POESIS - CRISTIAN BĂDILIŢĂ

E-mail

Întinde mâna peste mare
mâna ta nobilă şi rece
ca o zăpadă care trece
ca un miracol care doare.

Mă ia în palma Ta crescândă
şi mă ridică sus, mai sus,
stă raiul capturat în stâncă
şi prinţul lumii doarme dus.

Aici mă pune, sub smochinul
din care mulţi vor fi muşcat,
căci n-am fost, Doamne, asasinul
crinilor tăi fără păcat.

La umbra lui să stau o vară
şi să mă-nbrac în frunziş sfânt,
întinde mâna ta uşoară
sfâşie-mi pielea de pământ.


Jurnal cu înger

Miros a somn scriind aceste rânduri
cu vârful inimii fără păcat,
noaptea-mi trecură lupi sfioşi prin gânduri
niciun miel alb în dinţi n-au sfâşiat.

Şi urma lor lăsată pe zăpadă
o simt în trup ca pe un blând tăiş,
rană de înger mi s-a dat, nomadă,
pe care o sărut pieziş.


Psalmul 1001

Vinovat sunt, Doamne, de-nserarea asta
care îmi sfâşie vintrele şi coasta,
care nu-mi dă pace să închid pleoapa
şi în piept îmi sapă, feciorelnic, groapa.
Vinovat sunt, Doamne, de lumina zgurii
care taie-n carne buzele pădurii
nelăsând să crească decât scaiul peste
putregaiul vorbelor aceste.
Vinovat de toate, Doamne-s, pe-nserat
când de mine însumi m-am cutremurat
oglindit în tâmpla unui zeu apter:
nici măcar iertare, Doamne, nu-ţi mai cer.

Vitraliu

Poezia creşte din nimic
trandafir crucificat pe-o tâmplă
şlefuită-n somn de zeu calic
poezia-i tot ce nu se-ntâmplă

tot ce prin fiinţa noastră cere
a rămâne pururi într-un rost
sâmbure tăcut de înviere
zi de sărbătoare-n an de post

tirbuşon cu care scoatem dopul
morţii noastre fără vreun oftat
dezgropând apoi cu târnacopul
de sub frunte zeul surmenat.

(Selecţie din volumul "Jucaţi-vă mai des cu focul, ed. Grinta, director Gabriel Cojocaru)