ÎNVIEREA DOMNULUI

Bucuria Învierii Domnului ne reaminteşte întâi de toate că din momentul în care Hristos a Înviat, neamul omenesc a fost dăruit cu speranţa vieţii viitoare.

       În aşteptarea acestei asigurări, încă de la slujba Sfintelor Patimi strigăm: "În mormânt, Viaţă, pus ai fost Hristoase şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut şi viaţă lumii ai izvorât".

       Dar tot atunci, cântările bisericeşti, ne îndreaptă gândul către starea în care se află omenirea, înainte de venirea şi Învierea Mântuitorului.

       Într-adevăr pentru a înţelege actul dumnezeiesc al Învierii trebuie să ne aducem aminte că prin păcatul strămoşesc omul fusese vătămat în aşa măsură încât nici mintea şi nici voinţa nu-l mai ajutau în strădania pentru desăvârşire.

       Sfântul Apostol Pavel, adresându-se Corintenilor le spunea: "Dar omul cel firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie" (1 Cor. 2,14). Cu alte cuvinte mintea omului este incapabilă să priceapă lucrurile duhovniceşti.

       Şi nici voinţa nu-l mai ajuta pe om, precum tot Sfântul Pavel o spune aşa de lămurit când scrie către Romani: "Ştiu în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, cei drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac ! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinăuntru îmi place legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup mortal?" (Romani 7, 18-24)

       Răspunsul la această chinuitoare întrebare ni-l aduce Învierea cea minunată prin care fiul lui Dumnezeu ne-a eliberat de lanţurile păcatului şi-a nimicit cruzimea morţii. El a reuşit să ne împace din nou cu Tatăl din Ceruri.

       Această împăcare ne impune îndatorirea ca să nu ne mai depărtăm de Dumnezeu ci, evitând răul, să ne străduim spre săvârşirea faptelor bune.

       Aşa făcând vom putea să ne luminăm cu prăznuirea Învierii şi unul pe altul îmbrăţişându-ne să zicem: fraţilor! şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi să strigăm: Hristos a Înviat din morţi!

            

             (Înalt Prea Sfinţia Sa Arhiepiscop VALERIAN - Pastorală de Paşti)