POESIS - IRINA LUCIA MIHALCA

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,

ca un gând ce pulsează la capătul străzii,

ca un adevăr purtat mereu în inimi,

ca o furtună peste necuprinse întinderi,

ca o salbă de stele ce ne înconjoară,

ca o centură de timpuri prin spaţii,

ca o revoltă de semne pe bolta cerească,

ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,

ca un soare ce ne înconjoară printre nori,

ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,

Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,

zâmbet, lacrimă, vis,

gânduri, cuvinte în delir, fapte,

raze de soare sau lună, zefir, furtună,

castel de umbre, corolă de lumini,

curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,

tunel ascuns în labirintul iubirii,

suflet în căutarea sufletului-pereche care

În memoria pietrei, o poveste

Pentru fracţiuni de clipe se întâlnesc oamenii,

Cărări se împletesc în lumea lor de umbre

- o curgere tandră -

Poţi privi în oglindă cerul şi pământul,

Aici-acolo, oare, nu suntem tot noi pe aceeaşi pagină?

Desculţă bucuria păşeşte pe durerea intensă.

Un text scris de divinitate eşti, un paradox pe care

mulţi nu-l înţeleg. Privind de pe o treaptă cauţi esenţa.

O poveste care-a rămas acolo, în memoria pietrei,

- o chemare, o rugă, un strigăt, privirea tristă spre o fereastră indepărtată -

Piatra şi respiraţia ei! Diamantul meu, prin mine te redescoperi!

Asemeni fluturilor albaştri,

clipe ce zboară dintr-un timp secat,

se spulberă în roiuri, contopindu-se cu cerul.

Acolo se împrăştie bucuriile colorate, diluându-se treptat

în albastrul zării, de unde

se întorc, sporadic şi neaşteptat, amintirile, …