Veșnicia limbii române – între istorie, memorie și destin

 Volumul „VEȘNICIA LIMBII ROMÂNE. O istorie în versuri”, de Al. Fl. Țene, apărut la Editura Liga Scriitorilor în anul 2026, se înscrie într-o specie hibridă, la confluența dintre poemul istoric, poemul patriotic, meditația asupra limbii și discursul liric de factură memorialistică. Cartea propune o perspectivă amplă asupra destinului limbii române, privită nu doar ca instrument de comunicare, ci ca depozitar al memoriei colective, al identității naționale, al culturii și al continuității spirituale a unui popor.

Titlul însuși concentrează ideea fundamentală a poemului: „veșnicia” limbii române. Termenul are aici o valoare simbolică, nu una strict temporală. Limba devine o realitate vie, capabilă să traverseze generațiile, războaiele, migrațiile, schimbările politice și transformările civilizației. Ea supraviețuiește tocmai prin capacitatea de a se adapta fără a-și pierde „rădăcina”.

Poemul este construit ca o amplă narațiune lirică a limbii române, de la originile sale presupuse în spațiul daco-roman până la ipostaza sa contemporană și proiectarea ei într-un viitor aproape mitic.

Tema centrală a volumului este destinul limbii române în timp, asociat cu destinul poporului care o vorbește, limba fiind o formă a existenței colective. De la primele secvențe, limba este prezentată metaforic drept o entitate care „se plămădește”, „prinde rădăcini”, „crește”, „se ridică”, „călătorește”, „înflorește” și „dăinuiește”. Astfel, autorul îi conferă limbii o biografie simbolică.

Versurile: „S-a plămădit o limbă răbdătoare, / Păstrând în ea un cântec de mereu.”, configurează încă de la început paradigma fundamentală a poemului: limba este o ființă vie, iar istoria ei este asemenea unei istorii umane.

O altă formulă definitorie apare în secvența XLVII: „Limba română nu-i doar vorbire, / E sângele memoriei din noi,”. Aici metafora „sângelui” transformă limba într-o substanță identitară. Ea circulă prin generații asemenea unei moșteniri organice. Aceeași idee este reluată în numeroase forme: limba este „punte”, „fântână”, „râu”, „făclie”, „altar”, „pâine”, „casă”, „comoară”, „lumină”, „rădăcină”, „ram”, „rod”. Aceste metafore formează un adevărat sistem simbolic al permanenței.

Cele 240 de secvențe numerotate cu cifre romane dau volumului aspectul unei cronici poetice monumentale. Din punct de vedere compozițional, poemul poate fi împărțit în mai multe mari nuclee tematice.

Primele secvențe, I-XII, construiesc cadrul originar. Sunt invocate: Dacia; dacii; Roma; Dunărea; Carpații; Marea Neagră; Sarmizegetusa; spațiul rural și comunitatea tradițională.

Versurile:

„Din vechiul dac, cu inima vitează,
Și din latinul Romei cuceritor,
O nouă lume-n veac se-așază,
Cu graiul ei de suflet roditor.”

exprimă explicit concepția autorului asupra originii limbii.

Secvențele XIII-XXII aduc în prim-plan cultura scrisă: hrisoavele, slovele, cazaniile, cronicile, școala și tiparul. Apariția lui Coresi, Grigore Ureche, Miron Costin, Varlaam și Dosoftei transformă istoria limbii într-o istorie a culturii. Este semnificativă formularea: „Coresi, cu tiparul său de carte, / A pus cuvântul sfânt în grai român”. Autorul vede tiparul ca pe un moment de consolidare a identității lingvistice.

Secvențele XXIII-XXVIII pun accent pe rolul școlii și al cărturarilor transilvăneni. Șincai, Maior, Micu devin simboluri ale luptei culturale pentru afirmarea originii și identității românești. Limba este asociată aici cu educația, cultura și emanciparea.

Secvențele XXIX-XL constituie una dintre cele mai interesante părți ale poemului. Sunt evocați Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Coșbuc, Goga, Arghezi, Blaga, Sadoveanu și Rebreanu. Fiecărui scriitor îi este atribuită o contribuție specifică la dezvoltarea limbii: Alecsandri – folclorul și poezia populară; Eminescu – metafizica, cosmicul, infinitul; Creangă – oralitatea și savoarea graiului popular; Caragiale – satira și expresivitatea limbajului; Slavici – lumea rurală și dimensiunea morală; Coșbuc – viața satului, sărbătoarea și munca; Goga – durerea Ardealului; Arghezi – forța de expresie și transfigurarea cuvântului; Blaga – misterul și dimensiunea metafizică; Sadoveanu – mitologia și peisajul Moldovei; Rebreanu – relația dintre om, pământ și destin.

Secvența dedicată lui Eminescu este reprezentativă: „Cu Eminescu, limba se înalță, / Devine cosmos, vis și infinit”. Avem aici o metaforă a transfigurării, prin care limba comună dobândește dimensiune cosmică.

Secvențele XLI-LXX se concentrează asupra războaielor, migrației, exilului și comunităților românești din străinătate. Apare un motiv important al volumului: limba călătoare.

„Româna i-a urmat în depărtare,
Ca o lumină dusă peste vânt.”

Limba devine astfel o formă de continuitate în condițiile dezrădăcinării.

De la secțiunile LXXI până spre final, poemul capătă tot mai evident caracterul unei meditații-testament. Autorul nu mai vorbește numai despre ceea ce a fost, ci despre ceea ce trebuie făcut: „Să nu uităm cuvântul din străbuni” și: „Să-l ducem mai departe cu iubire, / Să-l învățăm pe pruncul de azi”. Discursul devine imperativ și pedagogic. Finalul nu reprezintă o simplă concluzie, ci o profesiune de credință în continuitatea limbii.

Un element important este schimbarea pronumelui și a persoanei gramaticale. La început, discursul este predominant narativ-descriptiv: autorul povestește despre limbă și despre istoria ei.

Treptat, apare pronumele colectiv „noi”: „Limba este sufletul din țară”, iar mai apoi adresarea directă: „Așadar, române, ține-ți graiul” și apostrofa: „O, limbă românească, dulce limbă”. Această evoluție produce trecerea de la poemul despre limbă la poemul adresat limbii.

Limba este personificată și devine interlocutor liric. Poate cea mai importantă procedură artistică a volumului este personificarea. Limba: se naște; crește; merge; rezistă; păstrează; vorbește; iubește; vindecă; luminează; renaște; călătorește; unește; veghează.

De exemplu:

„Cuvintele se nasc și se prefac,
Dar rădăcina lor rămâne vie”

și:

„Româna își continuă destinul,
Ca un izvor ce curge fără tihnă”

Prin asemenea construcții, limba dobândește statutul unei ființe colective, aproape mitologice. Universul metaforic este extrem de bogat, dar poate fi grupat în câteva câmpuri simbolice. Apare frecvent imaginea apei (izvorului, râului, mării): „Un râu ce curge-n veac”, „Să fie limba noastră o fântână”, „O apă vie, fără de sfârșit”. Apa sugerează continuitatea, purificarea și transmiterea între generații. Un alt nucleu metaforic este cel al luminii: „făclie”; „lumină”; „luceafăr”; „zori”; „stea”. Limba este astfel asociată cu cunoașterea și supraviețuirea spirituală.

Apare limba ca rădăcină și arbore. În acest câmp semantic apar: rădăcina; ramul; rodul; pomul; floarea; primăvara. Metafora vegetală exprimă ideea că limba se poate schimba în exterior, dar își păstrează identitatea profundă: „Schimbându-și haina, nu și rădăcina”. Este una dintre formulările care concentrează foarte bine concepția întregului volum.

Limba ca pâine – Pâinea este asociată cu viața cotidiană, familia și identitatea: „Ea este pâinea caldă de pe masă”. Imaginea are puternică valoare afectivă: limba nu mai este o abstracțiune filologică, ci devine hrană spirituală.

Limba ca altar – Apar frecvent termenii: „rugăciune”; „icoană”; „altar”; „clopot”; „cruce”; „Dumnezeu”. Această metaforizare conferă limbii o dimensiune sacră.

Cei mai confortabili pantofi de mers pentru bărbați din 2026woende

Pilonul 3: Mai mult decât o simplă pensieNN Asigurări

Geografia are în poem un rol esențial. Dunărea, Carpații, Marea Neagră, Maramureșul, Bucovina, Ardealul, Moldova și Țara Românească nu sunt simple repere geografice. Ele alcătuiesc harta afectivă a limbii române. Recurența formulei: „Dunăre, Carpați și Mare” funcționează ca un fel de refren identitar. Spațiul este sacralizat prin limbă, iar limba este legitimată prin spațiu. În această perspectivă, poemul construiește o relație circulară: pământ → popor → limbă → memorie → identitate → continuitate.

Repetiția este unul dintre principalele mecanisme de construcție ale poemului. Un exemplu foarte clar este seria: „Ea este…”, care revine în numeroase secvențe. De asemenea, spre final se multiplică formulele: „Va fi…”, „Va rămâne…”, „Să…”, „Vom spune…”, „Rămâi…”. Aceste formule au rol de anaforă și creează impresia unei incantații. În special repetarea viitorului – „va fi”, „va rămâne”, „va răsuna” – proiectează limba într-un timp al permanenței.

Poemul folosește masiv enumerația, procedeu adecvat intenției de a cuprinde o istorie vastă. De exemplu: „În poezie și-n știință, / În teatru, în roman și-n cercetare” sau: „În rugăciuni și-n jocuri de copii”. Enumerația are o funcție de totalizare: limba trebuie să cuprindă toate formele existenței. Ea nu aparține numai literaturii, ci și: familiei; școlii; bisericii; științei; istoriei; artei; vieții cotidiene; diasporei.

Opoziția dintre trecut și viitor reprezintă una dintre axele fundamentale ale poemului. Autorul construiește frecvent perechi precum: ieri – mâine, strămoși – urmași, trecut – viitor, uitare – memorie, tăcere – glas, moarte – viață, depărtare – acasă. De exemplu: „O punte între oameni și între vremi” și: „Un cântec între ieri și viitor”. Limba este, prin urmare, mediator temporal.

Lexicul poemului este construit în jurul unor nuclee tematice stabile. Câmpul identitar: „neam”, „țară”, „român”, „strămoși”, „urmași”, „rădăcină”, „grai”, „pământ”. Câmpul familial: „mamă”, „tată”, „copil”, „casă”, „acasă”, „pâine”, „pridvor”. Câmpul religios: „Dumnezeu”, „rugăciune”, „icoană”, „cruce”, „altar”, „psalm”, „clopot”. Câmpul naturii: „Dunăre”, „Carpați”, „Mare”, „codru”, „izvor”, „câmpie”, „floare”, „soare”. Câmpul temporal: „veac”, „timp”, „străbuni”, „urmași”, „viitor”, „milenii”, „veșnicie”. Aceste câmpuri se intersectează permanent, ceea ce creează impresia unei rețele simbolice unitare.

Numele proprii au o funcție aparte. Dacii, Decebal, Burebista, Roma, Sarmizegetusa, Coresi, Ureche, Costin, Varlaam, Dosoftei, Șincai, Maior, Heliade, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Coșbuc, Goga, Arghezi, Blaga, Sadoveanu și Rebreanu formează un pantheon cultural. Autorul creează astfel impresia unei mari genealogii spirituale a limbii române. Este relevant că, în această viziune, limba nu aparține exclusiv lingviștilor, ci tuturor celor care au contribuit la cultivarea ei: scriitori, cronicari, dascăli, preoți, părinți și oameni simpli.

Foarte sugestivă este secvența: „În tine sunt și cei fără de nume, / Ce-au spus acasă simplul «te iubesc»”. Aici autorul democratizează istoria limbii: istoria ei nu este făcută numai de personalități, ci și de oamenii anonimi.

Stilistic, poemul preferă în general un limbaj accesibil, direct, transparent. Sunt frecvente expresiile și imaginile recognoscibile din tradiția populară: pâinea; fântâna; casa; mama; satul; clopotul; hora; doina; colindul; codrul; grâul. Această opțiune stilistică este coerentă cu ideea că limba română s-a păstrat în primul rând prin uzul cotidian al comunității. Poemul urmărește, astfel, nu atât dificultatea expresiei, cât comunicarea directă a unei idei afective și identitare.

Versurile sunt predominant organizate în strofe de patru versuri, cu tendința de a utiliza rimarea și o metrică apropiată de versul tradițional. Muzicalitatea este susținută și de: repetiții; paralelisme; anafore; vocative; refrene; aliterații; sintagme recurente. Formulele „limba română”, „Dunăre”, „Carpați”, „Mare”, „neam”, „grai”, „veac”, „dor”, „rădăcină”, „veșnicie” funcționează aproape ca niște motive muzicale recurente. Această tehnică apropie poemul de cântecul patriotic și de balada istorică.

Unul dintre cuvintele-cheie ale volumului este „dor”. Dorul este asociat cu: țara; casa; părinții; satul; limba; memoria; exilul; întoarcerea. Prin urmare, „dorul” devine o categorie identitară. Româna este limba celui plecat: „Ea este dorul celui de departe” și limba celui care se întoarce: „Cât va mai fi un dor spre România, / Cât va mai fi un om ce se întoarce”. Astfel, limba devine spațiul interior al reîntoarcerii.

Dimensiunea patriotică este evidentă și traversează întregul volum. Totuși, patriotismul este construit mai ales prin simboluri culturale, nu prin discurs politic. Țara este identificată cu: limba; familia; literatura; memoria; credința; tradiția; peisajul. Un vers precum: „Vom ști că limba este casa noastră”, concentrează această concepție. Patria nu mai este numai un teritoriu geografic, ci devine o realitate lingvistică și spirituală.

Una dintre cele mai puternice idei conceptuale ale cărții este aceea că limba reprezintă memoria colectivă. Versul: „E sângele memoriei din noi” este reprezentativ. Prin limbă se păstrează: numele; poveștile; tradițiile; rugăciunile; literatura; experiențele istorice; relațiile familiale.

De aici rezultă și una dintre marile temeri exprimate de autor: uitarea. În acest sens, dispariția unui cuvânt este echivalată simbolic cu dispariția unei părți din memorie:

„Fiecare slovă care moare,
Când nu mai este spusă sau citită,
Înseamnă o fărâmă de uitare”

Această idee conferă poemului o importantă funcție de avertisment cultural.

Poemul nu ignoră modernitatea. În secvența LXII apar explicit: „tehnologii și lumi”; „orașe către nori”, iar mai târziu limba este proiectată în: „sat, în oraș și-n depărtare, / În cartea veche și în telefon”. Această asociere este importantă deoarece autorul nu propune conservarea limbii într-o formă înghețată. Dimpotrivă, afirmă: „Ea se transformă fără să dispară” și: „Schimbându-și haina, nu și rădăcina”. Așadar, adevărata veșnicie nu este imobilitatea, ci continuitatea prin schimbare. Aceasta este, probabil, una dintre cele mai fertile idei ale întregului poem.

Ultima secvență este semnificativă: „Trăiască veșnic limba română, / Cuvântul nostru sfânt și efemer!”. Finalul conține o aparentă contradicție între „veșnic” și „efemer”.

Această tensiune poate fi interpretată filosofic: fiecare rostire individuală este efemeră, dar limba supraviețuiește prin succesiunea infinită a rostirilor individuale. Omul moare, generațiile trec, cuvintele se schimbă, însă actul de a vorbi și de a transmite limba continuă. În acest sens, „veșnicia” nu este o stare statică, ci o devenire perpetuă.

„VEȘNICIA LIMBII ROMÂNE. O istorie în versuri” de Al. Fl. Țene este un amplu poem de sinteză culturală, în care istoria, literatura, tradiția, religia, geografia și memoria colectivă sunt reunite sub semnul limbii române. Cartea construiește imaginea limbii ca ființă vie și spirituală, care se naște în istorie, se hrănește din tradiție, se îmbogățește prin creația scriitorilor, supraviețuiește prin familie și școală și traversează frontierele prin diaspora. Principalele sale simboluri – rădăcina, izvorul, râul, fântâna, pâinea, lumina, făclia, puntea, casa, altarul și marea – alcătuiesc o mitologie poetică a limbii. În această viziune, limba română este mai mult decât un cod de comunicare: este memorie, identitate, continuitate și responsabilitate. Mesajul profund al volumului poate fi sintetizat printr-o ecuație simbolică: limbă = memorie = identitate = cultură = continuitate. Iar „veșnicia” despre care vorbește autorul nu este veșnicia pietrei, a monumentului sau a unei forme fixe, ci veșnicia rostirii: cât timp va exista un copil care spune „mamă”, un om care spune „acasă”, un poet care scrie un vers, un dascăl care transmite un cuvânt și un cititor care deschide o carte, limba va continua să existe.

În acest sens, volumul lui Al. Fl. Țene poate fi citit nu numai ca „o istorie în versuri”, ci și ca un poem-testament despre responsabilitatea generațiilor față de limba pe care au primit-o și pe care trebuie să o transmită mai departe.

Felicitări, domnule Al. Fl. Țene, și profundă recunoștință pentru acest adevărat testament al limbii române, o mărturie de iubire și credință față de cuvântul străbun, pe care îl lăsați generațiilor de astăzi și celor ce vor veni.

Angela SIMIONCA
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com

Spiritualitate și identitate culturală în paginile revistei „Lumină Lină”

Revista „Lumină Lină / Gracious Light”, Anul XXXI, nr. 2 (aprilie–iunie 2026), se impune, și de această dată, ca un reper solid în peisajul publicațiilor de spiritualitate și cultură românească, oferind cititorului o construcție editorială echilibrată, în care reflecția teologică, discursul eseistic și expresia literară se articulează coerent.

Deschiderea revistei prin secțiunea de teologie conferă întregului număr o ancoră axiologică fermă. Studiul semnat de pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, dedicat relației dintre Învierea Domnului și Împărăția lui Dumnezeu, propune o hermeneutică profundă a experienței pascale, în care dimensiunea eshatologică este corelată cu trăirea concretă a credinței. Textul depășește nivelul unei exegeze strict doctrinare, devenind o invitație la interiorizare și asumare spirituală. În același registru, intervențiile lirico-meditative ale lui Marcel Miron și Dan Gîrjoabă completează perspectiva teologică printr-o sensibilitate confesivă, sugerând continuitatea dintre reflecția dogmatică și trăirea personală.

Secțiunea de eseu reprezintă unul dintre nucleele de forță ale revistei. Studiul pr. dr. Dan D. Gîrjoabă, consacrat ironiei ca formă de cunoaștere în opera lui Ion Luca Caragiale, reușește să recontextualizeze discursul caragialian, evidențiind funcția sa de instrument critic al mentalităților colective. Ironia este interpretată nu doar ca procedeu stilistic, ci ca mecanism cognitiv și diagnostic social, capabil să reveleze structuri profunde ale spiritului românesc. Complementar, analiza realizată de prof. univ. dr. Anastasia Dumitru asupra jurnalului lui Lev Tolstoi aduce în prim-plan tensiunea dintre dimensiunea divină și cea umană, configurând un parcurs introspectiv în care spiritualitatea se definește prin confruntare și căutare. Eseul lui Petru Ababii, consacrat iubirii, se remarcă prin densitate conceptuală și expresie aforistică, în timp ce contribuțiile Gabrielei Chiciudean și ale lui Timur Chiș completează secțiunea prin accente lirice și reflecții asupra devenirii.

Secțiunile tematice „Eminesciana” și „Brâncușiana” reafirmă două repere fundamentale ale culturii române. Studiul dedicat lui Mihai Eminescu evidențiază permanenta actualitate a operei eminesciene, în timp ce analiza consacrată lui Constantin Brâncuși explorează sursele tradiționale ale unei estetici moderne, punând în lumină filiația dintre arta populară și universalitatea creației brâncușiene. Aceste contribuții depășesc caracterul comemorativ, propunând o relectură critică a valorilor canonice.

Secțiunea de proză se distinge prin diversitate tematică și stilistică, reunind texte marcate de introspecție, memorie și explorare identitară. Narațiunile propuse oscilează între lirism reflexiv și evocare autobiografică, configurând un spațiu al interiorității în care experiențele individuale capătă rezonanță universală. Se remarcă o predilecție pentru tematizarea tăcerii, a copilăriei și a căutării de sine, elemente care conferă unitate acestei secțiuni eterogene.

Un segment consistent îl constituie rubricile reunite sub titlul „Cărți în Agora”, care oferă o panoramă critică a aparițiilor editoriale recente. Textele incluse aici demonstrează o atenție susținută față de dinamica literaturii contemporane și față de interferențele acesteia cu domenii precum filosofia, teologia sau științele sociale. Analizele depășesc nivelul descriptiv, propunând interpretări nuanțate și contextualizări relevante.

Dimensiunea internațională a revistei este susținută prin secțiunea „Universalia”, unde contribuțiile în limbi de circulație internațională și perspectiva unor autori străini confirmă deschiderea către dialog intercultural. În acest cadru, reflecțiile asupra operei lui Theodor Damian capătă o relevanță aparte, fiind plasate într-un context mai larg al spiritualității contemporane.

Secțiunea de istorie aduce în prim-plan problematica memoriei și a identității, prin evocări și analize care urmăresc atât experiențe individuale (precum cele legate de migrație), cât și dimensiuni colective ale ființei românești. Aceste contribuții subliniază importanța recuperării trecutului ca premisă a înțelegerii prezentului.

În fine, partea lirică și artistică a revistei completează armonios ansamblul, oferind cititorului o experiență estetică diversă, în care meditația religioasă, expresia poetică și sensibilitatea vizuală se întrepătrund.

În ansamblu, numărul analizat confirmă identitatea revistei „Lumină Lină / Gracious Light” ca spațiu de convergență între spiritualitate și cultură, între tradiție și actualitate. Prin rigoarea selecției, diversitatea tematică și coerența discursului, publicația își consolidează statutul de platformă culturală de referință, adresată unui public interesat de reflecția profundă asupra condiției umane și a valorilor care o structurează.

* Revista poate fi citită în format electronic accesând: https://www.romanian-institute-ny.org/images/LL_2-26_fin.pdf

Angela SIMIONCA
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

Sub semnul luminii: spiritualitate și cultură românească în diaspora

„Lumină Lină / Gracious Light”, An XXXI, Nr. 1 (ianuarie–martie 2026), publicație editată sub coordonarea pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, se menține, și în acest număr, drept o platformă interdisciplinară de dialog între teologie, literatură, istorie culturală și reflecție spirituală, reunind autori din România și diaspora românească.

Numărul de început de an al revistei se înscrie în linia editorială consacrată de peste trei decenii: cultivarea unui spațiu spiritual și cultural în care reflecția teologică se întâlnește organic cu literatura, filosofia, memoria istorică și dialogul intercultural. Structura revistei este amplă și bine echilibrată, cu secțiuni consacrate teologiei, eseului, poeziei, prozei, istoriei literare, criticii de carte și reflecției culturale universale.

Între nume de marcă din peisajul literar românesc și internațional, este publicat scriitorul maramureșean, înv. Gelu Dragoș, cu poezia: Nu știu, p. 38.

Numărul se remarcă prin două direcții majore: pe de o parte, reafirmarea valorilor spirituale ale tradiției ortodoxe și ale culturii române; pe de altă parte, deschiderea către universalitate și dialogul cultural.

Dimensiunea teologică și spirituală se reflectă în secțiunea de Teologie, care este dominată de contribuțiile pr. prof. dr. Theodor Damian, și deschid revista cu două texte programatice: Recunoștință și înnoire și Luarea crucii și convertirea interioară.

Primul articol are un caracter aproape editorial, reflectând asupra recunoștinței ca virtute fundamentală a vieții creștine și ca fundament al înnoirii spirituale. Autorul subliniază că recunoștința nu este doar o atitudine morală, ci un mod de a percepe realitatea în lumina providenței divine.

În cel de-al doilea text, teologul dezvoltă tema convertirii interioare, pornind de la imperativul evanghelic al asumării crucii. Analiza este una spiritual-existențială, punând accent pe responsabilitatea personală și pe transformarea interioară ca drum spre autenticitatea creștină.

Un articol de mare interes hagiografic este cel semnat de Dorin Nădrău, dedicat vieții și operei pustnicului român Ioan Iacob de la Neamț. Studiul prezintă dimensiunea spirituală a acestui mare ascet român, evidențiind atât experiența sa monahală în Țara Sfântă, cât și valoarea literar-duhovnicească a scrierilor sale.

Textele poetice ale lui Marcel Miron introduc o tonalitate meditativă, în care tema numelui și a iubirii devine pretext pentru reflecții asupra identității și transcendenței.

Secțiunea de Eseu – spațiu al reflecției culturale – propune o serie de reflecții asupra creativității, culturii și societății contemporane.

Dr. Horia Ion Groza explorează simbolistica luminătorilor spirituali în cultura românească, într-un text care combină reflecția culturală cu evocarea personalităților care au modelat spiritualitatea românească.

Un eseu sensibil este cel semnat de Dana Opriță, Înainte de plecare, în care tema despărțirii devine prilej pentru meditații asupra fragilității existenței și a sensului memoriei.

Tanța Tănăsescu analizează creativitatea ca proces spiritual, pornind de la întrebarea speculativă „Ce-ar fi dacă…?”. Textul explorează imaginația ca instrument de explorare a posibilului.

Un studiu sociologic și teologic semnificativ este cel al lui Stelian Gomboș, care analizează provocările familiei creștine în societatea contemporană. Autorul discută transformările culturale și presiunile ideologice care afectează structura familiei, dar și perspectivele de reafirmare a valorilor creștine.

Eminesciana, (permanența unui reper cultural), este secțiunea dedicată lui Mihai Eminescu și confirmă rolul central al poetului în cultura română.

În studiul său Taina lumii în poezia lui Eminescu, Theodor Damian analizează dimensiunea metafizică a poeziei eminesciene. Poetul este interpretat ca un gânditor al misterului cosmic, în care natura, iubirea și timpul devin expresii ale unei ontologii poetice.

Profesorul Ioan N. Roșca explorează afinitățile poetului cu marile modele ale liricii universale, pornind de la structura celebrului catren eminescian.

Textele poetice din această secțiune reiau motive eminesciene precum natura, melancolia și liniștea metafizică.

Brâncușiana, (reflecția asupra artei), este secțiunea dedicată sculptorului Constantin Brâncuși și este reprezentată prin studiul lui Tudor Nedelcea, care analizează influența mediului artistic și intelectual asupra operei marelui sculptor.

Autorul urmărește traseul simbolic dintre atelierul parizian al lui Brâncuși și relațiile sale cu personalități precum Milița Petrașcu sau scriitorul Ion D. Sîrbu, evidențiind rețeaua culturală care a influențat modernitatea artistică românească.

Unul dintre cele mai importante studii ale revistei este cel semnat de Ionuț Țene, dedicat poeziei „Azi-noapte, Iisus mi-a intrat în celulă” de Radu Gyr.

Articolul urmărește originea literară și circulația acestei poezii emblematice a literaturii detenției politice din perioada comunistă. Autorul evidențiază debutul portughez al poemului în 1952, un fapt puțin cunoscut care demonstrează răspândirea mesajului spiritual al poeziei în afara spațiului românesc.

Prin această analiză, textul contribuie la recuperarea memoriei culturale a rezistenței spirituale din închisorile comuniste.

Secțiunea de Proză aduce texte narative variate.

Povestirea lui Dumitru Ichim, Semnătura spicului de aur, se remarcă prin lirismul evocării și simbolistica agrară, sugerând legătura dintre om, pământ și sacrul cotidian.

În Inorogul, Constantin Miu recurge la simbolul mitic al unicornului pentru a sugera aspirația spre puritate și ideal.

Textul memorialistic al lui Sorin Pavăl, dedicat copilăriei și anilor de gimnaziu, construiește o evocare nostalgică a universului școlar.

Critică de carte și dialog cultural regăsim în secțiunea Cărți în Agora, una dintre cele mai consistente ale revistei, reunind numeroase cronici literare.

Pr. Theodor Damian analizează poezia lui Vasile Trif, evidențiind dimensiunea contemplativă a volumului Pescuirea minunată. Într-o altă cronică, autorul discută metaforica volumului Îmbrățișări de Florian Silișteanu.

Textele critice dedicate scriitorilor Lucian Blaga, Ioan N. Roșca sau altor autori contemporani conturează o panoramă a culturii române actuale.

Universalia sau dialogul cu lumea aduce texte poetice și traduceri din literatura universală.

Poeme semnate de Jean Bodin, Siyoungdoung, Maki Starfield sau Vasilica Grigoraș creează o punte între spiritualitatea românească și sensibilitatea poetică internațională.

Prin aceste contribuții, revista își reafirmă caracterul intercultural.

Rubrica Punctul pe I, semnată de Dan Anghelescu, analizează „fantomele utopiei” în cultură și artă, reflectând asupra modului în care ideologiile utopice au influențat imaginarul artistic.

Secțiunile Istorie, Aniversări și In Memoriam completează profilul revistei prin evocări culturale și istorice: figura lui Alexandru Ioan Cuza, aniversarea poetului Nicolae Labiș sau evocarea traducătorului Joaquín Garrigós.

Pr. prof. univ. dr. Th. Damian

Numărul 1/2026 al revistei „Lumină Lină / Gracious Light” confirmă statutul acestei publicații ca spațiu de convergență între teologie, cultură și literatură.

Diversitatea tematică, nivelul intelectual al autorilor și deschiderea internațională fac din această revistă una dintre cele mai consistente platforme ale culturii române din diaspora.

Prin echilibrul dintre reflecția teologică, creația literară și analiza culturală, revista continuă să împlinească misiunea de a cultiva lumina spiritului în conștiința culturală românească.

************

Lectură plăcută!

* Revista poate fi lecturată accesând următorul link:

https://www.romanian-institute-ny.org/images/LL_1-26_tot_fin_-_pt_online_cu_coperta_1.pdf

Angela SIMIONCA
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

În pragul anului 2026, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare adresează comunității sale un gând de așezare lăuntrică și de responsabilitate comună.

 

Privim spre noul an cu dorința sinceră ca lumea, atât de încercată în adâncul ei, să regăsească pacea nu ca simplă absență a conflictului, ci ca echilibru al inimii și ca reînvățare a dialogului, a respectului și a măsurii. Pacea adevărată se naște atunci când omul își reașază viața în orizontul sensului și al binelui împărtășit.

Îndrăznim, totodată, un gând de speranță pentru un an mai bun din toate punctele de vedere: un an al limpezirii, al lucrului bine făcut, al culturii care zidește și al cuvântului care vindecă. Într-o lume grăbită, speranța rămâne o formă de fidelitate față de viitor și o virtute a celor care nu renunță la lumină.

Cu recunoștință profundă, mulțumim tuturor colaboratorilor, partenerilor și prietenilor Bibliotecii, care, prin profesionalism, dăruire și încredere, au contribuit la împlinirea misiunii noastre culturale. Fără această lucrare împreună, tăcută și constantă, biblioteca nu ar fi un spațiu viu, ci doar o arhivă de tăceri.

La început de an nou, vă dorim sănătate, prosperitate și putere de a transforma fiecare zi într-o treaptă de creștere personală și comunitară. Fie ca anul 2026 să fie un timp al rodului bun, al înțelepciunii și al păcii care se naște din adevăr și din grijă față de aproapele.

La mulți ani binecuvântați!

*********

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

Cuvântul care adună – Gelu Dragoș, în centrul unui eveniment literar de excepție la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chișinău

 

Într-o atmosferă vibrantă de toamnă culturală, în data de 3 octombrie 2025, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, a avut loc un eveniment literar de amploare, desfășurat în cadrul Cenaclului Literar „Magia cuvântului”. Întâlnirea a reunit scriitori, actori, cantautori și oameni de cultură din diverse colțuri ale țării și din diaspora – Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara, București, Drăgășani, Baia Mare, Zalău, Craiova, Londra și Varșovia – într-un dialog viu și autentic despre literatură, artă și tradiție.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Grupului Literar „Sublim”, cunoscut pentru promovarea creației literare contemporane și organizarea de tabere de creație, cea mai recentă desfășurându-se la Chișinău.

Unul dintre momentele centrale ale întâlnirii a fost lansarea volumului de recenzii „Raftul lui Gelu”, semnat de cunoscutul scriitor și profesor maramureșean Gelu Dragoș. Cu o activitate publicistică solidă și constantă, Gelu Dragoș reușește prin această apariție editorială să ofere o radiografie critică lucidă și echilibrată a peisajului literar contemporan. Volumul cuprinde recenzii ale unor opere semnificative din literatura română recentă, devenind astfel nu doar o lectură necesară pentru iubitorii de literatură, ci și un ghid valoros pentru orientarea în diversitatea editorială actuală.

Moderatoarele serii, poeta și criticul literar Victoria Fonari, alături de Zenovia Zamfir, scriitoare și reprezentantă a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Vâlcea, au susținut cu eleganță firul narativ al întâlnirii, punând în valoare intervențiile participanților și atmosfera de comuniune artistică.

Ovidiu Vasile, fondatorul Grupului Literar „Sublim”, a prezentat cel mai recent număr al „Revistei de pe noptieră”, iar Carmen Nyilas a conturat importanța revistei „Sublim” în contextul promovării culturii literare contemporane.

Evenimentul a inclus și numeroase momente artistice: recitaluri folk susținute de Dan State, un recital de poezie susținut de autori consacrați și debutanți – Daniela Vălceanu, Cornelia Diță, Florina Cuteanu, Alin Cucuruzan, Ionela Flood, Corina Lupuțan, Adriana Apostol, Valeria Merca, Nicoleta Tudor și Alin Georgescu –, precum și intervenții muzicale și folclorice susținute de rapsodul Traian Balcău, interpreta Elena Ștefănuț și membri ai Asociației „De la lume adunate și-napoi la lume date”.

La final, într-o notă de sărbătoare autentică, toți participanții s-au prins într-o horă românească, încheind seara cu zâmbetul pe buze și cu inima plină de cuvânt și muzică.

Prezența lui Gelu Dragoș la acest eveniment a adus nu doar o contribuție intelectuală valoroasă, ci și un plus de profunzime, dovedind încă o dată că literatura de calitate își găsește locul și ecoul în spațiile vii ale culturii românești.

Organizatorii au transmis un mesaj clar: literatura trăiește prin întâlnire, prin schimb și prin bucuria de a fi împreună, în jurul cuvântului care unește și luminează.

Angela Simionca
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

Emoții și vibrații tricolore la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare – România

de Mihaela CD,

membru T.W.U.C, membru L.S.R,

Președinte W.P.A. Canada.

Un eveniment extraordinar a fost vizita noastră, din data de 17 iulie 2025, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, unde am fost așteptați cu foarte multă căldură și dragoste de reprezentanții instituției, iar emoțiile și surprizele s-au ținut lanț.

Trebuie să vă mărturisesc că, deși colaborăm de multă vreme cu biblioteca băimăreană, nu i-am întâlnit personal niciodată pe cei care lucrează acolo, colaborarea noastră fiind în formă virtuală, iar fizic i-am „întâlnit” doar prin intermediul doamnei Iuliana Vlad din Satu Mare, care distribuie cărțile și revistele noastre.

Am răspuns cu drag invitației doamnei Angelica Simionca de la Biblioteca Petre Dulfu din Baia Mare, făcută cu mult timp înainte de a ajunge în România. De asemenea, domnia sa, ne-a onorat cu prezența, împreună cu soțul domniei sale Grigore Simionca – un exponent de seamă al dansului popular maramureșean -, la evenimentul de la Prundul Bârgăului, înainte cu câteva zile, moment în care ne-am văzut prima oară (când am primit cadou acea straiță maramureșeană ).

Ajunși la Baia Mare, am fost întâmpinați cu multă onoare în fața Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” de un comitet de primire cu un superb buchet de flori în culorile tricolore ale drapelului patriei: roșu, galben și albastru. Emoțiile și vibrațiile inimii au fost pe măsură, iar îmbrățișările călduroase și cărțile valoroase primite în dar încă de la început ne-au dat sentimentul că ne aflăm într-o familie care ne-a așteptat cu mare drag. Comitetul de primire a fost format din: doamna director adjunct Daliana Bonaț, șef serviciu – bibliotecar Alina Lemnean, bibliotecar Ștefan Selek, care a făcut și fotografiile, doamna Aurelia Oancă directoarea și colaboratoarea noastră dragă la revista Poezii pentru sufletul meu (încă din anul 2018) și inițiatoarea acestei invitații extraordinare, minunata doamna Angelica Simionca, bibliotecar și redactor la revista online a bibliotecii, e-Bibliotheca Septentrionalis, publicație cu care colaborăm în mod constant de câtăva ani. Sentimentele pe care le-am trăit acolo au fost intense pornind de la lacrimi de bucurie până la extraordinare surprize.

Vizita noastră la bibliotecă a fost nu doar dorită și așteptată, dar și foarte frumos organizată. Am făcut un tur complet al instituției împreună cu gazdele noastre care ne-au răspuns la întrebări și ne-au dat explicații la fiecare compartiment în parte. Am fost uimiți cât de bogat este fondul de carte al bibliotecii, cât de mare și frumoasă este biblioteca județeană împărțită pe mai multe etaje, dar și cât de generoase și ample sunt spațiile de lectură, secțiile de împrumut de carte la domiciliu, compartimentul de artă și pictură, mini muzeul de obiecte numismatice și alte obiecte tradiționale „Iosif Herțea”, săli de conferințe și sala de reuniuni, toate aranjate cu mult bun gust și multă dăruire.

Biblioteca, condusă de domnul director Teodor Ardelean (pe care din păcate nu l-am întâlnit personal, fiind plecat), este un adevărat tezaur autentic românesc, unde lucrează oameni cu inimi de aur, iubitori de literatură, artă, cultură și istorie adevărată! Am fost surprinși și extrem de impresionați de Secția pentru copii și tineret, unde pe lângă cărțile tradiționale și atelierul de creație, biblioteca oferă și o ludotecă. Totul este viu colorat cu floricele și prințese, o lume de basm unde odată ce intri îți dorești să fii iar copil. „Covorul povestitor’’ este un proiect unic, inedit și plin de originalitate, în care copiii pot vizualiza povestea Capra cu trei iezi, Scufița roșie și alte minunate povești chiar dacă nu știu să citească, invitându-i astfel să fie curioși și să își dorească să devină cititorii de mâine. Și toate acestea sunt realizate cu creativitatea și mâinile dibace ale persoanelor care lucrează acolo. Grija pentru tineret cât și pentru generațiile viitoare este un indiciu evident că oamenilor care lucrează în această instituție le pasă de ei și își fac meseria cu pasiune și dăruire.

Ne-a surprins paleta largă de activități și servicii pe care le organizează biblioteca, de la lansări de carte la expoziții de pictură, prezentări, vernisaje, filmări, evenimente culturale cât și atmosfera caldă, familială, curățenia sufletească și mai ales profesionalismul echipei care lucrează acolo.

Vizitând biblioteca am făcut un popas și la raftul de „lecturi favorite din biblioteca românească”, unde am avut bucuria să descopăr cartea mea de aforisme bilingvă, reflecții și enunțuri motivaționale „Întrebări pentru mai târziu / Questions for later’’, premiată de Liga Scriitorilor Români în anul 2024, cât și cartea de poezii realizată împreună cu talentata poetă Aurelia Rînjea „Dorul cuvintelor”, editate la editura Globart Universum din Montreal. Am avut lacrimi în ochi și am întrebat dacă cititorii preferă aceste cărți, iar răspunsul afirmativ mi-a uns sufletul. Această frumoasă surpriză a fost doar începutul a ceea ce a urmat.

La Secția maturi, pe raftul cărților de literatură, la litera M, alături de poetul meu preferat încă din adolescență, ION MINULESCU, se aflau cărțile mele de poezie „Iubește-mă în fiecare anotimp”, carte premiată de Liga Scriitorilor Români cu premiul „Cartea de poezie a anului 2022”, „Îndumnezeire” și „Pași de catifea”. Aflată sub influența emoțiilor mi-au dat lacrimile, nu vă pot spune cât de tare m-a sensibilizat această frumoasă descoperire. Să trăiești la mii de kilometri depărtare de țară, peste un ocean, și totuși să exiști prin cărțile tale, acolo, în țara ta, aproape de locul nașterii tale, pe rafturile bibliotecii județene pline de istorie și trăire, alături de mari poeți ai neamului românesc, este un sentiment inegalabil.

Am vizitat apoi secția le literatură engleza-americană, American Corner, unde steagul american trona la loc de cinste pe un perete deasupra rafturilor impresionante. Biblioteca dispune de o sală de informare bibliografică, un cabinet metodic, spații cu colecții speciale de carte veche, dar și de o Brevetotecă. Am fost vădit impresionați, atât eu cât și soțul meu editorul Johnny Ciatloș Deak, de deschiderea personalului și conducerii bibliotecii la proiecte inovatoare, dar și la proiecte și colaborări internaționale.

O altă plăcută emoție am trăit la secțiunea de critică literară, unde am întâlnit la litera M cărțile mele „Prin Roua gândurilor”, carte premiată de Liga Scriitorilor Români în anul 2023, „Prin ochii mei” și „Recolorarea cuvintelor”, carte premiată de Liga Scriitorilor Români în anul 2024.

Surprizele nu s-au oprit aici, căci am fost invitați sa vedem raftul special de scriitor de la intrarea în Sala de lectură, unde atât eu cât și Johnny am fost incantați sufletește să ne regăsim o mare parte din titlurile de carte pe care le-am scris fiecare dintre noi, dar și revistele Poezii pentru sufletul meu pe care cu atâta dragoste și dăruire le edităm.

Pentru un scriitor, cât și pentru un editor, cronicar, coordonator de antologii, BIBLIOTECA este locul în care acesta atinge nemurirea, iar dorința lui cea mai mare este ca opera sa să se regăsească pe rafturile bibliotecilor pentru a păstra nealterată legătura cu cititorii din generațiile actuale și viitoare.

Am lăsat pentru cititorii Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” autografe de suflet, pe o parte din volumele donate, scrise cu penița inimii plină de emoție și recunoștință. Am dăruit de asemenea câteva exemplare din ultimele cărți proaspăt lansate „În numele dreptății” și „Petale literare’’, cât și numerele 17 și 18 ale revistei Poezii pentru sufletul meu, apărute de editura Globart Universum din Montreal.

Spre sfârșitul vizitei am fost invitați de către doamna Corina Sandor Martin, bibliotecar, și cunoscut reporter de televiziune, să participăm la un interviu pentru proiectul „Oaspetele bibliotecii”. În lumina reflectoarelor dialogul nostru a redat dragostea pentru literatură, dar și pentru cultura română în general, și dorul pe care îl purtăm în suflet, noi românii plecați peste hotare.

Evident această întâlnire de suflet pe care am avut-o cu personalul bibliotecii „Petre Dulfu” nu face decât să întărească și mai mult colaborarea dintre noi. Acești oameni extraordinari fac meseria lor din pasiune, iar timpul pe care îl petrec în bibliotecă le înfrumusețează sufletele nobile și pline de generozitate. În semn de apreciere, editorul Johnny Ciatloș Deak le-a acordat în numele editurii Globart Universum și al revistei „Poezii pentru sufletul meu”, Diplome de Excelență pentru promovarea culturii, literaturii și graiului românesc cât și a revistei „Poezii pentru sufletul meu”.

Am primit invitația doamnei director adjunct de a reveni și de a realiza activități împreună cu domniile lor, motiv pentru care am promis că o vom face cu toată dragostea.

Mulțumim din suflet doamnei Angelica Simionca pentru invitație, domnului director Teodor Ardelean și doamnei director adjunct Daliana Bonaț, cât și întregului personal pentru primirea extraordinară plină de profesionalism și de căldură umană.

Atunci când ești iubit, respectat și prețuit știi că acela este un loc binecuvântat și ai să mai revii, cu siguranță!

Sursa: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2025/08/05/emotii-si-vibratii-tricolore-la-biblioteca-judeteana-petre-dulfu-din-baia-mare-romania/

Foto: Ștefan SELEK