85% dintre copiii din România utilizează internetul zilnic

Aproximativ 85% dintre copiii din România cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani și cu acces la internet intră zilnic online, aceștia petrecând, în medie, peste cinci ore pe zi pe rețelele sociale, arată un studiu realizat de iSense Solutions în exclusivitate pentru Lowe Group România, citat de stiripentruviata.ro.

  Studiul este al treilea din seria Bold by Lowe Group și analizează comportamentul copiilor din trei categorii de vârstă – 5-7, 8-12 și 13-16 ani – în mediul digital. Datele arată că vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8,5 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart. Însă, chiar și înainte să aibă un device personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților.

  Device-ul pe care copiii îl folosesc cel mai des este, deloc surprinzător, smartphone-ul, pe care aceștia petrec, în medie, 160 de minute pe zi, chiar 208 minute în cazul adolescenților de 13-16 ani. În același timp, se remarcă o preferința pentru tabletă în categoria de vârstă 5-7 ani.

   Cei mici intră pe internet în special de acasă și obișnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante și de desene animate sau să stea pe rețelele sociale. Aceștia au, în medie, 14 aplicații instalate pe smartphone, cele mai folosite fiind cele de navigare pe internet, rețele sociale, jocuri și chat/messenger.

  Copiii mai mici preferă să se joace pe smartphone, în timp ce adolescenții socializează. Astfel, copiii au conturi pe mai multe rețele sociale, cele mai populare fiind Facebook (utilizată de 43% dintre aceștia și pe care petrec, în medie, 121 de minute pe zi), Whatsapp (11% / 72 minute), Instagram (2% / 67 minute) și Snapchat (1% / 62 minute).

   Peste jumătate dintre copii și-au făcut cont pe Facebook asistați de un părinte, ceea ce arată o preocupare a părinților față de activitatea socială din mediul digital a copiilor lor.

   Pe Facebook, copiii dau, cel mai des, like la postările prietenilor și vorbesc pe chat, însă se remarcă o înclinație a adolescenților (peste 57%) să dea like la paginile brandurilor și ale vedetelor. În ceea ce privește publicitatea în mediul digital, adolescenții de 14-16 ani văd reclamele în special la începutul clipurilor video de pe YouTube, pe Facebook, pe site-uri și în interiorul unor aplicații sau jocuri. Dau click să afle mai multe în special pe Facebook (28%) și pe bloguri și doresc să cumpere produsul după ce au văzut reclamă în interiorul unor jocuri sau pe Facebook.

   Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe și cuprinde atât metode calitative, cât și cantitative. Astfel, au fost realizate 4 focus grupuri cu copii cu vârstă între 8-12 ani, respectiv 13-16 de ani, iar studiul cantitativ a fost realizat pe adolescenți cu vârstă între 14-16 ani și părinți cu copii cu vârstă între 5-16 ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-6%.

Autor Narcis POPESCU 

Sursa News Active Stire Nefiltrate

Internetul – sabia cu două tăişuri a democraţiei

Anii ’80 trecuţi de care, în curând, ne vor despărţi patru decenii au fost formidabili. Au creat lumea următoarelor două sau trei secole. În Marea Britanie au fost deceniul ”Doamnei de Fier”, premiera Margaret Thatcher, cea care a forţat istoria şi a vrut să-i facă pe britanici, pentru a doua oară, să devină americani, încercând să-i convingă să renunţe la statul social european şi să le impună capitalismul cel mai sălbatic cu putinţă. A eşuat, dar a crescut la sân şi ne-a pricopsit cu următoarele generaţii, cel puţin stranii, de europeni, printre ei şi mulţi dintre copiii noştri, ”egoişti, băgăreţi şi leşinaţi după bani” (sloganul băncii Lloyd’s, din Londra).

Peste Ocean, preşedintele Ronald Reagan a lansat neoreaganismul, adică democraţia de piaţă liberă, adică neoliberalismul economic dezlănţuit şi i-a adus pe neoconservatori la Casa Albă, Pentagon, Departamentul de Stat etc., de atunci încoace aceştia au căpuşat temeinic şi nefast factorii de decizie politică, managementul suprem şi politica externă a SUA. Cu perestroika şi glasnostul lui, Mihail Gorbaciov a înmormântat comunismul şi bine a făcut, au urmat apoi 20 de ani de chinuri colosale pentru ruşi, dar astăzi ţara lor este pe drumul ei propriu, capitalism după priceperea lor, democraţie după înţelegerea lor, mândrie naţională renăscută, situaţie economică generală bună şi revenire la fostul statut de superputere mondială, una din primele două ale lumii.

Karl Marx a sucombat a doua oară, cea mai devastatoare critică a marxismului a venit de la polonezul Leszek Kolakowsky, în cartea Curentele principale ale marxismului, un ghid în filozofia lui Marx, dar şi discursul de adio la îngropăciunea în uitare a doctrinei sale. I-a urmat, apoi, la cimitir, comunismul în toate variantele europene – adică Marx, Engels, Lenin şi Stalin. După 29 de ani a căzut şi zidul lui Hruşciov, de la Berlin, iar Germania s-a reunificat. În tot acel deceniu, până în ultima lui săptămână,numai ţara lui Gică Contra n-a făcut şi nu a sperat nimic. Condamnată, parcă, de un tribunal science fiction la o sentinţă halucinantă, România anilor ’80 s-a întors în timpuri geologice revolute, în Cuaternar, în frig, mâncare drămuită şi foame, printre mamuţi industriali şi copii făcuţi la întâmplare, în străfunduri de peşteri – apartamente semiîngheţate.

Apetitul fostului Nicolae Ceauşescu pentru dictatură s-a produs într-un climat reprobabil de toleranţă internă şi internaţională, s-a ajuns la stări de lucruri de un primitivism năucitor, liderul şi-a subordonat totul, partidul, statul şi resemnarea întregului popor. În zilele marii revoluţii mondiale a comunicaţiilor, în ţara lui Eugene Ionesco absurdul a ieşit din orice proporţii, la 28 martie 1983, printr-un act al Consiliului de Stat, Bucureştiul a declarat război… tuturor maşinilor de scris de pe teritoriul României, inclusiv bietele Underwood, Remington şi Adler,vechi de 50-60 ani, de dinainte de comunism (?!).

Dar toate întâmplările fabuloase ale anilor ’80 din veacul trecut, aşa cum am încercat să vi le evoc în câteva cuvinte, au fost depăşite de una colosală, a cărei magnitudine şi importanţă istorică nu au fost pe deplin pricepute, la vremea respectivă, de către contemporani: la 1 ianuarie 1983 s-a născut Internetul şi a devenit operaţională prima reţea unică globală cu protocoale TCP/IP. În viitorul nu prea îndepărtat, o altă Margaret Thatcher, un alt Ronald Reagan, un alt Gorbaciov, un alt Helmuth Kohl, sau un alt Ceauşescu şi toţi guvernanţii care le vor urma, vor trebui să înfrunte această sabie cu două tăişuri a democraţiei care este internetul, precum şi cele trei mari pericole anti-sistem apărute odată cu el: 1. comunicarea şi dezbaterea publică instantanee a unor programe şi platforme politice anti-establishment 2. diseminarea tot instantanee şi monitorizarea unor măsuri organizatorice, strategice şi tactice, în vederea obţinerii succesului electoral şi a câştigării guvernării, şi 3. media alternativă, ca antidot la intoxicarea zilnică a publicului de către serviciile (îndeosebi video) ale mediei mainstream, aservită politic şi economic.

Astăzi, internetul îi învaţă pe utilizatorii săi, pe cetăţeni, cum să-şi schimbe părerile şi viziunile despre politicieni şi partidele lor, acolo unde este cazul le stabileşte legătura benefică cu guverne în mod real democratice, adică în slujba lor, le oferă satisfacţia îndeplinirii contractului social moştenit de aproape un sfert de mileniu de la Jean Jacques Rousseau. Internetul, cyberspaţiul, pune la dispoziţia oamenilor o bază de informaţii incomparabil mai mare decât, să zicem, cea existentă acum 40 de ani, pecetluieşte soarta guvernărilor nefuncţionale, defineşte mai acurat interdependenţa internaţională. Permite utilizatorilor să înţeleagă cum anume funcţionează, în ţara lor, practicile democratice şi guvernanţa şi, simultan, ce fel de politici şi relaţii sunt practicate de guvern în exterior. Fără internet, foarte mulţi nu ar realiza astăzi cât sunt de oprimaţi, sau de liberi. Cât de mult le este cenzurată informaţia oficială. Cât de aservită sau nu este media frecventată. Cât de onestă, sau mincinoasă şi perfidă, este propaganda statului. Cât de perversă şi retrogradă a devenit media oficială, indiferent că vorbim de Vest, sau de Est, de ţări cu o îndelungată tradiţie şi viaţă democratică, sau de ţări la început de drum pe calea democraţiei. Sursa: Cotidianul

                                                   Autor: Radu Toma

Internetul – sabia cu două tăişuri a democraţiei

Anii ’80 trecuţi de care, în curînd, ne vor despărţi 4 decenii, au fost formidabili. Au creat lumea următoarelor 2 sau 3 secole. În Marea Britanie a fost deceniul „Doamnei de Fier”, primul-ministru Margaret Thatcher, cea care a forţat Istoria şi a vrut să-i determine pe britanici, pentru a doua oară, americani, încercînd să-i facă să renunţe la statul social european şi să le impună capitalismul cel mai sălbatic cu putinţă. A eşuat, dar a crescut la sîn şi ne-a pricopsit cu următoarele generaţii, cel puţin stranii, de europeni, printre ei şi mulţi dintre copiii noştri, „egoişti, băgăreţi şi leşinaţi după bani” (sloganul băncii Lloyd’s, din Londra). Peste Ocean, preşedintele Ronald Reagan a lansat neoreaganismul, adică democraţia de piaţă liberă, adică neoliberalismul economic dezlănţuit şi i-a adus pe neoconservatori la Casa Albă, Pentagon, Departamentul de Stat etc., de atunci încoace aceştia au căpuşat temeinic factorii de decizie politică şi managementul suprem al SUA.

Cu perestroika şi glasnostul lui, Mihail Gorbaciov a înmormîntat comunismul, şi bine a făcut, au urmat 20 de ani de chinuri colosale pentru ruşi, dar, astăzi, ţara lor este pe drumul ei propriu, capitalism după priceperea lor, democraţie după înţelegerea lor, mîndrie naţională renăscută, situaţie economică generală bună şi revenire la fostul statut de superputere mondială, una din primele două ale lumii. Karl Marx a sucombat a doua oară, cea mai devastatoare critică a marxismului a venit de la polonezul Leszek Kolakowsky, în cartea „Curentele principale ale marxismului“, un ghid în filozofia lui Marx, dar şi discursul de adio la îngropăciunea în uitare a doctrinei sale. I-a urmat comunismul în toate variantele europene – adică Marx, Engels, Lenin şi Stalin. După 29 de ani, a căzut şi zidul lui Hruşciov, de la Berlin, iar Germania s-a reunificat. În tot acel deceniu, pînă în ultima lui săptămînă, numai ţara lui Gică Contra n-a făcut şi nu a sperat nimic. Condamnată, parcă, de un tribunal science fiction la o sentinţă halucinantă, România anilor ’80 s-a întors în timpuri geologice revolute, în Cuaternar, în frig, mîncare drămuită şi foame, printre mamuţi industriali şi copii făcuţi la întîmplare, în străfunduri de peşteri – apartamente semiîngheţate. Apetitul lui Nicolae Ceauşescu pentru dictatură s-a produs într-un climat reprobabil de toleranţă internă şi internaţională, s-a ajuns la stări de lucruri de un primitivism năucitor, liderul şi-a subordonat totul: partidul, statul şi resemnarea întregului popor. În zilele marii revoluţii mondiale a comunicaţiilor, în ţara lui Eugen Ionescu absurdul a ieşit din orice proporţii, la 28 martie 1983. Printr-un act al Consiliului de Stat, Bucureştii au declarat război… tuturor maşinilor de scris de pe teritoriul României, inclusiv bietele Underwood, Remington şi Adler, vechi de 50-60 de ani, de dinainte de comunism (?!). Dar, toate întîmplările fabuloase ale anilor ’80 din veacul trecut, aşa cum am încercat să vi le amintesc în cîteva cuvinte, au fost depăşite de una colosală, a cărei magnitudine şi importanţă istorică nu a fost pe deplin pricepută, la vremea respectivă, de către contemporani: la 1 ianuarie 1983, s-a născut Internetul şi a devenit operaţională prima reţea unică globală cu protocoale TCP/IP. În viitorul nu prea îndepărtat, o altă Margaret Thatcher, un alt Ronald Reagan, un alt Gorbaciov, un alt Helmut Kohl, sau un alt Ceauşescu şi toţi guvernanţii care le vor urma vor trebui să înfrunte această sabie cu două tăişuri a democraţiei care este Internetul, precum şi cele 3 mari pericole anti-sistem apărute odată cu el: 1) comunicarea şi dezbaterea publică instantanee a unor programe şi platforme politice anti-establishment; 2) transmiterea şi monitorizarea unor măsuri organizatorice strategice şi tactice, în vederea obţinerii succesului electoral şi a cîştigării guvernării; 3) mass-media alternativă, ca antidot la intoxicarea zilnică a publicului de către serviciile (îndeosebi video) ale presei mainstream, aservită politic şi economic.

Astăzi, Internetul îi învaţă pe utilizatorii săi, pe cetăţeni, cum să-şi schimbe părerile şi viziunile despre guvernele lor, acolo unde este cazul le oferă legătura benefică cu guverne în mod real democratice, adică în slujba lor, le furnizează satisfacţie. Internetul, cyberspaţiul, pune la dispoziţia oamenilor o bază de informaţii incomparabil mai mare decît, să zicem, acum 40 de ani, pecetluieşte soarta guvernărilor nefuncţionale, defineşte mult mai limpede interdependenţa internaţională, după caz benefică, sau nu. Permite utilizatorilor să înţeleagă cum anume funcţionează, în ţara lor, practicile democratice şi guvernanţa şi, simultan, ce fel de politici şi relaţii sînt practicate de guvern în exterior. Fără Internet, foarte mulţi nu ar realiza astăzi cît sînt de oprimaţi, sau de liberi. Cît de mult le este cenzurată informaţia oficială. Cît de aservită, sau nu, este mass-media frecventată. Cît de onestă, sau mincinoasă şi perfidă, este propaganda statului.

Cît de retrogradă a devenit în prezent mass-media oficială, indiferent că vorbim de Vest, sau de Est, de ţări cu o îndelungată tradiţie şi viaţă democratică, sau de ţări la început de drum pe calea democraţiei. 

Sursa ziarul TRICOLORUL

                                                                            RADU TOMA