Se afișează postările cu eticheta dan negru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dan negru. Afișați toate postările

miercuri, 29 octombrie 2025

Dan Negru: ” Poate că Iisus n-ar fi prins o invitație azi la Sărbătoarea Catedralei!”


 Poate că Iisus n-ar fi prins o invitație azi la Sărbătoarea Catedralei. Eu-păcătosul- am prins dar nu aș fi fost o bună companie pentru EL.

Marea noastră greșeală e când îl confundăm pe Dumnezeu cu funcționarii Lui! De asta românul are vorba: să faci ce zice popa, nu ce face popa !

Când trăiești într-o Europă creștină, cu istorie și artă religioasă, și nu-i cunoști cultura religioasă ești un tăntălău fudul 😀 Peste o sută de ani, nimeni nu-și va aminti că a existat Mall Băneasa, Mallu’ din Iași ori Timișoara . Catedrala de azi, însă, strănepoții noștri o vor găsi tot aici.

Vă mai amintiți de campania din 2016 pentru răscumpărarea operei lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”? Ne îndemnau mulți atunci să donăm pentru sculptură în loc de catedrală. Praful s-a ales de campanie! Încă o țeapă a statului! Sculptura lui Brâncuși nu s-a întors, e tot departe, statul a eșuat în recuperarea ei. Catedrala n-a plecat; e aici, aproape.

Uneori și sufletul are nevoie de un loc de odihnă. Într-o capitală în care prăpastia dintre bogați și săraci este atât de adâncă, o biserică e locul de odihnă al sufletului-pentru că sufletul este singurul lucru care face diferența dintre bogat și sărac.

Nici mie nu-mi place gălceava popilor! Dar cearta e între oameni, nu între oameni și Dumnezeu.

Celor care cred că certurile și mândria popilor vor slăbi credința noastră le reamintesc povestea lui Napoleon: când s-a întâlnit cu cardinalul Consalvi, împăratul i-ar fi spus: „Știți că nu-mi stă nimic în cale; pot să distrug pe cine vreau — oameni, lucruri, instituții — și, curând, voi distruge biserica.” Cardinalul,calm, i-ar fi răspuns: „Veți pierde,Majestate! N-am reușit noi, preoții, să distrugem Biserica lui Iisus în două mii de ani! Nu veți reuși, Sire!”


sâmbătă, 8 februarie 2025

Dan Negru: „Câte cărți (romane) românești a adaptat cinematografia românească prin finanțarea statului?!

 


Am fost la film aseară cu copiii mei, la “Contele de Monte-Cristo”. Cartea lui Alexandre Dumas a avut peste 20 de ecranizări, din 1934 până acum.

Filmul a primit bani și de la statutul francez. Centre National du Cinéma et de l’Image Animée (CNC) finanțează producțiile cinematografice, cu condiția ca acestea să promoveze patrimoniul cultural francez. 

Și la noi statul finanțează filme, seriale și telenovele 😂.

Câte cărți a adaptat cinematografia românească în ultimii ani? Pe banii statului?!

Baltagul lui Sadoveanu are doar filmul din 1969, Cireșarii rămâne adaptarea din 1972, Pădurea spânzuraților este filmul lui Liviu Ciulei din 1965, iar Neamul Șoimăreștilor este tot acela cu Florin Piersic din 1974.

Alexandre Dumas spunea că „Banul e un servitor bun, dar un stăpân rău!”.

Uitați-vă la filmele și telenovelele finanțate de stat. Paraîndărătul se numește “fee” sau “comision” și banii statului sunt “pe aripile vântului”. Ce trist...

luni, 27 ianuarie 2025

Florin Piersic a împlinit astăzi 89 de ani! La mulți ani binecuvântați!

Florin Piersic împlinește astăzi, 27 ianuarie, 89 de ani, iar de ziua lui, Dan Negru i-a făcut o surpriză și l-a vizitat chiar la Cluj Napoca, cei doi stând de vorbă în teatrul care îi poartă numele marelui actor. Prezentatorul TV a realizat un video, pe care l-a publicat pe contul de socializare, spre bucuria fanilor curioși să afle cum se mai simte Florin Piersic, după ultimele probleme de sănătate pe care le-a avut.

„M-am întâlnit cu Florin Piersic azi, de ziua lui. “Cum arată Florin Piersic?”, “Cum se simte Piersic?” sunt întrebările pe care le tot aud în ultima vreme. Ăsta e răspunsul”, a scris Dan Negru în dreptul unui video cu Florin Piersic.

„Nu mi-a venit să cred că tu ești aici. De ziua mea mă întâlnesc cu prietenii, cu familia, cu toți cei care îmi sunt mai apropiați. Și îmi face mare, mare plăcere, că tocmai aici, la cinematograful de care mă leagă multe amintiri, începem ziua mea. Cel mai mult îmi doresc să fiu din nou pe scenă cu publicul meu. Vă doresc tuturor, sănătate, lucrul pe care eu îl doresc cel mai mult în ultima vreme. Să aveți bucurie și speranță”, i-a spus Florin Piersic lui Dan Negru.

Florin Piersic a reușit să treacă cu bine, anul trecut, peste o problemă gravă de sănătate și este în plină formă.

Sursa: Libertate.ro.

Foto: Cluj24.ro

luni, 3 aprilie 2023

Lecția

 


Când eram în clasa a VIII, țin bine minte, l-au exmatriculat pe Cristi B.

Lecția ne-a prins bine nouă, celor rămași, pentru că a cumințit toată școala.
Azi,elevii nu mai pot fi exmatriculați!
De la 1 septembrie au dat legea.
Degeaba campaniile anti-drog din zilele astea, dacă profesorul e îngenuncheat de un derbedeu.
Exmatriculați loazele din școli!
Redați-le puterea profesorilor!
Azi, profesorii umblă-n vârful picioarelor să nu-i deranjeze pe elevi.
Profesorul care-i spune unui elev că-i prost ajunge breaking news la televiziuni.
Cică spunându-i adevarul, elevul poate să cadă în depresie.
Cirezile de proști sunt protejate de lege!
Azi, regulile din școli sunt ca cele dintr-un azil de bolunzi și în locul doctorilor sunt profesorii care umblă-n vârful picioarelor să nu-i tulbure pe bolnavi.
Rousseau avea drepate: "Copilul ajunge, după educația primită, pedeapsă sau răsplată ! "

DAN NEGRU

marți, 27 decembrie 2022

Nu e totul pierdut

 

În avalanșa de mediocrație întreținută de posturile TV, pline de emisiuni gonflate, de umor de șatră, de reclame și seriale proaste, două emisiuni se disting, se ridică deasupra tuturor: „Starea nației” de Dragoș Pătraru de pe Prima TV și „Jocul cuvintelor” de Dan Negru de pe Kanal D. Pătraru urmărește tot ce mișcă pe scena politică și face o disecție așa cum făcea Michelangelo cadavrelor. NU iartă nimic. Emisiunea lui este tristă, fiindcă prezintă prin fapte o Românie în total colaps, cu șanse minime de a deveni o țară demnă de respect.  El bate monedă mai ales pe capitolul educație, care ar trebui să fie esența guvernării, fiindcă numai oamenii educați, bine școliți, pot salva țara. Concluziile lui sunt foarte negre, nici umorul cu care le presară nu te mai înveselește. Fatalitatea pare generală, ca în personajele fără dinți din „Vax Populi”. Pamfletele au ajuns ca o ghilotină pe grumazul celor care ne conduc spre cimitir. El vede România normală ca pe o țară cu un statut capitalist, cu un stat de drept care funcționează, cu o guvernare solidă, pe bază de legi democratice. Numai o bună organizare, ivită din minți limpezi, poate opri haosul în care trăim acum.

Dar dacă urmărești emisiunea lui Dan Negru descoperi o altă Românie. Descoperi soluțiile! Ce nu face învățământul școlar, face el, îi educă pe tineri prin forma jocului. Calea ludică este o comoară. Și el o stăpânește bine. Descoperi tineri foarte pregătiți, cu idealuri mărețe. Acești oameni fac parte tot din România. Ei visează să devină cineva în această țară, medici, profesori, cântăreți, matematicieni, arhitecți, este o mare încântare să auzi copii de 10 ani ce visează și cum răspund la întrebările moderatorului. Au o iuțire în gândire formidabilă. Poate or fi copii supradotați, aleși pe sprânceană, da, dar și acesta este România, o țară cu oameni supradotați. Acești copii de zece ani acum, sigur vor face o altă Românie decât cea lăsată moștenire de Iliescu și călărită de alde Ciolacu, Șoșoacă et co.

Schimbarea va fi radicală și se vede cu ochiul liber. Eu o văd.

Și nu vorbesc de armamentul greu, care înseamnă Predania la români, care e deasupra de toate guvernările. Și nu mai departe, sărbătorile de iarnă, mai exact, Târgurile de Crăciun, cel de la Piața Constituției, unde a triumfat bogăția bucatelor și a cântecului popular, concentrând cele mai vestite ansambluri din țară, dar mai ales cel numit Opera’s Chrismas Music, târgul de la Operă, un eveniment de elită, dedicat cântecului clasic de Crăciun, unde și-au dat concursul artiști de mare valoare românească și internațională, de la Gheorghe Zamfir la Paula Seling.

Am fost la recitalul Paulei Seling din Ajunul Crăciunului. O minune! Paula este artista cea mai rafinată de la noi în muzică pop, soul, R&B folk (foto 1). Unii au spus că este Yma Sumak a României, dar este mai mult, este Maria Callas a României. Dar până la astfel de comparații, ea este Paula Seling, care cântă și compune în spirit atât de profund românesc. Voce au mulți, dar ea și-a cultivat-o, și-a educat-o, ca însăși mintea sa, trecută prin facultatea de jurnalistică și limbi străine (stăpânește la perfecție franceza și engleza). Ea a ridicat colindul la valențe simfonice. Muzica pop-rock de azi sau stilul R&B este mai complex decât opera. Am asistat la colaborarea dintre Jay-Z, Kanye West și Indiggo Twins. Ascultați piesa lor Murder to Excellance, este o simfonie care încorporează multe stiluri. Așa este și spectacolul Wicked Clone. Azi muzica așa-zis „ușoară” este foarte complexă. Și Paul Seling este un reprezentant magic al ei.  Ea a prezentat nu un buchet de colinde, ci o simfonie de colinde. Unele dintre cele mai cunoscute colinde, precum O, ce veste minunată, Din cer senin/Steaua răsare sau Colindăm, colindăm au fost prelucrate de ea în aranjamente simfonice, cu valențe de operă, așa cum este ambitusul vocii ei cristaline. Ba a avut un moment când a pus un colind pe jazz sau altul pe o sârbă, prin care a antrenat toată asistența. Un adevărat fenomen. Viața și opera acestei artiste sunt un întreg, un model de urmat. Și am urmărit și alți cântăreți, și alte formații. Aceste valori fac parte din România, sunt o altă Românie, evident, foarte diferită de aceea pe care o vedem la „Starea nației” sau la Antena 3, o Românie care nu seamănă cu „Las Fierbinți”, nici cu Iohannis, Ciucă sau Măciucă. Este o Românie care vine din adâncuri, a cărei sevă se trage din arhaismul folcloric și se duce departe, în eternitate.

Pe de altă parte, Dragoș Pătraru (foto 2), în critica lui justițiară, nu ține seama că trăim într-o economie de piață, o economie liberă, așa cum o vedem și în căsuțele și pe tarabele de la Târgul de Crăciun și alte târguri. Există în paralel o altă Românie, o Românie a oamenilor care muncesc, care își văd de treabă, care produc în ciuda opreliștilor care li se pun. E o Românie pe care noi nu o vedem, dar o văd străinii, așa cum este, de pildă, satul sibian Richiș, care a devenit un adevărat magnet pentru oameni din Germania, Italia, Franța, Olanda sau chiar Statele Unite, care își cumpără aici case și spun că trăiesc mai bine ca în țara de unde au venit. Însuși regele Charles al Angliei și-a cumpărat în Ardeal domenii. Așa vede România și un prieten al regelui, jurnalistul englez Charlie Ottley, care a lăsat regatul britanic și a venit în România, și-a luat o casă în satul Șirnea, Brașov, s-a stabilit cu soția lui aici, unde a descoperit o lume pe care noi nu o vedem, nici Europa occidentală nu o vede. Ottley face un serial de 10 episoade în care arată această Românie necunoscută de care s-a îndrăgostit. Are zeci de argumente despre frumusețea ei, mai multe decât are Pătraru despre urâțenia ei, de la cea mai simplă observație că nicăieri în lume nu există o toamnă mai frumoasă ca în România. Și descrie culorile naturii, ale copacilor, ale vegetației. Tot ce vede parcă ar fi dintr-o țară de basm. Așa și este România dacă o privim cu ochii lui. E plină de prospețime, de inedit, de tradiții care nu s-au alterat. Dar eu de mult am scris că în Transilvania dacă mergeți, veți descoperi o altă Românie decât cea dâmbovițeană. În zona din care îmi trag rădăcinile, Țara Făgărașului,  manelismul bucureștean nu se vede. Nu se vede nici la Brașov, Cluj sau Timișoara.

Se dezvoltă o Românie peste capetele guvernanților. Românii încep să înțeleagă că numai în țara lor poate să fie mai bine pentru ei, că numai aici pot fi stăpâni, nu slugi la stăpâni ca în Occident, în țările unde lucrează acum, ca să câștige mai bine.

Pătraru spune că tot ce câștigă acolo și trimit acasă, se întoarce tot acolo, fiindcă produsele pe care le cumpără aici sunt tot occidentale.  Dar lucrurile se cern, oamenii încep să-și dea seama cum merge cântarul. Să nu uităm că actuala clasă politică, pe care o răstignește cu argumente solide emisiunea „Starea nației”, este aleasă de 31 la sută din populația cu drept de vot, ceilalți 69 la sută dintre români, sunt cei care făuresc această altă Românie.

Guvernanții au rămas mult în urma realității, mult în urma acestei Românii care se dezvoltă în paralel, cu un curs înfloritor imprevizibil. Ei nu se pot opune acestui curs, dar pot face totuși ceva, să-l înțeleagă și să se pună în slujba lui, să investească banii de la UE în el, în această Românie nevăzută până acum de ei.  Să se ridice la nivelul Paulei Seling, la rafinamentul ei, care ne face să fim egali cu marile valori muzicale ale lumii. Cu sau fără guvernanți, această Românie liberă, independentă, se conduce și se dezvoltă singură.

Este o Românie a celor care circulă, care învață de la alții și știu să intre în competiție.

Și dacă văd ceea ce noi (citește guvernanții) nu vedem, străinii vor coopera, trebuie să facă și din România o piață de valoare și pentru ei. Cât timp își vor mai aduce aici produsele „second hand”? Va exista un recul. Concurența face ca și România să fie o piață atractivă. Austriecii nu sunt mai isteți ca românii. De ce ei să aibă bogăție și românii, nu? Copiii de zece ani din emisiunea lui Dan Negru (foto 3), când vor crește, vor rezolva această dilemă.

Important este să fie pace. Și piața liberă, atunci românii vor înțelege că sunt capabili să creeze o balanță echitabilă între cerere și ofertă. Soluții există. Noua generație va fi o generație a soluțiilor.

 

Autor: Grid Modorcea

Sursa: Napoca News


                                                                          *****


Foto: Captură INTERNET

duminică, 25 decembrie 2022

Dan Negru: Spuneți-le celor mici adevărul! Sărbătoarea acestor zile nu e despre Moș Crăciun!

 

Cunoscutul om de televiziune Dan Negru îi îndeamnă pe părinți să le vorbească celor mici despre adevărata sărbătoare din 25 decembrie, care nu este despre Moș Crăciun, ci despre copilul care a biruit lumea: „Spuneți-le copiilor ADEVĂRUL ! Spuneți-le că Sărbătoarea acestor zile nu e despre Moș Crăciun, ci despre nașterea unui copil care atunci când a crescut a biruit lumea. Un copil care a împărțit timpul in două: înainte și după nașterea Lui.De la nașterea Lui încoace se numără anii ! Au trecut 2022 !

Spuneți-le că bebelușul născut acum e cel care mai târziu va să vie cu slavă să judece viii si morții, a cărui împărăție nu va avea sfârșit…“, a spus Dan Negru.

La începutul lunii, Dan Negru a scris și despre adevărata personalitate a Sfântului Nicolae de Myra, cunoscut în popor drept Moș Nicolae.

Sursa: site-ul R3media

luni, 31 octombrie 2022

Dan Negru : „În agenda lui Musk noi suntem trecuți lângă rinocerii din Africa de Sud!”

 

Prezentatorul TV Dan Negru sparge mirajul generat de vizita lui Elon Musk în România. Cel mai bogat om din lume a închiriat Castelul  Bran pentru un chef de Halloween. La eveniment au luat parte nu doar bogații lumii, ci și actori și manechine de top, care au zburdat și pe străzile din Brașov, în toată splendoarea.

In agenda lui Musk noi suntem trecuți lângă rinocerii din Africa de Sud pe care-i vânează in vacanta de iarnă și lângă corturile de iută din Mongolia in care doarme in vacanta de vară. Nu suntem trecuți ca potențiali parteneri de afaceri. Noi le dăm circul, nu pâinea… Mie-mi place însă curajul lui Elon Musk de a elibera online de cenzură. E declarația lui.

Culmea, occidentul a câștigat războiul cu comunismul tocmai prin libertatea de expresie, prin spiritul critic, piața liberă, promovarea competenței! Azi același occident dărâmă statui și cenzurează . Idioții au putere si elitele sunt ruinate. Musk speră să elibereze rețele sociale de excesiva „politică de moderare e conținutului”

N-o să reușească! România e un exemplu: am colegi de breaslă in televiziuni de știri care una spun la serviciu, pe sticlă, și alta cred și spun acasă. Unii dintre ei au conturi cu nume false unde-și postează adevarata părere. Le e frică să o spună pe față. De asta Elon Musk nu va putea să elibereze online ! Dimpotriva, cenzura se va înăspri pentru că utilizatori nici măcar nu-și vor mai da seama că nu mai au drepturi. Ca-n povestea cu păsările care cresc in cușcă și cred ca zborul e o boală. Cenzura plecă prima dată din tine!

Când te cucerești pe tine, nu te temi de nimic. Asta e lecția pe care noi putem să i-o dăm domnului Musk: cei din online sunt in cușcă deja și cred că zborul e o boală !, scrie Dan Negru pe Facebook.

 

Sursa: NapocaNews

sâmbătă, 25 decembrie 2021

Dan Negru, mesaj pentru părinți: „Spuneti-le copiilor că ziua de azi nu e despre Moș Crăciun! E despre Nașterea lui Iisus”

 


Dan Negru are un mesaj pentru părinți: „Spuneti-le copiilor că ziua de azi nu e despre Moș Crăciun! E despre Nașterea lui Iisus”.

„Ne place sau nu, evenimentul de azi, Nașterea lui Iisus, a împărțit timpul în două: ÎNAINTE și DUPĂ Hristos.

Așa se numără anii în istorie.

Toată planeta s-a aliniat nașterii Lui, toți suntem în 2021, credincioși sau atei, pentru că Iisus s-a născut acum 2021 ani.

De la nașterea Lui încoace se numără anii!

Au trecut 2021!

Ziua de azi e despre nașterea celui care a împărțit timpul în două!

Și asta nu e despre religie sau credință, e despre cultură generală.

Spuneţi-le copiilor că azi e despre nașterea Celui care a biruit lumea.

Și timpul”, scrie Dan Negru pe Facebook.

                                                                                                         C.L.L.