Epigrame propuse de Petronela Vali SLAVU

Alternativă pentru frigul din case

Sunt mulţi români ce au, în casă,
Un frig de nici nu pot să şadă,
Cu toate astea, nu le pasă,
Cât timp îi scoate foamea-n stradă!

Banul – ce bine sună acest cuvânt!

Banul, semn de bogăţie,
Al belşugului simbol,
Sună bine, însă mie
Portofelu-mi sună-a gol!

De ce să muncim inutil?

Pe timpul iernii, toată strada
E sub troiene îngropată,
Dar nu vom curăţa zăpada,
Că-i albă şi aşa curată!...

După defrişare

Copacii toţi au dispărut,
Hârtie ajungând, săracii,
Iar din hârtie s-au făcut
Afişe cu… „Salvaţi copacii!”.

După o ploaie cu grindină

În grădină-o babă ţipă:
„Para focului să arză
Piatra asta, că-ntr-o clipă
Mi-a făcut ardeii… varză!”

Ghinion!

Din plăcerea vieţii gustă

Renumitul Don Juan,

Dar, umblând din fustă-n fustă,

Nimeri un... scoţian!

La cursul de actorie

Novice-n tehnica teatrală,
Un viitor actor, la şcoală,
Azi, rolul mortului învaţă
Cum să-l mimeze… mai cu viaţă!

Misiunea unui preot

Fiind atâţia păcătoşi
Pe scena vieţii, ca un teatru,
Să-i vadă buni şi credincioşi,
Ar face şi pe dracu-n patru!

Munţii noştri aur poartă…

Nu am cere de pomană,
C-are aur ţara noastră,
Dar la Roşia Montană
Situaţia-i… albastră.

O familie fericită

Familia perfectă e din trei:
Soţia, la aspirator şi oale,
Copilul, agăţat de poala ei
Şi soţul, agăţat de alte poale!

Portul nostru popular

Lelea de la Orăştie
Cu catrinţă şi cu ie,
Cu opinci şi cu ilic,
Poartă piercing în buric!

Reduceri de iarnă

Reduceri mari, în toată ţara!

Nici leafa, iarna, nu-i ca vara,

Căci, în contract, o fi exactă,

Dar, de la frig, se mai contractă.

Schimbări în învăţământ

Parcurgem azi un timp sinistru,
Iar câte-un tip, mai plin de zel,
Din când în când, e uns ministru,
Că şcoala scârţâie la fel…

Tradiţie nepieritoare

Azi, în satele de pe la noi,
Fiii unor gospodari de fală
Cresc albine, păsări, vaci şi oi,
C-au pe Facebook, fermă virtuală!

Unei secretare drăguţe

La angajare, şeful tău,
Bătrân, bolnav de amnezie,
De flori de măr ţi-a pus gând rău,
Că, unde l-o fi pus, nu ştie!

Urarea bunicilor către nepot

În viaţă, să te ocolească norii,
Să-ţi fie veşnic zările albastre,
Iar grijile să-ţi fie derizorii…
Cum sunt acum şi pensiile noastre!

Veşnicului subaltern

Având o perspectivă sumbră,
A tot râvnit la promovare,
Dorind să nu rămână-n umbră
Şi a rămas cu ochii-n soare.

Despre însămânţări

(Fabulă)

Un cal şi-o iapă – tânără pereche –
Întorşi, epuizaţi, de la arat,
Stăteau de vorbă, lângă şura veche:
„Să-ţi spun, iubite, ce s-a întâmplat!

Stăpâna, în grădina de acasă,
A vrut să pună-un strat de pătrunjei
Şi-a presărat, frumos, sămânţă-aleasă,
Primită-n plic, de la vecinul ei.

Dar, după zece zile, în grădină,
În loc de pătrunjel, crescu mărar.
Desigur că sămânţa e de vină,
Ce semeni, iese la iveală, clar!”

Şi calul uluit privea ceacâr,
În timp ce asculta povestea spusă
De iapa ce-i născuse un… catâr.
Morala care-i? Poate fi dedusă!...

 

Despre bârfe

(Fabulă)

Vreo zece pupeze zburau domol,
De ore bune tot înaintau,
În drumul lor spre tropice, în stol,
Iar două, mai în urmă, şuşoteau:

– Priveşte cucul ăsta armenesc!
Observi ce stil de zbor haotic are?
– Să ştii că-aşa-i, de râs mă prăpădesc!
Şi creasta-i mai deschisă la culoare,
Iar penele din coadă rare îs
Şi ciocul este mic de parcă nu-i,
Ne face upupidaele* de râs!
– Aşa e, soro dragă, mie-mi spui?

Iar pupăza bârfită, ce nainte
Zbura cuminte şi-şi vedea de cale,
Cum auzi asemenea cuvinte
Rostite la adresa dumisale,
Se întristă adânc, dar o surată
Mai înţeleaptă-i zise, cu sfială:
– Se vede că eşti tare supărată,
Dar în povestea asta-i o morală:

Fii mândră-atuncea când, cu răutate,
Vorbeşte despre tine câte-o ţaţă!
Când te discută lumea pe la spate,
E o dovadă că te afli-n faţă!

*Upupidae – familie din care face parte pupăza

De vorbă cu Domnu’ Trandafir (pamflet)

             

             Dragă Domnule Trandafir,

Se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor. Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăţi. „Ce-s alea facultăţi?” Da, chiar mă miram să ştie un simplu învăţător ce-nseamnă facultate.

Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „ce-s alea credite?”? Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema „Managementul educaţiei”. Se desfăşoară la Universitatea din Petroşani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt şi transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs. „Ce-nseamnă mentor?” Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteţi! Nimic nu ştiţi!

Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe şcoala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a iniţiat. Vă rog, nu întrebaţi „Ce-i aia formatoare?”! Puteţi să deduceţi. O săptămână, de dimineaţa până seara, am învăţat ce am de făcut. Sau cel puţin aşa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârşire urma să aibă loc pe o platformă. „Ce-i aia platformă?”. V-aş explica, dar ar urma să mă întrebaţi „Ce-i ăla calculator?. Văzând ce mă aşteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiţii imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă aşteptam să întrebaţii „Ce-s alea module?”. Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveţi. E drept că munca îţi era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul „Faceţi un eseu, pornind de la definiţia…”. Mă mir că nu aţi întrebat „Ce-i ăla eseu?”.

Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost aşa. Am înţeles că nu se poate să nu finalizez cursul, aşa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conştiincioşi în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit „cadou” un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competenţelor, cu implementarea proiectelor şi multe altele despre care nu mă mir că nu aţi auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste  lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât şi într-un folder. Bine că n-aţi întrebat „Ce-i ăla folder?”, că nu ştiu cum v-aş fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt şi 31 de teme de reflecţie. Le-am postat şi pe acelea, ce era să fac? Au mai fost şi trei evaluări. Cum „Ce-s alea evaluări?”, nici atât nu ştiţi? Fiecare evaluare se putea da o singură dată şi trebuia obţinut un rezultat de cel puţin 50%. Dacă se întâmpla să-ţi pice internetul, se ducea naibii evaluarea! „Ce-i ăla internet?” Mai bine că nu ştiţi! Am dat şi cele trei evaluări şi am copiat dovezile muncii mele pe un CD. „Ce-i ăla CD?” Mda!… Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare faţă în faţă, în urma căreia voi primi 30 de credite şi voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul şi voi prezenta un proiect interdisciplinar. „Ce-i ăla proiect disciplinar?” Vai, se spune in-ter-dis-ci-pli-nar. Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii. Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus.

Am şi eu o nedumerire:- Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii!… Elevi ați spus, domnule Trandafir? Ce-s ăia elevi?!

Acest text este un pamflet şi trebuie luat ca atare. Sau, poate, nu!

***

P.S. La finalizarea cursului, ni s-au cerut impresiile care să stea la baza unei analize riguroase a evoluţiei clasei pregătitoare. Cum unii colegi s-au bulucit să scrie cât de încântaţi sunt ei de acest curs, nu puteam să nu-mi spun şi eu părerea:

Deşi am, la catedră, ani vechime,

Norocul meu cu draga de reformă,

Că m-am desprins din gloata de prostime,

Aflând şi eu ce-nseamnă o platformă.

 Ne-a spus, în vară-a noastră formatoare,

Că pregătirea-aceasta nu-i de formă

Şi că ne-aşteaptă-o specializare,

O viziune nouă, pe platformă.

 Când, căutând pe-aici, am prins de veste

Că fiecare are câte-o normă,

Module, cursuri, teme, zeci de teste…

Am evadat urgent de pe platformă

 Şi-am exclamat mirată: „Vai de mine!”,

Dar am aflat că munca se transformă

În credite ce îmi vor prinde bine,

De voi trudi, cu râvnă, pe platformă.

 Şi-am renunţat la modul meu rebel,

Trecând la atitudinea conformă

Cu un statut de brav învăţăcel,

Făcându-mi datoria pe platformă.

 Când noul an şcolar a început,

Eu mă simţeam în clasă-aşa, în formă,

Că, deh, doar nu degeaba am făcut,

La miez de noapte, teme pe platformă!

 Când nedormită-n clasă am intrat,

Am dat de nişte puşti, în uniformă…

Aaa! Sunt elevii mei, dar i-am uitat,

De când, buimacă, bântui pe platformă!

                                                 de Vali Petronela  Slavu

                     

P.S. Cine este autoarea?! O colegă de-a mea din învăţământ, ne-am cunoscut în 2010 când ne-am întâlnit la Congresul AGIRO din Eforie Sud şi mai înainte pe site-ul Revistei "Singur" al poetului Ştefan Doru Dăncuş. Este profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vulcan, jud. Hunedoara, membră a Uniunii Epigramiştilor din România.  Premiantă a numeroase festivaluri naționale de literatură: proză, poezie, epigrame, proză umoristică, satiră, inclusiv la Vişeu de Sus unde s-a împrietenit cu jurnalista şi prozatoarea Anca Goja. Mamă a două fete: Teodora – studentă la Universitatea de Artă şi Design şi Emilia – elevă în clasa a III-a.  Speră într-un sistem de învăţământ care să pună pe primul loc elevii, nu hârtiile! Ave!

  

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII - "Azi sunt doar a familiei mele!"