de represiune au fost radicale, iar armata a deschis focul împotriva populaţiei civile.

Dimineaţa un număr mare de muncitori de pe platformele industriale s-au alăturat manifestanţilor ocupând Piaţa Universităţii. La ultima şedinţă a CPEx atmosfera este foarte tensionată, iar generalul Milea este acuzat de trădare. O oră mai târziu, acesta se sinucide. Noul ministru al Apărării, Victor Stănculescu, dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi.

Spre după-amiază, manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi se forţează intrarea în clădirea Comitetului Central. Într-o ultimă încercare de a linişti spiritele din piaţă, Ceauşescu este întâmpinat cu huiduieli. Revoluţionarii pătrund în clădire, moment în care generalul Neagoe, şeful Direcţiei a V-a, ia iniţiativa solicitării unor elicoptere cu care să fie evacuaţi soţii Ceauşescu şi ceilalţi lideri. Când primii revoluţionari au ajuns pe platforma clădirii CC, un militar i-a somat să se oprească, astfel că elicopterul în care se aflau soţii Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu a putut decola.

La ora 12:06, zecile de mii de manifestanţi din Piaţa Palatului au putut privi părăsirea Comitetului Central de către Nicolae Ceauşescu, fapt ce a simbolizat victoria revoluţiei române şi prăbuşirea regimului dictatorial.

După unele peripeţii, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt arestaţi la Târgovişte şi duşi la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. În jurul orelor 19:30, la Televiziune se anunţă capturarea cuplului dictatorial şi se exclamă victoria revoluţiei române. Totodată, s-a declanşat „psihoza teroriştilor” anunţându-se că un grup de cetăţeni neidentificaţi, fideli regimului, continuă să tragă în populaţia civilă. Treptat, ei au devenit cel mai periculoşi inamici ai revoluţiei, însă niciodată ei nu au putut fi identificaţi. În zilele următoare s-a declanşat o adevărată vânătoare de terorişti şi oricine, civil sau militar, putea fi suspectat.

În noaptea de 22 decembrie, un grup de disidenţi, revoluţionari şi foşti membri ai nomenclaturii opozanţi ai regimului au alcătuit un nou organism provizoriu al puterii de stat intitulat Frontul Salvării Naţionale. La Televiziune şi Radio, Ion Iliescu transmite „Comunicatul în ţară” al CFSN, în care erau anunţate primele elemente program ale noului regim: separarea puterilor în stat, pluralismul politic, organizarea de alegeri libere, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, reorganizarea economiei naţionale, ş.a.

Printr-un decret al CFSN a fost constituit un Tribunal Militar Excepţional. Într-o instanţă de judecată improvizată, procesul are loc pe 25 decembrie 1989. Soţii Ceauşescu nu recunosc Tribunalul declarând că nu dau socoteală decât în faţa Marii Adunări Naţionale şi refuză să comunice cu anchetatorii. După un proces sumar, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt găsiţi vinovaţi de genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale.

Sentinţa de condamnare la moarte a fost dusă la îndeplinire prin împuşcare, în curtea unităţii militare 01417 din Târgovişte. Pe 30 decembrie, cei doi sunt înmormântaţi în cimitirul Ghencea. Nicolae Ceauşescu avea 71 de ani.

Sursa: NapocaNews