Ostaticii prostiei

Aceștia sunt congresmeni americani, șezând ca niște ostatici ai corectitudinii politice, ai ipocriziei, ai trendurilor sociale dictate mediatic, îngenunchiați, un gest religios, pentru nici ei nu știu prea bine ce, dacă nu se precizează exact la CNN.

Stupidul situației e subliniat și mai mult de faptul că singurul care stă pe propriile picioare își are pantofii pe un covoraș, în vreme ce ceilalți stau cu genunchii pe podea…

Oricum, zilele acestea s-a tot îngenunchiat, soldați și polițiști americani, polițiștii suedezi în fața migranților, premierul Canadei în fașa propriei imbecilități, iar ca regulă generală: albii în fața negrilor. Și se pare că dacă ești alb în Occident devine un mare drept și o supremă datorie să îngenunchiezi, din cauza vinovăției altora, din cauza istoriei și a unui sistem bolnav și corupt.

Pentru români imaginea aceasta ar trebui să vină cu o dublă recomandare, cred: nu mai aveți încredere în America, ca „etalon” al civilizației și așa zisei ”democrații”, pentru că SUA nu este în niciun fel o democrație reală, și nu mai aveți o la fel de oarbă încredere în liderii politici, în politicienii de astăzi, în general: uitați-vă la acești măscărici „de stânga”, progresiști, care nu se închină în fața lui Dumnezeu, dar fac acest ritual, în esență religios, în fața …a nimic, nimic decât propria prostie împletită cu interesele personale și politice.

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus.ro

Căsătoria sau familia? „Despre ce vorbim aici?”

În țara în care toată lumea vorbește, iar cei care știu despre ce vorbesc sunt atât de rar de găsit…

Toată lumea vorbește despre „redefinirea familiei” ca și cum asta s-ar cere prin inițiativa cetățenească care a strâns peste 3 milioane de semnături, pe când este vorba despre altceva, poate nu cu totul altceva, dar sigur altceva, și anume „redefinirea căsătoriei” în Constituție. Așa stând lucrurile, discuția comportă niște diferențe care până în final schimbă cu totul datele și duc toate dezbaterile aiuristice care s-au îngrămădit prin presă într-un derizoriu absolut.

Nu știu dacă ați sesizat noul clișeu al analiștilor și comentatorilor. „Despre ce vorbim aici?” e noua formulă polemică redundantă la care se ajunge acum tot mai des după o acumulare de cuvinte care nu folosesc decât la menținerea contactului dintre interlocutori și la mascarea pauzelor de gândire. „Despre ce vorbim aici?”, care „redefinire a familiei?! Cine și-a propus să redefinească familia?! Cum s-ar putea redefini familia?! E, într-adevăr, o pauză de gândire…

„Familia” e o realitate cu o întindere necontrolabilă, într-adevăr, așa cum au subliniat detractorii întemeierii sale pe formula „un bărbat și o femeie”. Ce se poate „controla” este întemeierea sa… prin căsătorie. Deci, doar despre căsătorie poate fi vorba!

Dar despre „redefinirea familiei” și nimic altceva se pronunță politicienii și produc adânci cugetări „marii gânditori”. Ba CTP s-a apucat să povestească pe un ton hotărât, ca de obicei, dar mai dramatic decât de obicei, cum a crescut ‘nealui într-o familie strict feminină, mamă și bunică, și cum viitoarea Constituție i-ar fi adus niște „obstrucțiuni” în dezvoltarea intelectuală, sau i-ar fi făcut un ceva ireductibil… Ce legătură are cu subiectul?! Noua prevedere ar putea cumva interzice copiii din afara căsătoriei dintre un bărbat și o femeie?! Nu, mai ales că ei „se bucură” chiar de o prevedere constituțională aparte: „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie”. Și atunci despre ce vorbea CTP…?!

Să spui că nu despre „redefinirea familiei” e vorba aici, ci despre „definirea căsătoriei” este acum o adevărată nebunie, pe când ar trebui ca mai degrabă să fie exact invers. Cu toate astea, lucrurile sunt destul de clare pentru cine vrea să le vadă în adevărul lor, și nu potrivit predispozițiilor și marotelor proprii. Nu „definiția familiei” face obiectul acestei revizuiri sau a viitorului referendum, ci căsătoria.

Mai mult, este iarăși pe dos decât se prezintă: nu noua prevedere a Constituției va duce la modificarea legilor existente, ci Constituția este cea care este adaptată la o legislație existentă și, și mai mult, la o decizie a Curții Constituționale.

Potrivit art. 48 alin. 1 din Constituția în vigoare, căsătoria este definită prin termeni ca „liberul consimțâmânt între soți”, ori art. 259, alin. 1, din Codul Civil în vigoare vorbește despre o uniune liber consimțită „între un bărbat și o femeie”.

Apoi mai este avizul constituțional dat de către Curtea Constituțională prin Decizia 580/20.07.2016 despre care nu vorbește nimeni și care spune că „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.

Concluzia e una singură: Constituția, adică tocmai acele prevederi generale care au valoare de principiu, este cea care e adaptată la niște prevederi legale efective, deci care fac norma în societate, dar care, după cum am putut vedea în jurul nostru până mai ieri, nu au lezat deloc, și cu atât mai puțin scandalos, pe nimeni. Și atunci de unde toată nebunia asta?

Iar nebunia merge mai departe…

În „sensibilitatea” caracteristică, „homo-feel-ii”, cei care varsă sânge pentru cauză, s-au văzut jenați de „poleiala” constituțională, de ceea ce nu permite Constituția, dar nu sunt câtuși de puțin intrigați de ceea ce interzice expres Codul Civil. Cum să înțelegi asta?! La art. 277, denumit „Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria”, se spune „(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. (2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România”.

Nu trebuie să ai studii aprofundate de drept ca să realizezi că toate discuțiile despre „redefinirea familiei” sunt în afara subiectului. Având în minte toate aceste lucruri și punându-le cap la cap nu poți să nu te întrebi: „Despre ce e vorba aici?” Oare despre ce vorbesc toți acești oameni?!

Raluca Turcan însă poate să spună: „În momentul în care prin Constituția României restrângi familia doar la căsătoria dintre bărbat și femeie înseamnă că automat va trebui să se opereze modificări și pe celelalte legi în vigoare”.

„Vom încerca să facem amendamente pe textul inițiativei cetățenești astfel încât să definim foarte clar cât de mult poate fi sprijinită familia prin Constituția României și să încurajăm garantarea întemeierii familiei prin Constituția României, să clarificăm și instituția căsătoriei (o chestiune secundară pentru ea – n.), iar dacă aceste amendamente nu vor fi acceptate probabil că unii senatori vor vota, așa cum s-a întâmplat și la Camera Deputaților, pentru referendumul și inițiativa cetățenească cu textul propus de ei, alții probabil că se vor abține”, spune Raluca Turcan.

Ea spune că cetățenii au dreptul suveran de a iniția referendum pe această temă, iar parlamentarii au dreptul de a opera modificări. Câte modificări poți să aduci într-o formulă ca „între un bărbat și o femeie” fără a schimba sensul?! Iar nebunia va merge mai departe…

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus.ro

Ce dulce e cancerul care ne roade pe dinăuntru!

Da, suntem foarte răi și doar pentru că ne lipsește și tot ceea ce presupune strădania, nu reușim să adunăm toate datele care ar transforma acest adevăr într-o tautologie. Ce s-a întâmplat la ProTV și ulterior cu acel poem difuzat, chiar de ziua națională, pe 1 decembrie 2016, în cadrul unui „spectacol”, în sensul de acum tradițional, e semnul unei patologii avansate.

Plăcerea bolnavă și nebună de a caracteriza negativ tot ce e românesc, de a ne autoînjosi, de a blama și condamna tot ce e legat de trecut și de viitor, e înlocuită acum cu o satisfacție la fel de bolnăvicioasă de a plânge de milă și deplânge în absolut, în fața unui prezent potrivnic, sub cât mai multe aspecte, și a unui viitor, pe cât de ireversibil, pe atât de nefast. E o boală grea, o degradare generală a tuturor organelor, un cancerul ajuns la metastază. Și nu se mai poate face nimic, nimic decât să căutăm senzații în a răscoli cu arătătorul rana lăsată deschisă de hemofilie, pentru a savura apoi gustativ și olfactiv dulcegăria acestei complaceri cvasi-unanime. Cât mai multe simțuri, toate simțurile trebuie să participe la această mare masă populară, acest chiolhan dezgustător, caracter sub care e înfățișat astăzi tot ce e popular, de la popor și pentru popor.

Așadar, nu este deloc întâmplător, nu poate fi întâmplător, faptul că aceste ”mari adevăruri” populare au venit tocmai din partea celor care s-au obișnuit să portretizeze românul comun, obișnuit – de această dată țăranul din «Las Fierbinți», – într-un singur fel: ca un ratat, băut și/sau stupid, căruia, tocmai prin primitivismul său, i se întâmplă să producă, să provoace umor.

E o nebunie colectivă, un debilism generalizat, de râsu-plânsu, o competiție lipsită de scrupule pe descoperirea și afișarea în public a tuturor tarelor, marginale sau închipuite, ale acestui popor, a tuturor „realităților obiective”, a tuturor excepțiilor cu valoare de exemplu. Pentru ca apoi să fie judecate de o instanță nebuloasă și confuză, precum e întreaga intelectualitate românească astăzi, care se pretinde superioară, dar ceea ce îi lipsește cel mai mult este tocmai această superioritate.

Gunoiul de sub preș, fantoma din debara, rufele spălate în familie nu mai au nicio șansă la existență în fața acestei ”revoluții populare” dirijată, ca orice revoluție, de niște minți ”luminate”.

Defectul și efectul

Accidentul și incidentul deschid paginile ziarelor și știrile de dimineață și se transformă pe văzute, văzute și știute, dar pe negândite, în regulă generală.

Tot ce-i mic, urât și putred în popor merită să fie studiat la microscop, analizat în detaliu prin cele mai noi tehnici de gândire ale intelectualului și omului de presă român. De tot ce-i mare, frumos și viu poporul trebuie să ia cea mai mare, dar potrivită, distanță, pentru a putea contempla, nu măreția, dar tocmai această distanță.

Se toarnă gaz în continuu pe acest foc mistuitor, iar publicul, ca și cei care alimentează această jălanie națională care deplânge boala românului, cu tot cu diagnostic și prognză, cu trecut și viitor, și infecția prezentului, par că nu se mai satură.

În acest context, a apărut această ”surpriză” de 1 Decembrie 2016, care numai surpriză nu poate fi. Dar așa i s-a spus, o „surpriză pregătită de ProTV”. O scenă cu un personaj în costum popular, în stare de ebrietate (cum altfel?!), care recită o poezie despre starea națiunii în 2016. Nu despre performanța actoricească, bună, de altfel, trebuie să vorbim, ci despre valul nestăvilit de simpatie și sentimentalism din jurul „surprizei”. Niște versuri simple, aproape imbecile, reușesc să facă oamenii să plângă, chipurile, dar, în orice caz, să-i felicite pe autori pentru ”marile adevăruri mișcătoare” de care parcă nu se mai săturau… și atât. Pentru că în această atitudine nu se caută responsabili și nici îndreptare, cum ar îndemna folosirea inteligenței. Ba dimpotrivă, cei responsabili nu sunt niciodată siguri, iar îndreptarea e întotdeauna problematică, ambele nu merită gândire, ci doar simțire și suferință… Și plăcerea de a le trăi. E la fel de stupid ca și cum te-ai autoflagela, dar ai uitat de ce o faci, sau, și mai rău, nu ai știut de la bun început. O autoflagelare fără dorința de îndreptare a păcatelor și fără idealul de a deveni mai bun. Chiar atât de stupid!

AUTOR Cristian Patrascu

Sursa: Anonimus.ro

Cămătarilor, noi vă iubim!

Ei, dar pe când Banca Națională anunța, în februarie 2016, că am rambursat împrumutul din 2009 către FMI și Comisia Europeană (13 miliarde de euro), pe când prim-miniștrii și președinții de partide rup ușile pe la ambasadele occidentale pentru recunoaștere, bine măcar că Jeffry Franks, maimuțoiul acela impersonal de la FMI, nu mai joacă bătuta cu ei, joc tradițional, de altfel.

Ce se ignoră de obicei în/din relatările jurnalistice sau chiar comentariile experților sunt datoriile României către Comisia Europeană, practic un alt creditor al țării. Numai în cazul împrumutului din 2009, de 9,72 miliarde de euro, 5 miliarde au fost de la Comisia Europeană, iar la plata dobânzilor și comisioanelor aceeași Comisie a primit 1,09 miliarde de euro.

Comisia Europeană este un mare creditor al României. Dar marii cămătari lucrează împreună. Dacă suntem obișnuiți din trecut ca FMI să pună condiții economice României pentru acordarea unor împrumuturilor, cunoscutele „recomandări”, „solicitări”, „cerințe” (vânzări de fabrici și uzine, privatizări de regii sau servicii, disponibilizări de personal), Comisia Europeană lucrează pe de o altă parte, cea socială, și ne reglementează întreaga viață socială. Cu aceleași „recomandări”, „solicitări”, „cerințe”, cărora li se adaugă „standardele”. Dar condiționările sunt asemenea, de natură economică și financiară.

Nu încape discuție decât într-o dezbatere sterilă dacă România va accepta în final căsătoria homosexuală. O va face, pentru că dacă nu…

Cămătarii internaționali sunt mult mai atroce decât simpli cămătari, pe măsura gabaritului lor. Nu îți acordă numai creditul la dobânda pe care o stabilesc ei, dar îți intră în casă și îți spun cu ce bani să le plătești ratele, ce să vinzi pentru a achita, dar și ce să cumperi din împrumut, ce trebuie să faci dacă mai vrei un alt credit și dacă vrei să rămâi pe linia de plutire. Pentru că tot ei stabilesc cât ești de solvabil (ratingul de țară), dacă te mai poate împrumuta cineva și ce valoare au banii tăi (rata de schimb). Odată dependența de ei stabilită, cămătarii îți controlează întreaga viață.

Dacă cămătarii de la FMI și Banca Mondială au controlat întreaga viață economică a României până la limita în care dependența de capitalul și producția străină au devenit absolute, cămătarii de la Comisia Europeană îți ordonează viața: îți dictează ce trebuie să tolerezi, cum trebuie să te comporți, în general, ce tip de societate trebuie să-ți construiești, și, printre altele, câți emigranți trebuie să accepți, pentru a ajunge la idealul unui binevenit multiculturalism.

Iar politicianul român, în ipocrizia sa nețărmurită, înțelege foarte bine bine că îndărătul acestor așa-zise ”sfaturi prietenești” stau amenințările cele mai directe și ostile, cu tăierea robinetului și sancțiuni. Însă nu numai că nu o va recunoaște vreodată, dar se va grăbi să le îmbrățișeze primul, înaintea adversarilor politici. Pentru că, realmente, de asta depinde, în final, succesul și ascensiunea sa, pe lângă votul universal construit cu timpul de antenă și apariția print și online, care se decontează din sumele pe care candidatul și partidul… trebuie să le aibă!

Așa că politicienii noștri și mass-media angrenată în acest joc vor sărbători cu bucurie nedisimulată alături de întregul și inconștientul popor fiecare moment în care ne vom împrumuta și în care vom rambursa.

Hai cu democrația! Hai cu capitalismul! Hai că mai avem puțin!

În februarie 2016 Banca Națională anunța cu bucurie că am rambursat împrumutul din 2009 către FMI și Comisia Europeană (13 miliarde de euro) și …mai avem de dat. Dar asta s-a spus mai puțin atunci. Românii atât de mult sau bucurat la auzul acestor vești încât ce puteau regreta ar fi fost că anunțul a fost puțin cam tardiv: dacă era pe 24 ianuarie, puteau juca cu toții o horă sub deviza națională: Unitate în vânzare, nu diversitate (nu de data asta)! FMI tocmai anunța în limbaj de specialitate că suntem spre bine (cum suntem de 20 de ani) și dacă mai ajustăm, dacă mai strângem curele, dacă suntem copiii cuminți s-ar putea ca niște agenții să ne dea rating de ăla bun, s-ar putea ca niște investitori să ne dea niște ajutoare sub formă de investiții, s-ar putea să învățăm spontan economia de piață, s-ar putea ca cineva de pe întregul Mapamond, de preferință de pe strada cea mai importantă, Wall, să ne numească „capitaliști” și apoi toți s-or apuca să-l creadă… și ce bine va mai fi! Doamne, de abia așteptăm, că am așteptat destul!

Euro Europa Uniunea UE RomaniaHai cu toții să făurim capitalismul! Hai cu toții, că se poate! Ce, nu ați auzit la televizor?! Hai cu democrația! Hai cu capitalismul! Hai, că mai avem puțin! Zece ani! Douăzeci de ani! Cât ne spunea Brucan. Cât ne spune ălălaltu. Cât ne spune ultimul care a susținut că știe despre ce dracu vorbește.

Ați văzut capitalismul în Germania? Doamne, ce frumos mai este! Oare cum or fi reușit?! Noi de ce nu?! Ce mai avem de vândut pentru asta? Noi dăm tot! Noi respectăm toate angajamentele! Dați-ne capitalism! Învățați-ne! Dați-ne și nouă puțin din capitalismul vostru! Vă rugăm! Vă implorăm! „Noi facem totul!”, spunem și ne scuipăm în sân. Nu mai fie de-o asemănare cu ce spuneam când eram în construcția comunismului! Noi construim capitalismul acum. Și facem totul! Ce mai este de vândut? Ce mai este de rentabilizat? Ce industrii ne-au mai rămas? Ce pământuri bune pentru agricultură? …Le dăm! Nicio problemă! Haideți odată cu capitalismul ăla al vostru! Vrem dezvoltare! Vrem progres! Vrem să avem ce mânca! Cerem prea mult?

Mai avem un pas. FMI ne spunem asta de ani și ani, Comisia ne îndeamnă. Spune-ne, preaînțeleaptă Comisie, ce trebuie să mai facem! Mai luăm un miliard de la voi, o să vă plătim 50 de ani dobândă. 100 de ani? 1.000 de ani? Comisie, te iubim! Tu ai venit la noi cu capitalismul! Învață-ne, Comisie! Spune-ne ce mai știi! Ce trebuie să facem? Nu ne lăsa! Te implorăm! Facem tot ce spui tu! Nu îți ieșim din cuvânt!

Ce mai ai să ne reproșezi? De ce cerți? De ce ne ceartă Uniunea? Noi nu vrem decât să trăim și noi …bine! Ne-au spus unii de-ai noștri că se poate. Iartă-ne, Comisie! Iartă-ne, Uniune! Spuneți-ne ce trebuie să mai facem. Vă rugăm! Vă implorăm! Noi vă dăm totul! Și promitem să facem totul! Promitem să ne schimbăm.

Avem gânduri necuviincioase față de Dumnezeu… față de religia voastră: democrația! Nu ne ascultăm profeții, analiștii și filosofii, Pleșu și Pippidi, și ni se mai întâmplă să fim cu păcat și să călcăm poruncile. Mărturisim că nu înțelegem democrația pe deplin și înțelegem și vorbim strâmb și cu păcat. Nu avem cultură civică și nu știm să alegem! E numai vina noastră! Nu înțelegem planul tău infinit, dezvăluit prin gura înțelepților tăi profeți guralivi, pe care …mai oprește-i Comisie măcar din când în când, ca să putem și noi gândi pe cât pot ei vorbi! Dar nu ne împotrivim… E numai vina noastră! Iartă-ne, Dumnezeul democrației nostre și capitalismului nostru, și nu ne mai pedepsi!

Dă-ne banii! Noi vă iubim!

Promitem să învățăm toate lecțiile! Vă vom împlini toate recomandările! Vom îndeplini înainte de termen toate conformările! Ba chiar vom depăși planurile! Iartă-ne, Comisie! Știm că tu ne iubești! Știm că ești o Comisie bună! Știm că nu se poate să nu ai milă de noi! Te-am văzut când ne-ai zâmbit cu bunăvoință! Te-am văzut când ai putut fi înduplecată! Comisie, tu ai numai oameni buni, ca Cioloș! Comisie, tu ești ca noi! Mustră-ne, ceartă-ne, amenință-ne, dar dă-ne banii! Vă dăm totul! Nu mai avem nevoie de nimic! Vrem doar capitalism și economie de piață! Vrem să trăim ca voi! Vrem democrație și societate civilă! Vrem independența justiției! Facem orice pentru asta! Ne dai voie? Asta e întrebarea! Noi facem orice, ți-am spus!

Unii mai vorbesc despre demnitate națională. Niște demenți! Facem orice ca să supraviețuim! Nici nu mai știm la ce ne ajută asta prea mult. Parcă avea un sens când ne spunea învățătoarea la școală. Acum nu mai știm, acum nu mai are. Am uitat. Acum am vrea să fim al 56 stat al USA, în cazul în care are 55. Și asta am uitat. Pentru ce dracu’ a luptat Ștefan cel Mare?! Nu avea finanțare? Ce mai contează?! E depășit! Un curvar și ăsta! Ce știa el despre capitalism?! …Fără mituri! Să trecem mai departe! Evoluăm!

Vă dăm totul pe nimic! Nu știm ce sens are asta! Nu prea înțelegem cum se poate ca noi să mai avem resurse pentru a vă plăti dobânzile când vă vindem vouă totul pentru nimic. Nu știm cum o să strângem bani, când toți cei care vor face profit la noi vor fi alții, când își vor lua profiturile și nouă ne vor lăsa câteva impozite amărâte: de un șomaj, de o pensie, de o asigurare medicală, ca să avem și noi cât să nu murim. Nu prea înțelegem. Dar nu îndrăznim noi să ne gândim la astea. Ce știm noi?! Învață-ne, Comisie! Învață-ne, Uniunea! Iartă-ne! Noi vrem să fim ca voi! Suntem mici! Ce știm noi?! Voi știți cum e capitalismul. Noi învățăm de la voi. Ce trebuie să mai facem?

Ca să facem profitabilă și capitalistă energia trebuie să o vindem? …Imediat! Trebuie să vindem și gazul? …Se face! Trebuie să vindem și energia electrică? …Bineînțeles! Nu putem lăsa asta să stea în calea fericirii noastre viitoare pe care ne-o promiteți! Spuneți-ne doar ce trebuie să mai facem! Noi vă iubim!

Noi nu ne putem înțelege între noi. Avem nevoie de voi ca să ne spuneți ce să facem. Nu putem asculta unii de alții, pentru că toți vrem ceva, unii de la alții, și ne faultăm, ne sabotăm, ne furăm. De asta avem nevoie de voi. Să vă dăm totul și voi să ne faceți fericiți! Vreți independența României? Este o expresie lipsită de sens în epoca contemporană! Tot de la voi am învățat. Am deprins corect? Ne-am străduit și noi… Vreți suveranitatea? Ce să facem cu ea?! V-o dăm!

Vezi cât suntem de ospitalieri, Comisie! Este parte din brandul nostru turistic! Am vrut să ne vindem la turiști și ne-am făcut brand. Numai ca să veniți cu banii! Este cel mai ieftin la noi! Distrați-vă cum vreți, dar lăsați-ne și nouă ceva! Un euro, doi, un dolar, doi. Voi aveți salarii de mii de euro. Ce vă ia?! Nici nu știți cât face pentru noi! Numai ca să putem trăi și noi. Vezi ce femei frumoase avem? Vi le dăm! Chiar s-au gândit unii, cei mai deștepți dintre noi, să le pună în brand. Voi veniți cu bani și vă distrați cu ele. Pe urmă le lăsați. Lăsați, că voi aveți griji mai mari. Le facem noi femei respectabile vreodată…

Ați vrut baze americane la noi? V-am dat! Nu se pot soldații voștri distra? Mai sunt unii dintre noi, mai mici și fără maniere, care nu le mai pot suporta aroganțele la Constanța și îi dau cu capul de asfalt, cu toată pregătirea lor teoretică de luptă corp la corp. Dar noi îi băgăm imediat în pușcării. Pe ei, nu pe soldați. Avem noi grjă de soldații voștri! Se simt bine? Știm noi că ei sunt mai excentrici. Noi știm. V-am văzut filmele. Sunteți atât de teribili când mestecați gumă, scuipați și îi împușcați pe toți! Am vrea să fim ca voi! Doamne, cât am vrea să fim ca voi!

Nu v-am dat noi soldați în Kosovo? În Irak? În Afganistan? Unde mai vreți? Suntem cu voi! Vă jurăm! Dă-ne banii! Noi vă iubim!

                                                                               Autor: Cristian Pătraşcu

Sursa: Anonimus.ro