SFERTUL ACADEMIC TRECUSE...
Era o zi
ploioasă de aprilie. Cartierul industrial unde locuia Cristian cu soţia, format
din blocuri cu apartamente cât o cutie de chibrituri îi sporea starea bacoviană
în care intrase de când văzuse cerul înnorat şi bălţile de ploaie de pe
carosabilul din faţa blocului său. Soţia lui care era învăţătoare avea program
pe după masă din lipsă de spaţiu la şcoală şi era una dintre bucuriile lui
Cristian că nu trebuia să-şi pună singur micul dejun. Îi plăcea să fie servit
la masă, la pat dacă se poate aşa ca-n filmele americane, poate de asta îi
plăcea mult să mănânce la restaurant când avea un ban în plus în buzunar. Porni
radioul şi îl auzi pe Paul Grigoriu care îi îndemna pe români să meargă la
muncă însoţiţi pe lângă entuziasm şi dorinţa de a construi societatea
multilateral dezvoltată şi de umbrele. Ploua în toată ţara, lucru benefic
pentru ogoarele patriei şi pentru plămânii noştri deoarece ploaia mai aşeza
praful din Baia Mare care se găsea peste tot, de pe Mărgeanului şi Motorului
până la Cuprom şi Ferneziu. De fapt Baia Mare era în acea vreme unul dintre
cele mai poluate oraşe din Europa iar băimărenii cu dinţii cei mai cariaţi şi
care zâmbeau cel mai rar.
-
Maria, adă-mi te rog ceaiul cu o felie de lămâie dacă
se poate!
-
Se poate dragule, te arde cumva?
-
Ce să mă ardă dragă?!
-
Lasă, nu face pe nisnaiul. Văd că tu ai bani de taxi
iar eu trebuie să vând sticle ca să am bani de pâine. Corect îi aşa?
-
Nu te plânge că ne bate Dumnezeu! Frigiderul e plin cu
de toate şi apoi tu când iei salariul că nu ţi-l prea văd?!
-
Neruşinatule! Tu nici nu ştii unde este Asociaţia de
locatari, n-ai plătit o dată, o singură dată curentul electric. Ştii tu unde-i
Vitalul?
-
Normal. Chiar am prieteni acolo, pe Janos executorul
lor, pe Stelică şi pe mulţi alţii.
-
Dragule, n-are rost să ne enervăm de dimineaţă. Mănâncă
liniştit şi spune-mi ce program ai astăzi. La cât ne vedem? Promit dacă vii
repede o partidă de sex cum n-ai mai văzut. O.K.?
Cristian părea mulţumit de perspectiva
zilei şi parcă nici ploaia nu-l deranja atât de mult. Termină de mâncat cele
două-trei felii de salam şi slănina friptă, bău ceaiul de muşeţel şi plecă la
baie să se bărberească, să se spele pe dinţi şi să facă duşul zilnic. Era şi
ăsta un mod de a evita răspunsul la întrebarea ei. În meseria lui nu se ştia
niciodată cu ce femeie te întâlneşti iar una dintre calităţile lui era aceea că
îşi îngrijea mult corpul. Poate că suferea de narcisism?
-
Te rog grăbeşte-te, e aproape şapte şi douăzeci de
minute iar la jumătate merge optul şi douăzeciul.
-
Bine Maria, tu ştii că eu niciodată nu am întârziat.
Vezi că la buzunarul din spate al pantalonului am o sută de lei în bacnote de
douăzeci şi cinci. Ia cincizeci de lei şi cumpără ceva bun pentru diseară. N-am
uitat de promisiunea ta.
-
O.K. Te rog grăbeşte-te să vii diseară!
Cristian se echipă repede, ce
naiba, făcuse armata şi ce armată! Îşi luă pantalonul cu care fusese şi cu o zi
înainte îmbrăcat, o cămaşa de culoare mov primită de ziua lui, un pulovăr mai
subţire şi un fâş pentru că nu suporta să meargă cu umbrela, mereu o uita pe
undeva şi apoi primea telefoane sau mesaje prin viu grai să meargă după ea.
-
Pa, draga mea!
-
Te iubesc! veni promt răspunsul ei.
Ieşi din bloc, observă mizeria din jurul
lui dar se consolase de mult cu acest aspect. În fond şi la urma urmei în el
locuiesc atâtea de multe suflete cât sunt în două sate ca Lucăceşti şi Dăneşti.
Fiecare om are cultura, obiceiurile şi plăcerile lui. Unii au plăcerea de a
arunca mizeria direct de la etaj jos că „proştii” vor face curat după ei.
Oricum alte blocuri arătau mult mai rău decât cel în care locuiau ei. Cristian
priveşte ceasul şi se gândi că are timp de o cafea la „Săgeata”, barul
prietenului său din Dragomireşti. Mai mult s-ar duce să o vadă pe barmana Lili,
fată frumoasă, cu un piep generos şi sîni obraznici asemeni unei brazilienci de
samba. Imediat când îşi termină gândul şi planul iată că apare autobuzul
numărul 18 iar şoferul opreşte şi-l invită să urce în faţă:
-
Bună dimineaţa domnule executor! La muncă, la muncă?
-
Da Marine, la muncă, nu la întins mâna, vorba ceea.
Mulţumesc că m-ai luat.
-
Nici o problemă, doar nu vă car eu în spate.
-
Văd că ai glume în program.
-
Domnule, dacă n-am glumi am muri de tristeţe. Ştiţi ce
grea e meseria asta acuma după revoluţie. Trebuie mereu să fii atent să nu dai
peste cineva care se aruncă pur şi simplu pe trecerea de pietoni, apoi aştia cu
maşinile parchează unde le vine bine de nu mai poţi opri în staţie. Autobuzele
îs vechi, călătorii îs nemulţumiţi de condiţiile oferite şi îşi varsă nervii pe
noi şoferii de parcă noi n-am vrea să conducem autobuze noi aşa ca-n Germania
sau Danemarca. Vă rog să mă iertaţi că m-a luat gura pe dinainte şi poate vă
plictisec.
-
Nu mă plictiseşti, Marine. Asta-i viaţa. Ai grijă să o pui
pe doamna mea aici în faţă.
-
Păi aşa fac întotdeauna cu doamna învăţătoare Maria şi
cu colega ei. Câteodată îl mai invit la întoarcere să stea cu noi şi pe
doctorul Gardin. Din păcate tare mult bea, în rest e doctor bun şi firizenii îl
apreciază.
-
O fi având motivele lui să bea Marine. Nu poţi şti
niciodată ce este în sufletul unui om. Sufletul e ca un măr pe pom în luna noiembrie, pe dinafară e roşu şi frumos
iar pe dinăuntru e putred!
-
Aşa-i cum ziceţi dumneavoastră. Iar m-a luat gura pe
dinainte. Doctorul Garbin chiar mi-a făcut reţetă la nevastă când a fost
bolnavă, dar nici eu nu l-am pus să-şi ia bilet şi l-am aşezat aici în faţă aşa
ca pe domnul colonel Hoban!
-
Bine Marine, uite ce repede am ajuns cu o vorbă spusă
din inimă. O zi bună să ai şi atenţie cum şofezi!
-
Mulţumesc domnule Coza, la fel şi la dumneavoastră.
Cristian coborî în staţia de lângă
bisericuţă şi fiind atât de aproape de Tribunalul Judeţean Maramureş merse
întâi acolo. Salută pe administratorul Cirţ, se interesă cine este sus la
şefime şi dacă a sosit nea Costică, şoferul maşinii tribunalului, o Dacia
break, de culoare albastră închis, cu numere galbene, aşa cum aveau şi cei de
la procuratură.
-
La ce-ţi trebuie Costică? se interesă administratorul
tribunalului.
-
Am un dosar împreună cu Mihai Crăciunescu de rezolvat
la Şomcuta-Mare şi ne trebuie maşina tribunalului iar apoi ne întoarcem de
acolo pe la Mireş ca să pot merge şi eu să-mi văd copilul care-i la ţară, la
Lucăceşti
-
Bine, du-te cu delegaţia asta la domnul preşedinte Chiş
să ţi-o semneze. Am competat-o eu încă de ieri la rugămintea lui Mihai.Şi
succes cu dosarul. Am auzit că aveţi de recuperat o sumă imensă de bani.
-
Aşa-i, domnule Cirţ. Dacă i-am avea noi trei aceşti
bani, tu, eu şi Mihai ne-am face oameni pe viaţă.
-
Voi primiţi ceva „mânânţăi”?
-
- Culmea este că aştia bogaţii sunt cei mai zgârciţi şi
nu-ţi dau bani nici măcar de o plăcintă creaţă şi de-o bere să o bei la Popasul
Mesteacăn. Mă ierţi, Ionel dar trebuie să mă grăbesc, şefa nu ştie că am venit
pe la Tribunal şi mi-e să nu ridice condica doamna Paulina.
-
Ce, tu-ţi mai faci probleme de semnatul condicii?Noi
semnăm o dată sau de două ori pentru toată luna!
-
Noi la judecătorie suntem mai speciali! Hai pa!
Cristian urcă cu uşurinţă scările
tribunalului, trecu pe lângă biroul unor judecători de calitate şi unde avea
prieteni, ajunse la prim-grefieră:
-
Sărut-mâna, am venit cu o delegaţie la domnul
preşedinte.
-
Despre ce este vorba?
-
Trebuie împreună cu domnul executor Crăciunescu să
mergem la o executatre silită în Şomcuta Mare şi avem nevoie mâine la ora opt
de maşina tribunalului.
-
Bine. Dă-mi delegaţia. Merg eu cu ea. Te rog să iei
loc.
-
Mulţumesc.
Prim grefiera
tribunalului era o femeie cam la cincizecişicinci de ani, cu părul blond sau
vopsit auriu, elegantă, cu vorba blândă dar care totuşi te obliga să păstrezi o
anumită distanţă, mereu amabilă dar distantă, o femeie bine aleasă pentru
funcţia pe care o avea.
-
Poftiţi domnule Coza. Aveţi delegaţia semnată. Domnul
preşedinte mi-a spus să vă transmit să nu folosiţi maşina aiurea decât în
scopul rezolvării dosarului.
-
Noi întotdeauna folosim maşina doar în acest scop.
Oricum am înţeles mesajul. O zi bună vă doresc.
-
La revedere.
După ce băgă delegaţia în primul
sertar al genţii ca Doamne fereşte, să nu o ude ploaia de afară, Cristian o luă
pe scurtătură spre judecătorie. Privi ceasul care arăta ora opt şi un sfert.
Alergă puţin dar era grijului să nu-şi ude sau stropească pantalonii. În faţa
biroului „Executări civile” puhoi de lume. Mulţi oameni de la ţară procedau
aşa, adică veneau să se intereseze de dosar când ploua şi nu putea lucra afară.
Iată încă un motiv ca Cristian să urască
ploaia. Este luat la întrebări încă din faţa uşii numai că acesta pe un ton
ferm le spune:
-
Am ceva treabă de douăzeci de minute la birou după care
vă iau pe rând în ordinea în care aţi sosit.
O zăreşte pe o clientă mai veche,
Eleonora Ciocotişan şi o roagă să ţină evidenţa oamenilor care-l caută. De
fapt, la ea şi avea programat să meargă într-un dosar imobiliar, undeva pe
lângă Liceul sportiv. Intră înăuntru unde cei doi colegi aveau clienţi în faţa
biroului şi discutau de zor. Cristian se aşează pe scaun, deschide geanta şi
foarte bucuros îi înmână colegului Mihai delegaţia semnată de preşedinte.
Acesta îi trage cu ochiul în semn de mulţumire şi că totul este în ordine. Apoi
caută în opis numărul de dosar al femeii, caută şi un dosar de punere în
posesie la Cupşeni al unuia Bude Ioan pe care l-a zărit în faţa uşii şi se
întreabă: „Oare tipa ai frumoasă la cine va nimeri cu dosarul execuţional?” Verifică
corespondenţa, e bucuros că au intrat doar şapte dosare noi, două evacuări de
soţ, un partaj cu o sumă frumuşică de recuperat, o amendă penală, trei dosare
cu punere în posesie. Le caută copertă, le dă număr de înregistrare şi se pune
să le trimită somaţie, decizie de imputare, după caz, fiecărui pârât, debitor în parte. Se descurcă
bine şi repede. A învăţat în după-mesele când stătea peste program ca să facă
această operaţiune şi în dosarele celorlalţi colegi, Mihai şi Nistor. Căci
ultimul venit întotdeauna face hârţogăria. Este ca o axiomă i-au spus-o în
unanimitate cei doi şi judecătorul Robert Matei. Dacă nu se respectă această
fază de anunţare a pârâtului poţi să te trezeşti cu contestarea executării iar
dovada primirii acesteia, trimisă de Poşta Română, se pune la dosarul
execuţional. Abia după aceea se poate trece la executarea silită inclusiv cu
vânzare de apartamente şi alte bunuri. După ce plecă clienta colegului Nistor,
acesta iese pe holul întunecos şi aglomerat al judecătoriei şi spune că nu au
voie să intre cinci minute nimeni în birou deoarece executorii au o mică
şedinţă. Pleacă şi persoana care avea dosar execuţional la Mihai şi Nistor
începe:
- Eşti culmea măi Cristi, lucrezi de trei luni la noi şi
deja îţi permiţi să întârzii. Adică eu care am vechime în Judecătorie, am
lucrat atâţea ani la Procuratura Maramureş vin la opt fără ceva iar domnul Coza
nu se sinchiseşte şi vine la opt şi douăzeci!
- Era opt şi un sfert! Ai auzit de sfertul
academic, nu?
- A, mă mai iei şi peste picior! Am să te
spun la fratele tău! Eu te-am adus aici, eu răspund de tine! Ai înţeles? Te
aşteaptă lumea de la ora şapte!
- Măi Nistor, interveni calm Mihai, nu fi
aşa de rău cu el. A venit la timp dar l-am trimis eu la tribunal după delegaţie.
Mâine am dosarul Şomcuta, haide şi tu cu noi dacă vrei.
- Să văd ce am. Aş veni, poate oprim şi pe
la Stejarul când ne întoarcem. Mi-e dor de o bere bună să o beau între stejari
cu voi doi! Măi deşteptule, de ce nu mi-ai spus unde ai fost? Mă laşi să mă
ambalez degeaba. Du-te sus la Paulina şi semnează condica, şefa mare azi nu
vine.
- Serios, întrebă uimit şi bucuros în
acelaşi timp Mihai.
- Da mă, mi-a spus vecina mea Măriuţa.
- Păi e
super măi băieţi. Şi aşa azi nu prea am chef de lucru. La ce salariu primim şi
când mă gândesc că mi-a mai venit pe cap şi Ioşca pisălogul, îmi vine să-mi bag
piciorul în ea viaţă! Pe mine mă găsiţi la Restaurantul Maramureş, pe George
Coşbuc că dă un vin Viland, a primit ceva mărci de la familia lui din Germania.
Mă duc sus să-l sun acasă să ne dăm întâlnire.
Mihai, impunător
ca de obicei prin fapte şi vorbe dar şi prin fizicul lui de aproape doi metri
şi vreo 110 kilograme la purtător, că nu avea nevoie să facă adrese pentru a
merge pe teren cu poliţia, plecă aşa cum a spus sus la etaj ca să-l poată suna
pe Viland, un vecin de-al lui, fost rugbist de performanţă la Ştiinţa Cemin
Baia Mare.
Rămaşi
singuri, Nistor şi Cristi, primul îi zice:
-
Las-o mai încet cu prieteniile gen judecătorul Robert,
avocatul Manea, Emilian şi ceilalţi. Că noi nu ne putem pune cu ei. E sfatul
meu prietenesc. În rest să fii tu sănătos. Vezi că tipa aia frumoasă pe tine te
aşteaptă. I-a spus avocatul ei să apeleze
la tine, deşi e zona lui Mihai, dar de azi înainte fiecare cu zona lui,
ai înţeles?
-
Am înţeles Nistor. Pe mine nu mî deranjează poţi să iei
tu dosarul ei sau să il dai lui Mihai.
-
Lasă mă acuma. Dacă ea a venit căutându-te şi întrebând
de tine este în regulă, numai că pe viitor, te rog să îţi vezi de dosarele tale
conform rutei primite.
Într-adevăr Cristian primise după
ce luase concursul la Bucureşti cu opt şi ceva ruta, în exterior avea Târgu
Lăpuş, Mihai zona Seini iar Nistor Mireşu Mare şi Baia Sprie, în interior,
adică în municipiul Baia Mare, Mihai avea centrul, Nistor cartierul Săsar iar
Cristian Hatvanul, noroc cu casele şi străzile din Piaţa Păcii căci altfel era
tot între ţigani cu cei trei muşchetari ai Poliţiei române, Bendruc, Almăşan şi
Tătăran!
Cristian se ridică de la biroul
său, merse la uşa bucuros că a scăpat de „predica” colegului său care demult
dorea să vorbească cu el între patru ochi şi o chemă pe doamna Ciocotişan
înăuntru.
-
Doamnă, într-o jumătate de oră plecăm dacă nu intervine
ceva neprevăzut. Ca să nu staţi degeaba eu propun să mergeţi dumneavoastră
înainte şi să mă aşteptaţi la faţa locului. Vedeţi că mai sunt afară vreo cinci
persoane.
-
Nu cinci, domnule executor. Opt persoane vă aşteaptă!
-
Tocmai de aceea vă rog să nu mai pierdeţi vremea aici
şi să mă aşteptaţi acolo.
-
Bine, domnule executor, vă rog să luaţi aceşti
cincizeci de lei să aveţi la taxi. Astfel sunt şi eu sigură că veniţi. Am
pregătit şi o masă dacă reuşim să rezolvăm treaba.
-
Deci mâncăm numai dacă rezolvăm, glumeşte Cristian.
-
Nu, Doamne fereşte, nu sunteţi dumneavoastră de vină că
m-am încurcat eu cu un ticălos mincinos şi fără frică de Dumnezeu!
-
Bine ,doamnă, nu mă mai ţine de vorbă dacă vreţi să vin
repede.
-
Aceasta plecă după ce îl saluta şi pe colegul lui Cristian,
doar de câte ori a bătut drumurile judecătoriei se cunoaşteau bine din vedere.
Cristian nemaiţinând cont de rând invită doamna cu evacuarea soţului în birou.
-
Numele dumneavoastră este Lidia Bucur? Întrebă
Cristian.
-
Da, răspunse aceasta oarecum surprinsă. A fost avocatul
meu pe la dumneavoastră?
-
Nu astăzi, dar ne-am intersectat undeva zilele acestea
şi mi-a spus că urmează să apeleze la mine o doamnă frumoasă. Rugămintea mea
este să-mi spuneţi dacă aveţi cutie poştală ca să-i dăm o citaţie ex-soţului să
se prezinte mâine cu cheile de la apartament la noi. Trebuie totuşi să fim
civilizaţi, nu?
-
Domnule, la câte mi-a făcut nu merită nimic bun, dar
totuşi mi-a făcut doi copii şi ei n-au nici o vină. De altfel acuma o să am o
nouă înfăţişare pentru că nu le plăteşte copiilor alocaţia.
-
Când?!
-Chiar azi am, dar a spus domnul
avocat Radu să-l aştept puţin deoarece are ceva treabă pe la Tribunalul
Maramureş.
- Văd că vă mişcaţi repede. În
cazul acesta vă scriu o citaţie să i-o puneţi lui în cutia poştală sau pur şi
simplu pe masa de la bucătărie iar în caz că nu se prezintă, mâine merge şi-l
evacuăm forţat.
-
Bine domnule executor, dar fac pariu că nu o să vină
mâine la dumneavoastră.
După ce aceasta plecă, Nistor dădu din
cap a lehamite sau poate că se gândi la fraza: „Ce ţi-e şi cu femeile astea! La
primul suspin şi prima greutate dau bir cu fugiţii!”Cristian invită lăpuşanul
din Cupşeni. Acesta îşi scoase pălăria şi zise:
-
Domnule executor, când veniţi la Cupşeni că de amu îi
de lucrat pământul şi nemernicul cela de om îmi zice că nu să lasă de el?
-
Bade, io ţi-am mai spus matale că trebuie să-mi pui la
dispoziţie maşină ca să vin până în Cupşeni, aşa zice Codul de procedură
civilă.
-
Nu mă luaţi pe mine cu de astea că io nu am multă carte
dar am auzit că are o fată de la noi, Aurica, divorţul şi arvocatul Airoaie
vrea să meargă, el, cu maşina pentru ea acolo, aşa că atunci puteţi veni şi la mine.
Între timp, Nistor îşi vârî vreo patru
dosare în geanta lui maronie, salută pe cei doi şi plecă pe teren. Era foarte
mândru de maşina cea nouă a lui, o Dacia 1313, de culoare roşie, cu multe
îmbunătăţiri aduse la ea fiindcă Nistor avea cele mai multe relaţii dintre cei
trei executori şi plecă înspre ea. Mai nou el plecă cu maşina la rezolvarea
dosarelor iar oamenii îi plăteau contravaloarea drumului, la preţ de taxi,
normal.
Imediat ce uşa se închise după
plecarea lui Nistor, lăpuşanul nostru scoase o sticlă de pălincă care o aşeză
între cele două dulapuri metalice dinăuntrul biroului, asfel încât oricine ar
intra să nu o vadă.
-
Domnule Coza, vă văd om cu frică de Dumnezeu, faceţi
bine când veniţi la Cupşeni haidaţi şi la mine şi mă rezolvaţi că pre mulţi
bani am cheltuit cu arvocatul şi drumurile, că de ştiam puteam cumpăra pământul
cu aştia bani. Să iertaţi, dar pălinca-i de mălai, că noi acolo cam de asta
facem, dar îi tare bună pentru stomac!
-
Mulţam bade, dar nu trebuia să-mi aduci nimic, iar de
venit oi veni. Oi vorbi şi eu cu domnul Airoaie şi în maxim două săptămâni
suntem acolo. Bine a fi?
-
Aveauaţi bine! Să ne vedem sănătoşi la Cupşeni, domnule
Coza!
-
După ce plecă acesta, privi ceasul şi observă că
trecuse bine de ora nouă şi afară mai erau vreo cinci persoane. Se hotărî pe
loc să fie expeditiv, îi promisese prietenului său, avocatul Pepe Podariu să-l
rezove cu o notificare, trebuia să se întâlnească şi cu judecătorul Gigi Bordei
şi trebuia să meargă la femeia care-l aştepta cu ...masa plină de bunătăţi.
-
Vă rog să intraţi toţi înăuntru, că este mai mult loc
decât pe hol. Vă rog domnule să-mi spuneţi pentru ce aţi venit.
-
Mă numesc Ion Vasile şi am de primit suma de 3000 lei
de la numitul Rezmiveş Sebastian Pardalian.
-
De doar două zile a intrat dosarul la noi, i-am trimis
înştiinţare de plată şi acum aşteptăm să treacă timpul legal în care poate veni
să plătească, în caz că nu vine cu banii o să vă programez şi o să-l căutăm
acasă. Unde are locuinţa?
-
Nu ştiu acum, domnule executor, atunci când l-am dat în
judecată stătea pe Arieşului dar acum nu mai locuieşte acolo.
-
În cazul acesta mergeţi la Poliţia municipiului, la
sectorişti, vedeţi cine răspunde de zonă, faceţi o cerere să identificaţi unde
locuieşte. M-aţi înţeles? Dar cum v-aţi încurcat tocmai cu unul de acesta?
-
I-am vândut un animal iar el l-a măritat imediat după ce i l-am dat!
-
Eu nu vreau să vă dezamăgesc, dar cred că să vedeţi
banii la Paştele cailor!
-
Domnule, eu încerc, dar dacă nu primesc banii mai
cheltui 3000 de lei cu cineva pe care o să-l pun să-l omoare în bătaie, zise
omul meu căruia îi ieşise o vână de sănge în afară de nervos ce era.
-
Domnule, ultimile dumitale afirmaţii consideră că nu
le-am auzit! Fă cum ţi-am spus şi eventual mai treci pe aici în următoarele
zile să-mi spui ce ai rezolvat.
-
- Bine, domnule executor, să trăieşti.
-
Dumneata doamnă ce problemă aveţi?
-
Aş dori să vorbesc cu dumneavoastră ultima. Ştiţi, m-a
trimis domnul juris Gabi Andor de la Primăria Baia Mare.
-
În cazul acesta vă rog să luaţi loc pe scaunul
colegului meu. Nu se mai întoarce astăzi.
După ce executorul Cristian
discută şi ce celelalte persoane care între timp plecară îşi concentră privirea
spre doamna trimisă de prietenul lui de la primărie.
Andor şi Coza locuiau în aceeaşi
zonă şi se vizitau des seara, motiv de a discuta politică şi a bea un pahar de
pălincă iar nevestele, mă rog un fel de a zice deoarece el stătea în
concubinaj, să croşeteze şi să discute despre vedetele zilei, adică Andreea
Marin, Mihaela Rădulescu, Bianca Brad, Mihaela Tatu, Cristina Ţopescu ş.a.
-
Spuneţi, doamnă frumoasă!
-
Dacă aveţi timp am putea discuta în alt loc ca să nu ne
deranjeze nimeni. Se poate?
-
Absolut! Să închid uşa biroului şi să mergem. Cunosc la
nici o sută de metri o cramă unde este o cafea foarte bună, se poate şi mânca
şi pe deasupra au şi un vin de casă de-ţi vine a face prunci!
-
Bine atunci, vă aştept afară.
Cristian mai aruncă o privire
peste cele trei birouri, a lui i se păru cel mai ordonat, apoi a lui Nistor,
închise cu grijă învârtind de două ori cheia în broască, verifică uşa şi plecă.
Îşi aminti că nu l-a căutat pe judecătorul Bordei, îşi aminti de Pepe şi Manea
dar afară aştepta o doamnă, iar Cristian nu prea le lăsa să aştepte.
-
Trecem strada, mai facem cincizeci de metri şi coborâm
jos în crama lui Batin. E plin de avocaţi aici. Decât să stea la birou cu
clientul mai bine în crâşmă, făcu conversaţie cu necunoscuta Cristian.
-
Îmbină plăcutul cu utilul, nu?
-
Excelent răspuns. Unde lucraţi dacă nu e cu supărare?
-
În comerţ şi am şi un mic magazin la ţară, la soţul.
-
În cazul acesta o să-mi spui dacă servirea la cramă a
fetelor e bună sau nu!
Cei doi intrară după ce Cristian o
atenţionă să lase capul jos să nu se lovească de boltă, îşi alese o masă chiar
în faţă, într-un loc mai ferit. Se întâlni şi ca avocatul Manea cu care
discutară despre un dosar şi puteau comanda. Cristian era curios pentru ce a
trimis-o prietenul lui la el, dar deşi era curios, deşi timpul îl presa
deoarece o femeie îl aştepta în alt loc acesta avea răbdare.
-
Ce serviţi domnule executor?
-
O cafea.
-
Ei, o cafea! Pe lângă cafea vreau să zic.
-
Nu ştiu, ce-mi recomanzi?
-
O tărie şi apoi un grătar că e trecut de ora zece. Dacă
eram cu soţul aşa procedam.
-
În cazul acesta consideraţi că eu sunt soţul
dumneavoastră şi merg pe mâna ta! Nici macar nu-ţi cunosc numele deşi prenumele
mă interesează.
-
Zamfira mă numesc.
-
Ce nume frumos ai. Îmi aminteşte de „Nunta Zamfirei” de
Coşbuc.
-
Mi s-a mai spus. Să vă spun de ce am venit. Noi locuim
într-o garsonieră pe Dragoş Vodă dar am strâns ceva bani şi am dori să cumpărăm
un apartament cu două-trei camere, în zonă bună. Soţul meu este din Bârsău de
Jos şi se cunoaşte cu domnul jurist Andor, că e tot de acolo, din Bârsău de Sus
şi i-a promis că-l ajută. Acuma stăm de un an cu cererea pusă la Primăria Baia
Mare dar nu avem şanse pentru că avem un singur copil, o fetiţă şi avem punctaj
mic. El mi-a spus că dumneavoastră vindeţi la licitaţie apartamente şi am văzut
şi eu în ziar puse vreo trei-patru la licitaţie. Noi nu ne uităm la bani, îl
cumpărăm cât costă numai să fie în zonă bună, să aibă şi garaj dacă se poate.
-
Bun, am priceput despre ce este vorba. Din păcate nu prea
avem ceea ce vă doriţi dumneavoastră, dar în momentul de faţă avem vreo trei
apartamente care-şi caută cumpărător pe strada Decebal, în blocurile turn. Unul
este la etajul trei, unul la etajul cinci iar investiţia merită făcută. Oricum
licitaţia când o facem o fac împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei.
-
Am înţeles. La ce preţ este cel de la etajul trei?
-
E un chilipir! Doar 54 de mii lei. Mai puţin decât un
CEC de Dacia 1300!
-
Să ştiţi că mă interesează. O să vin cu soţul meu să
discută., dar până atunci haideţi să serviţi o vodca Stalinskaya şi tot comand
şi un gratar.
-
Bine, dar dumneavoastră ce beţi cu mine?
-
- Un cincizeci de lichior de frăguţe.
Cei doi servesc împreună gratarul
proaspăt, la un moment dat Cristian o prinde de mână să vadă dacă nu este rece
deoarece peretele gros al cramei trage, aceasta neaşteptat pentru el nu-şi
retrage mâna şi nici măcar nu se roşeşte.Mai stau preţ de cincisprezece minute,
ea plăteşte, deşi Cristian îşi duse mâna la buzunar când fata sosi cu nota de
plată. Îi dă numărul de telefon al instituţiei să-l sune şi o invită pe la el,
la birou să vadă ce apartamente se mai scot la vânzare. La despărţire acesta o
sărută lung pe obraz iar aceasta îi întoarce sărutul, numai că de data aceasta
pe buze!
Cristian o salută şi alergă spre parcarea
din faţa Hotelului „Minerul” pentru a lua un taxi. Doamna Eleonora Ciocotişan
îl aştepta de două ore şi ceva iar sfertul academic trecuse...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu