Recenzie de Vasile BELE - Ana MIHAIL

 

Motto:

„Te chem în vraja unui vis,

Același, de când te iubeam,

Când mi-ai fost Iad și Paradis

Și tot ce încă nu știam.

 

Eu mai aștept, dar nu știu ce

Și alerg spre nu știu unde;

Ce-ntortocheate-s căile,

Când norocul se ascunde!"

(Ana Mihail, În vraja unui vis!)

 

ANA MIHAIL

M-AM NĂSCUT, SĂ-I FIU IUBIRII SCUT

(semnal editorial; autor Vasile Bele)

 

Aidoma, unui zâmbet, ne îmbrățișează cu respect și prețuire profundă, de la mal de mare, dintre / printre albastru val, (re)dându-ne în suflet emoție. Banal, cu rost sau fără rost, întreb și eu: a câta oară? Da! A câta oară ne surprinde poeta Ana Mihail, cu vers ieșit din străfund de inimă, prins în rădăcina sincerității dar și a legendelor născute din val de mare.

Întâiul volum de versuri - modeste și îndrăznețe în același timp - Sunt aripă întinsă spre cer, ni l-a dăruit asemenea unei primăveri. Cu binecuvântată și înzecită emoție. Spre bucuria mea, am participat, acolo, la Sinaia, la debutul autoarei, la lansarea volumului în cadrul acelei tabere literare (organizată de Vasilica Mitrea, Mioara Baciu și Garofița Jianu), fiind un adevărat succes.

Știam că este un început de drum. Am și rostit, prins fiind în mrejele bucuriei și emoției generate de acest eveniment cultural, că, „Ana Mihail își va urma visul. Nu se va opri aici. Astăzi, la Sinaia, Ana Mihail, și-a deschis aripile, împreunându-și, înainte de toate, mâinile, în semn de rugăciune, ridicându-și, cu smerenie și evlavie, privirea către cer, pentru a mulțumi Creatorului. Ana Mihail, a îndrăznit să viseze. Visul și-a dorit să prindă viață. Pentru că este un om bun, credincios, prietenos și curat la suflet, Bunul și Dreptul Dumnezeu, i-a ascultat ruga".

A urmat al doilea minunat și valoros volum. Despre acesta am aflat în cadrul Taberei literare de la Dunavățu de Jos (TL), organizată de poeta Olga Văduva (Grigorov), unde am avut bucuria de a fi împreună printre invitați. Iar emoție, evidentă, în astfel de împrejurări. Iar bucurie! Parcă și mai mare, mult mai profundă. Lacrimi de fericire, în ochi ce știu să vadă frumosul sau frumusețile atât interioare (interiorizate) cât și exterioare (exteriorizate).

Azi, depun mărturie pentru cel de-al treilea volum de versuri, M-am născut, să-i fiu iubirii scut. Felicit autoarea care ne surprinde sensibil și plăcut în același timp. Vorbim despre trăiri și sentimente, despre dorințe și împliniri, despre o poezie în vers clasic, folosind rimă și ritm, vorbim despre muzicalitate.

Cred, personal, că multe dintre aceste poeme, ar putea îmbrățișa o linie melodică, fiind un adevărat succes și în acest sens.

Nu mă așteptam la o poezie complexă, în stil modern sau modernizată, dimpotrivă, o privesc cu adânc respect, cu cât fiecare vers, strofă sau poem îmi spune ceva. Imi transmite. Mă cuprinde, în frumusețea dăruită, într-un fel de vrajă (evident literară), care place, emoționează și vibrează.

„Ți-am fost ce alții nu vor fi

Și poate nu vor încerca,

Să-și piardă cheia inimii

Și să n-o poată vindeca.

 

Te mai aștept, ca să-mi fii leac;

Te chem și tot mai cred în Rai.

Regret doar ce nu pot să fac

Și-aș vrea, tot ce nu poți să-mi dai",

(În vraja unui vis!).

Pentru poeta Ana Mihail, verbul „a aștepta", capătă conotații magice. Ana Mihail ne dăruiește o lume magică, așa cum doar în visele noastre sincere poate exista. Ana Mihail prin poemele sale ni se mărturisește, făcând „uz și abuz" de sinceritate, de răsfăț, de prietenie. Toate acestea, le văd sinonime sau în sinonimie perfectă cu autoarea. Dacă și-a propus să ne fie călăuză în această lume ipotetică a visului, a vrajei sau a mărturisirilor, a și reușit prin acest volum.

Sunt printre cei care îi cunosc opera poetică și vorbesc în cunoștință de cauză. Vorba unui prieten, „știu ce zic!". Și Ana Mihail, știe! Nu intru în amănunte literare, dar susțin ideea unor poeme-confesiune, poeme-mărturisiri, foarte frumos concepute. Uneori stilizate, alteori îți lasă ție această posibilitate. Un lucru este cert - acestea fac parte din categoria sincerității.

Motivele tematice sunt diverse sau diversificate. Astfel, avem vânt și cuvânt, renunțări și doruri, tăcute chemări (M-a găsit iarna), stele, lauri, vis, valuri, trandafiri (Ai fost un vis), dor și așteptare, sărut, ochi căprui, lacrimi, iubiri fără cuvinte (Aștept ziua în care...), dragoste, noroc, visare, ramuri, eternitate și iar iubire (Dragostea nu-i joc!). Și exemplele pot curge lin, dintr-un capăt spre celălalt. Citești și te bucuri. Te umpli de putere, de pozitivism, uiți răul și răutățile, te acaparează lectura și visarea.

Ana Mihail, tinde spre desăvârșire. Recomand volumul! „Girez literar" pentru el, mărturisindu-vă că mie mi-a făcut bine această întâlnire literară.

Sunt foarte multe de spus despre acest volum, despre ce transmite Ana Mihail sau despre drumul prin literatură. O vor face specialiștii autorizați, sunt convins. Și, să nu uităm un amănunt - lumea în care trăim, (pardon pentru sinceritate - o lume „mai mult nebună" sau înnebunită, de la care nici nu știi ce pretenții sau așteptări să ai). Aici vine poemul și poetul să ne transmită frumosul, ilustrat sau „zugrăvit" de propria-i viziune. Onestă. Curată. Îmbrăcată doar în alb - culoarea sincerității.

„Prietenia, reală sau virtuală, se cerne în timp și trebuie să știi să apreciezi ceea ce rămâne", avertizează poeta, în Ziua Prieteniei pe Facebook.

Ana Mihail este promotorul sincerității și al credinței, al fericirii zidite în adevăr, al râsului nealterat:

„Viața ne așterne zilnic piedici;

Amenință cu câte-o rătăcire...

Azi, de lacrimă să nu te-mpiedici;

Râzând să dăruim doar fericire",

(poemul Râzând, dăruim fericire!).

Ana Mihail, vrea o lume dreaptă și cinstită, frumoasă ca anotimpurile, bazată pe respect, prețuire și adevăr.

Poeme, precum „Ai fost un vis", „Ce vină am...?!", „Dragostea nu-i joc", „La malul mării", „Aș vrea să pot", „Noaptea asta-i plină de magie", „În visurile mele...", „Au înflorit magnolii..." sau „Aroma verii", „Ești visul meu frumos", vin ca o cunună de smaralde.

Întruchipare a frumosului pe care autoarea deja l-a înveșnicit în paginile acestui volum. Libertatea gândului și a cuvântului sunt suverane. Profunzimea mesajului este un alt reper pe care îl simt vibrând.

Recunoștința și iubirea din respect față de aproapele nostru este o cale de a moșteni raiul. Ana Mihail, ne dăruie bucurie din raiul ei pământesc. Totul rezonează cu dragostea, cu iubirea, cu eleganța cuvântului.

(Va urma

 

 

Recenzie de carte, autor Vasile BELE

 

CLIPE ÎNVEȘNICITE ÎN FRUMOS…

 

,,QUOD SCRIPSI, SCRIPSI!” sau (lat.) ,,Ceea ce am scris, am scris!”

 

... pare să ne spună ANA MIHAIL, poeta ANA MIHAIL, de la Constanța, iar eu voi adăuga... înveșnicite în frumos și nenumărate ne sunt clipele, doar noi alegem când, și cum, și cu cine ni le petrecem. Dar, cine-mi ești, tu, ANA MIHAIL? Cine-mi ești, tu, Ană? Personaj dintr-o frumoasă poveste de dragoste? Poți fi, cum să nu! Personaj coborâtor dintr-o zidire? La fel, poți să fii! Ba, chiar ne ești! Ană-mi, ești și cântec. Îmi ești și Ana cea zidită pentru nedărâmarea dintru zidirea unei ,,dalbe și frumoase mănăstiri”. Ană-mi ești, cea care ai acceptat (și te-ai acceptat!), să fii jertă pe zidul (care plânge și azi!) falnicei mănăstiri. Îmi ești și biblie, și dumnezeire, și biserică, și rugăciune... Ană! Cine-mi ești? Ce noroc ne-a prins pe toți cu înveșnicia ta și-n poezie?! Ne spui atâta de frumos, că ,,SUNT ARIPĂ ÎNTINSĂ SPRE CER”, și ești, întocmai, precum rostit-ai.

Dacă, tu, Ană, cea din cântec, împământenit tril de ciocârlie, (,,Ană, zorile se varsă”), ne spui că ,,MI-E DOR”, pag. 15, noi îți răspundem cu sinceritatea ungerii cu mir, printr-o altă întrebare: ,,Crezi, că nouă, nu ni-i dor de tine?”. ,,DE CE?”, pag. 17. Pentru că ne-ai făcut să te iubim, îți simțim sufletul curat ca de fecioară. Și mai știm un lucru – și tu ne iubești! Necondiționat.

,,AȘ ÎNCERCA”, pag. 18, și eu, cristică Ană, să-ți scriu și să te zidesc întru slove. Știu că nu o să-mi iasă, știu că nu o voi face pe măsura sufletului tău încărcat de rodnică-toamnă, de alb al zăpezii, și mai știu că de-oi greși, iertare va curge, căci, ,,TU ȘTII”, pag. 20, să ierți, să fii, să iubești, să dăruiești, să zâmbești, să fericești... doar, tu, știi!

Slova ta, inima-ți blândă, de domniță, îmi spune că ai făcut ,,UN PAS SPRE NEIUBIRE”, pag. 22. Nu te-aș putea crede, dar tu ai scris... sinceritatea-ți este un atuu. Până voi rosti ,,NOAPTE BUNĂ”, pag. 26, o să stau cuminte și ,,O SĂ ÎNVĂȚ, pag. 27, doar de la tine, ce înseamnă ,,AȘTEPTARE”, pag. 28. Tu ni le dărui pentru că ,,E PRIMĂVARĂ”, pag. 29, mereu la tine în suflet.

,,O PÂNZĂ DE PAIANJEN”, pag. 36, ți-a fost haină la botezul cuvintelor, atunci când, Ană – zidită, cântată, iubită, așteptată, rugată, dorită, ai ajuns la Sinaia. Ai uitat? Sigur că nu! Și, ,,ÎMI E DOR”, pag. 33, și îmi e dor, de dor, de mor, zic eu! Și-așa este punându-mi-te în visul unui zbor de pescăruș.

Ană... ,,AM VRUT SĂ TE UIT”, pag. 39, dar neputând face asta, am învățat, să-ți ascult vocea, să te văd și să-ți simt umbra pașilor ce calcă pe nisipul mării îmbracate în valuri, în frumos. Poți să mă crezi! Da! ,,POȚI SĂ MĂ CREZI!”, pag. 40. Nu?! Știu! Ană – zidire, cântec, rugăciune, poezie, tu, ești și neuitare, ești nemurire, ești lumină-n întuneric. ,,MI-AI FOST!”, pag. 42, și-mi ești atât de dragă, pentru toată sinceritatea pe care o alături bucuriei unei curate iubiri.

Ne sfătuiești, zicându-ne: ,,IUBEȘTE!”, pag. 48, iar eu, mulțumindu-ți pentru că ești, pentru că ne ești, pentru că ne vei fi, pentru că vei fi, ,,AȘ VREA”, pag. 50, ,,să te zidesc și eu”, dar ,,POATE”, pag. 51, voi greși în gândul meu, de aceia, ,,MĂ CAUT!”, pag. 62, și ,,ȘI TOTUȘI”, pag. 62, nu-mi găsesc rostul gândului pentru întomnarea din acest Brumărel.

Voi mai încerca, ,,NU ȘTIU!”, pag. 69. Poate da! Poate nu! Cu rost sau fără rost! Fără tine, Ană, nu este rugăciune. Fără tine, Ană, nu era mănăstire. Fără tine, Ană, nu era nici cântec. Cântecul era sărac, iar refrenul sec.

Ană, din povestea mea, ,,AM RÂS... AM PLÂNS!”, pag. 72, împreună. Lacrima ta a curs poezie. Lacrima ta a născut poezie, zidire, cântec, după cum tot repet. Marea ta, ți-a adus rimă și mesaj. Inclusiv, Marea-cea-mare, știe că o iubești. ,,AZI”, pag. 74, cu gândul la tine, ,,AM SĂ MĂ-NTORC”, pag. 75, să-ți fiu călăuză, spre un zâmbet de curcubeu, să-ți fiu zâmbetul ce-l dăruiești unei adieri de vânt.

,,AȘ VREA SĂ FIU”, pag. 76, marea, să-ți fiu val și să-ți sărut tălpile, convins fiind că suferi atunci când calci nisipul. ,,AM FOST”, pag. 77, la mănăstire, te-am găsit. Cu ,,UN GÂND”, pag. 77, mi te-am făcut adiere de vânt. Cu un altul, mi te-am auzit – foșnet de salcâm. La ieșire mă aștepta sinceritatea zâmbetului tău. Era lângă o lumânare aprinsă pentru victorie, pentru izbândă și iubire.

Așa e atunci ,,CÂND AI PRIETENI”, pag. 78, poți spune, vorba aia, ,,toate mi se întâmplă numai mie!”, fără a greși, căci, tu, Ană, ești și lacrimă, și binecuvântare, și val, și mai, și ești și zâmbet de rouă, prin zborul de pescăruș sătul.

Apropo, răspunde-mi, ,,A VENIT PRIMĂVARA LA TINE?”, pag. 83, dar ,,SĂ NU MĂ-NTREBI!”, pag. 81, de ce?, căci îți voi răspunde prin tăcerea valurilor din albastru de mare. Știu că și anoptimpurile te iubesc. Primăvara, ești una ,,din cele 9 Dochii – Baba Dochia”, sau îmi ești Dragobete, sau chiar Bună Vestire poți să fii.

Vara-mi ești bunătate, adiere și căldură. Toamna... toamna-mi ești rod bogat – strugur dulce, măr copt, porumb copt, iubire-mi mai ești. Dar ,,ÎNCĂ-I VARĂ”, pag. 84. De ce vorbesc de toamnă? Nici eu nu știu, dar te știu pe tine, Ană, și-mi este de-ajuns să spun: Ana-mi este bucurie. Ana-mi este sprijin. Ana-mi este prietenă. Ana-mi este bunătate! Ana-mi este toamnă! Ana-mi este ,,OCTOMBRIE DE... IARNĂ”, pag. 86, dar cu toată sinceritatea, ,,AȘ VREA SĂ MAI FIE VARĂ!”, pag. 88. Da!

Poate așa ne-am putea vedea pe marginea unui mal din mare, ascultând zborul unui val, pictând umbra unui zbor de pescăruș, eu, așteptând, din mare, să văd cum vin Micile Sirene, să ne danseze, alături de Euterpe, jocul fericirii.

Voi face ,,RUGĂ”, pag. 90, la ,,LUNA PLINĂ”, pag. 91, să fie așa precum visul acestei clipe, când ,,JOCUL CU CASTANA”, pag. 93, aș vrea să mi te-aducă, să-mi fii izvor de mir și altar de vară, unde voi îngenunchea, mărturisindu-ți revederea cu bucurie imensă.

Îmi spui doar atât: ,,SUNT O SALCIE”, pag.95. E bine! Da! Tu m-ai învățat, citindu-ți slova-rugăciune, să iubesc lucrul simplu, tu m-ai învățat prin versul tău, atâta de frumos, să iubesc marea, valul, albastrul, pescărușul, asfințitul, răsăritul, vântul-briză, adierea. De ce nu aș iubi și o salcie? O iubesc și îți știu deja, răspunsul, sincer: și ,,EU TE IUBESC!”, pag. 96, îmi spui, și eu te cred. Că-mi ești adevăr, Ană! Că-mi ești putere, Ană! Că-mi ești, inclusiv, credință, crezare, crez, Ană!

Suntem pământeni! Suntem muritori! Suntem simpli trecători, deci, ne este permis să ne întrebăm, retoric, ,,DE CE-AU APUS VISELE?”, pag. 97. Da! Chiar așa... de ce? Răspunsul ni-l dă poeta Ana Mihail, Ana-slovă de dor și dorință, Ana, întruchipare a bucuriei, a magicului din fericire – Ana-slovă, Ana-rimă, Ana-vers, Ana-dumnezeire, Ana-oglindă, Ana-rațiune, Ana-putere, Ana-mângâiere, Ana-zidire. Viața fără visare nu-mi este prietenă, mie. Viața fără vis este mereu seacă. ,,CÂTEODATĂ”, pag. 99, îndrept ,,GÂNDURI”, pag. 100, spre Mare, spre val, spre Tine, Ană!

 

VA URMA!