Poate că Iisus n-ar fi prins o invitație azi la Sărbătoarea Catedralei. Eu-păcătosul- am prins dar nu aș fi fost o bună companie pentru EL. Marea noastră greșeală e când îl confundăm pe Dumnezeu cu funcționarii Lui! De asta românul are vorba: să faci ce zice popa, nu ce face popa !
Când trăiești într-o Europă creștină, cu istorie și artă religioasă, și nu-i cunoști cultura religioasă ești un tăntălău fudul 😀 Peste o sută de ani, nimeni nu-și va aminti că a existat Mall Băneasa, Mallu’ din Iași ori Timișoara . Catedrala de azi, însă, strănepoții noștri o vor găsi tot aici.
Vă mai amintiți de campania din 2016 pentru răscumpărarea operei lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”? Ne îndemnau mulți atunci să donăm pentru sculptură în loc de catedrală. Praful s-a ales de campanie! Încă o țeapă a statului! Sculptura lui Brâncuși nu s-a întors, e tot departe, statul a eșuat în recuperarea ei. Catedrala n-a plecat; e aici, aproape.
Uneori și sufletul are nevoie de un loc de odihnă. Într-o capitală în care prăpastia dintre bogați și săraci este atât de adâncă, o biserică e locul de odihnă al sufletului-pentru că sufletul este singurul lucru care face diferența dintre bogat și sărac.
Nici mie nu-mi place gălceava popilor! Dar cearta e între oameni, nu între oameni și Dumnezeu.
Celor care cred că certurile și mândria popilor vor slăbi credința noastră le reamintesc povestea lui Napoleon: când s-a întâlnit cu cardinalul Consalvi, împăratul i-ar fi spus: „Știți că nu-mi stă nimic în cale; pot să distrug pe cine vreau — oameni, lucruri, instituții — și, curând, voi distruge biserica.” Cardinalul,calm, i-ar fi răspuns: „Veți pierde,Majestate! N-am reușit noi, preoții, să distrugem Biserica lui Iisus în două mii de ani! Nu veți reuși, Sire!”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu