Vasile Pârvan, la Nord Literar

                               de Gheorghe Pârja

Cu toată mica bejenie a sediului, revista de cultură „Nord Literar”, pe luna mai, a apărut, spre folosul cititorilor. Deși trăim vremuri ciudate pentru cultură, cu amenințarea comasărilor unor instituții de profil, a mai rămas în mine un dram de speranță că prima revistă literară din istoria Maramureșului își va găsi demnitatea de a fi. De a exista! După rigoarea și solemnitatea unei reviste care este cunoscută în țară și străinătate. Nu doresc să aibă destinul anevoios al revistei „Familia”, de la Oradea, legată de debutul lui Mihai Eminescu.

După 23 de ani, Consiliul Județean Maramureș, care a finanțat publicația, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, poate avea gânduri salvatoare în acest peisaj economic cu multe întrebări. Am spus toate acestea pentru informarea cititorilor, să știe și ei pe ce ape plutim. Demnitatea revistei poate fi asigurată, în primul rând, de cei care știu că salvarea națiunii este cultura. Dar să derulez sumarul acestui număr din luna mai. Eu l-am luat aliat pe savantul Vasile Pârvan, cel care a avut un interes special pentru Maramureș, prin prietenia cu avocatul și senatorul Vasile Chindriș de Ieud. Cu care a avut o generoasă corespondență.

Din textul inclus în revistă reiese profilul nu numai al unui mare istoric și un filosof al istoriei, ci și al unui gânditor de elită, profesor de mare prestigiu, creator de școală științifică, un spirit reformator în epocă. Care credea în nevoia spiritualizării vieții marelui organism politic și cultural creator, care este națiunea. Misiunea trebuie să ne fie far. Poemul lunii este semnat de poeta Elena Cărăușan: „Cuvinte cutreieră formele-gând/ astralul absoarbe lumina și umbra/ forme sonore se tăinuiesc în noapte.” Criticul Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, scrie despre generațiile poetice. Eseistul și criticul literar Ion Papuc reconstituie secvențe din biografia artistică a sculp­torului Constantin Baraschi.

Universitarul, criticul și istoricul literar Gheorghe Glodeanu comentează lucrarea Ligiei Duruș „Ipostaze ale puterii în romanul românesc postbelic”. Criticul literar Delia Muntean, redactorul-șef al revistei, ne apropie de romanul „Singurătatea ajunge la toți”, de Dumitru Oprișor. Profesoara și editorul Daniela Sitar-Tăut ne prezintă volumul „Divorțul doamnei Dudu”, de Camil Petrescu. Rubrica Orfeu este onorată de poetul sătmărean George Vulturescu. Alături, inspirata parodie a lui Lucian Perța. Cărturarul Ovidiu Pecican continuă să ne dezvăluie episoade din aventura unui pretendent valah la curțile Europei. Actualitatea culturală este consemnată, ca de obicei, de scriitoarea Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei.

Un reportaj de duminică de la Gostila, o întâlnire de la Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, ori lansarea unui volum despre eroii neamului, coordonat de academicianul Emil Burzo, au fost evenimente la care revista Nord Literar a fost parte. Tânărul redactor al revistei, Flaviu Claudiu Mihali, scrie despre prezența lui și a poetului Nicolae Scheianu la Festivalul Internațional de Poezie de la Iași. Eu îmi amintesc de două întâlniri memorabile: cu doamna Dorli, fiica marelui Lucian Blaga, și cu doamna Elena Daniello, ultima muză a poetului.

Distinsa mea colegă de generație Doina Uricaru, acum trăitoare în New York, ne-a onorat cu un eseu despre cărți semnate de Delia Muntean și Frederic Jameson. Venerabilul nostru colaborator, istoricul literar Mircea Popa, ne prezintă recenta carte a lui Gheorghe Glodeanu, care cuprinde un istoric și o analiză a diarismului românesc. Constantin Cubleșan ne amintește despre personalitatea lirică a Cleopatrei Lorințiu, sentimentală și melancolică. Cu fiecare cronică literară, colega noastră Raluca Hășmășan dovedește subtilități de analiză și garanția discursului critic. Aceste calități le-a aplicat noului volum de versuri semnat de Gavril Ciuban, un veritabil spirit liber pe teritoriul poeziei, cum îl consideră autoarea.

Mai semnează poezie Elena Ilash, Gelu Dragoș și Valeria Bilț. Despre poezia tehnologică, o nouă estetică în era digitală, scrie Ana Cristina Irian. Scriitoarea Florica Bud se privește în oglindă și își vede propria carte „În Căușul Veacului” și Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, pe care îl conduce. Distinșii noștri colaboratori din Iași, Mariana și Valeriu Stancu, au tradus poezie din autorul peruan Eli Urbina. Acest număr este ilustrat cu lucrări din creația artistei Mihaela Ganța. Cum difuzarea presei scrise este anevoioasă în județ, deci și în Baia Mare, revista poate fi procurată de la chioșcul din fața Magazinului „Maramureș”.

Noi scriem, tipografia tipărește și ne împotmolim la difuzare. Vremea presei scrise nu a trecut. M-am convins la Munchen și la New York. Aștept spirite vizionare!

Vasile Pârvan, savantul

                                   de Gheorghe Pârja

Mi-am propus să aduc în atenția vremii noastre figuri care au marcat epocile, care au zidit opere ce țin această țară în vederea lumii. Mai ales că, în ultima vreme, istoria este împuținată din școală. De ce, domnule ministru David? Ați fost rectorul unei celebre universități românești, întemeiată de mari istorici. Inclusiv de savantul Vasile Pârvan. Așa mi-am adus aminte de savant, fondatorul arheologiei român­ești, care prin destin a avut legături intelectuale cu Maramureșul. Mai precis cu avocatul și senatorul Vasile Chindriș de Ieud. În șirul de străluciți cărturari care și-au consacrat întreaga putere de muncă și de creație pentru a pune în lumină valorile istoriei noastre naționale, numele lui Vasile Pârvan are o aură aparte.

El nu a fost numai un mare istoric și un filosof al istoriei, n-a fost numai întemeietorul arheologiei românești moderne, ci și un gânditor de elită, profesor de mare prestigiu, creator de școală științifică, organizator de instituții, un spirit reformator în epocă. Argumentul este opera sa istorică, care rămâne mereu actuală, în primul rând prin valoarea perenă a erudiției încorporate în ea. Când vorbim despre Vasile Pârvan, gândul mă duce la monumentala sa monografie arheologico-istorică GETICA, lucrare care l-a consacrat drept cel mai mare arheolog și istoric român al antichității greco-romane și al celei traco-dace, atât în fața istoricilor români și al cercetătorilor din lume.

Cei care i-au comentat opera nu au fost zgârciți cu aprecierile. Istoricul Radu Vulpe scrie: „el rămâne o pildă de înțelepciune și abnegație pentru scopuri înalte. A fost un erou al datoriei față de cultura poporului său, pe care o voia tot mai splendidă.” S-a născut în anul 1882, în comuna Huruiești, lângă Bârlad, unde face studiile medii, iar universitatea la București. A avut șansa unui stagiu de pregătire în lumea germană, unde s-a perfecționat în studii clasice la universitățile din Berlin și Breslau (1905-1908). Aici, la studii, se întâlnește cu tânărul maramureșean Vasile Chindriș, din Ieud, cu care va lega o strânsă prietenie și cu care va coresponda.

Reîntors în țară, Vasile Pârvan se va dedica, cu pasiune și competență, studierii istoriei daco-romane, pe care o considera cheia de boltă a culturii mediteraneene. Ca profesor de istorie veche și epigrafie la Universitatea din București, apoi ca director al Muzeului Național de Antichități, ca membru al Academiei Române, din anul 1911, și al Comisiunii Monumentelor Istorice a folosit toate mijloacele, în primul rând puterea lui de muncă, pentru a cerceta istoria de pe teritoriul românesc. A format o școală de specialiști, școala arheologică românească, cu care a deschis șantiere arheologice. Și-a legat definitiv numele de organizarea săpăturilor arheologice de la Histria, Tomis, Callatis, de organizarea rețelei muzeistice din țară, organizarea Universității din Cluj.

A fost un spirit de veghe continuă la activitățile patronate de Academia Română. A întemeiat și a condus Școala Română de la Roma. A inițiat publicații de mare prestigiu, a ținut conferințe, prelegeri și comunicări la Berlin, Roma, Oxford, Paris, Bruxelles. După cum se vede, personalitatea savantului a avut o arie largă de manifestare, cuprinzând cu superioara lui viziune problemele esențiale ale epocii antice din istoria noastră. A pătruns în structurile ei, a formulat concluzii care își păstrează până astăzi lumina imprimată de Pârvan.

El vorbea despre nevoia spiritualizării vieții marelui organism politic și cultural-creator care e națiunea. Această idee majoră i-a fost far în scurta lui existență, deoarece neîndurătoarele Parce i-au curmat firul vieții doar la 45 de ani (26 iunie 1927). Acest mare spirit al culturii noastre a glorificat munca, jertfindu-se pe altarul ei. Despre condiția creatoare a omului, savantul spunea: Să muncim în libertate, să creăm în libertate, să cântăm vieții cel mai frumos imn pe care ar putea sufletul nostru cuprinde în adâncimile lui. Munca e ritmul vieții, ea dă, ca și libertatea, tărie și frumusețe și caracter propriu voinței noastre.

Spirit lucid, adeptul unei cercetări de pe poziții științifice a istoriei, Pârvan a refuzat improvizația și amatorismul. Departe de a fi un om de cabinet, pildă stau șantierele arheologice pe care le-a condus, Vasile Pârvan s-a dovedit a fi mereu integrat în pulsul evenimentelor, în căutarea de soluții pentru perfecționarea structurilor societății. Marea Unire din 1918, cerea tocmai aceste modernizări, motiv pentru care se va număra printre ziditorii în forme noi a Universității din Cluj. Gândurile savantului, cuprinse în Universitatea Națională a Daciei Superioare, au coincis cu ale intelectualilor din teritoriile proaspăt cuprinse în statul național unitar, căci acest for de învățământ și cultură din Cluj era conceput nu doar ca o instituție a Ardealului, ci a întregii Românii.

Atât în țară, cât și în forurile internaționale unde a conferențiat, a demonstrat cu argumente continuitatea poporului român în spațiul pontico-danubian și carpatic, având o bază etnică geto-dacică, permanentă și omogenă. Nu erau excluse nici influențele scitice și grecești. Împotriva teoriei că poporul român s-a format în sudul Dunării, Pârvan scrie: „Te cuprinde mirarea cum de n-au greșit, după zece veacuri de lipsă de aici, ca să se așeze mai la dreapta ori mai la stânga, iar cei veniți pe calea vântului s-au dat binișor la o parte.” Asemenea lui Eminescu, Pârvan a gândit la marile probleme ale neamului său, a trăit și a suferit în istorie cu el, i-a scris cărți, i-a descifrat sufletul prin vreme.

Savantul s-a întâlnit cu ieudeanul Vasile Chindriș la Berlin, de care l-a legat o frumoasă prietenie. Despre corespondența lui Vasile Pârvan cu maramureșeanul nostru, în ziarul de mâine.