Se afișează postările cu eticheta FOTBAL ȘI FEMINITATE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FOTBAL ȘI FEMINITATE. Afișați toate postările

luni, 20 noiembrie 2017

FOTBAL ȘI FEMINITATE - Județul Maramureș, prezent la turneul final

Două echipe au reprezentat județul Maramureș la turneul final al proiectului ”Fotbal și Feminitate”, ediția 2017, turneu care a avut loc în Suceava.
În perioada 3-5 noiembrie, la Suceava s-a desfășurat faza finală a proiectului „Fotbal și Feminitate”, dedicat jucătoarelor nelegimitate. La această fază au participat peste 220 de jucătoare la categoriile de vârstă Under 12 și Under 14, în selecționate reunite de asociațiile județene din mai multe zone ale țării.
Județul Maramureș a fost reprezentat la ambele categorii de vârstă, echipele fiind stabilite în urma turneului care a avut loc în Baia Mare, la finele lunii octombrie, cu șase echipe la start.
Echipa Maramureșului la categoria de vârstă Under 12 a fost formată din următoarele jucătoare: Marisa Dinu, Teodora Fîrte, Daria Șomcutean, Anamaria Filip, Ștefania Horțea, Oana Onț, Georgiana Moisa și Daiana Demeter. Delegat, prof. Octavian Dragomir.
14 echipe au participat la turneul final al categoriei de vârstă Under 12, tot 14 și la Under 14, la ambele categorii maramureșencele făcând parte din grupa B, alături de Vaslui, Alba și Argeș (la U12), respectiv de Vaslui, Cluj și Alba (la U14). Meciurile s-au disputat pe teren de dimensiuni reduse, fiecare repriză având câte 12 minute.

Rezultatele echipelor Maramureșului

Under 12: Maramureș - Vaslui 0-0, Argeș - Maramureș 4-1, meciul cu Alba nu s-a disputat din cauza unor probleme la baza sportivă.
Under 14: Maramureș - Alba 2-2, Vaslui - Maramureș 4-2, Maramureș - Cluj nu s-a disputat din cauza unor probleme la baza sportivă.

Reprezentanta AJF Argeș a câștigat turneul categoriei Under 12, în timp ce AJF Bistrița s-a impus la categoria Under 14.
Proiectul „Fotbal și feminitate” își propune să promoveze fotbalul în rândul fetelor din România. 2017 este al cincilea an de implementare.
Mai multe detalii despre competiție și imagini de la turneul final sunt disponibileaici.

                                                                                                                    AJF MM

miercuri, 23 noiembrie 2016

FOTBAL ȘI FEMINITATE - Maramureșul, locul 2 la turneul final național

Două echipe a înscris Asociația Județeană de Fotbal Maramureș la ediția 2016 a proiectului ”Fotbal și Feminitate”, ambele ajungând la turneul final național. La categoria Under 12, Maramureșul a ocupat locul 2, în timp ce echipa de Under 14 s-a plasat pe locul 8.

Proiectul ”Fotbal și Feminitate”, susținut de UEFA și implementat de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Asociațiilor Județene de Fotbal, a reunit la startul ediției 2016 21 de structuri împărțite în șapte grupe. În prima fază, cea a turneelor zonale, cele două reprezentante (Under 12 + Under 14) ale Maramureșului au evoluat în compania echipelor din Bihor și Sălaj.
Rezultatele echipelor din Maramureș la turneele zonale
Turneul din Bihor: Maramureș - Sălaj 4-0, Maramureș - Bihor 0-1 (Under 14); Maramureș - Bihor 4-1 (Under 12);
Turneul din Maramureș: Maramureș - Sălaj 6-0, Maramureș - Bihor 6-1 (Under 14); Maramureș - Bihor 2-0 (Under 12);
Turneul din Sălaj: Maramureș - Sălaj 3-0, Maramureș - Bihor 3-0 (Under 14).
În urma acestor rezultate, ambele echipe din județul nostru s-au calificat la turneul final, găzduit de Suceava la finele săptămânii precedente. Echipele din Suceava, Teleorman, Covasna, Maramureș, Caraș Severin, Alba, București, Iași au evoluat la categoria Under 14, în timp ce la categoria Under 12 au participat echipele din Argeș, Iași, Covasna, Maramureș, Mehedinți, Bistrița, București, Suceava.
Rezultatele echipelor din Maramureș la turneul final
Under 12: Maramureș - București 2-1 (a înscris Denisa Șut de 2 ori), Maramureș - Iași 1-0 (Nicoleta Rodilă), Maramureș - Argeș 1-0 (Denisa Zah) - în grupă; Maramureș - Bistrița 0-4 - în finală;
Under 14: Maramureș - Alba 0-3, Maramureș - Teleorman 1-0 (gol, Diana Butuza), Maramureș - București 0-4 - în grupă; Maramureș - Covasna 0-1 - în finala pentru locul 7;
Echipa Under 12 a obținut astfel locul 2, podiumul fiind completat la această categorie de vârstă de Bistrița (pe locul 1) și Iași (pe locul 3). Echipa Under 14 s-a plasat pe locul 8, podiumul fiind ocupat de Suceava (locul 1), București (locul 2) și Teleorman (locul 3).
Echipele Maramureșului
Under 12: Bianca PAȘCA, Andreea CRIȘAN, Ioana Teodora POP, Denisa ȘUT(căpitan), Renata PETRUȘ, Ioana GROS, Denisa ZAH, Denisa BUCȘA, Andreea Nicoleta RODILĂ, Mădălina MIKLOS; antrenor: prof. Octavian Dragomir;
Under 14: Diana BUTUZA, Larisa BUDE, Mihaela POP, Bianca MARE, Denisa RACZ, Alexandra POP (căpitan), Tania MOSOARA, Roberta HOLINKA, Cristina DRĂGAN, Anamaria FLOREAN, Ioana TAMAȘ și Adela Andreea MATEȘAN;antrenor: prof. Ștefan Butuza;


                                                                                 AJF MM